Ca şi atunci, în mod voit, s-au ridicat barierele uzuale care opresc politicienii să se arunce direct în cocină, aşa că, simţind că sunt liberi, ei atacă cu orice termeni le vin la gură în dorinţa de a impresiona auditoriul care, aşa cum am văzut în Marea Britanie, asistă la cu interes la spectacolul aruncatului cu noroi, distracţie binevenită pe timp de pandemie.

Dar Polonia ne este aliat strategic în construcţia Iniţiativei celor trei Mări, aşa că e firesc (sau ar fi firesc) să ne preocupe dezbaterile de acolo, fie şi doar pentru că suntem, momentan, ca şi ei, pe linia susţinută de americani pentru a face presiunea necesară împotriva ruşilor şi intenţiilor lor bănuite de a declanşa apocalipsa în estul european.

Iar polonezii - împreună cu fraţii lor unguri din Grupul Vişegrad - ies violent şi extrem de decis la luptă împontriva structurilor Uniunii Europene şi reprezentanţilor lor. Ungurii o fac prin declaraţiile lui Orban pentru FOX NEWS, deloc întâmplător postul care s-a identificat cu politica Trump, făcând elogiul suveranismului şi al blocului european al refuzului constituit acum pentru a reuni forţele deloc de ignorat ale extremei-drepte, radicale, xenofobe, anti-imigraţie şi cu accente din ce în ce mai puternice antisemite. În cazul Poloniei, scandalul pprneşte de la legile justiţiei şi organismele create de partidul de la putere pentru a controla cât mai eficient justiţia, dar, evident, se ajunge exact în acelaşi punct: chemarea la luptă împotriva celor care, de la Bruxelles, încearcă să îngenuncheze şi apoi să calce în picioare mândria, demnitate şi independenţa poporului polonez.

Drept care, Zbigniew Ziobro, ministrul polonez de extremă dreaptă al justiţiei, exponentul liniei cele mai dure de la Varşovia, vine şi să declare, exact cum spunea Farage la timpul său, că ţara sa nu trebuie să rămână în UE "cu orice preţ", acuzând UE de "şantaj" şi de "mentalitate colonială". Semn că tensiunile cresc pe tema respectării statului de drept pe măsură ce ne apropiem de data de 16 august, termenul până la care UE a cerut Poloniei să se conformeze - ameninţând cu consecinţe financiare imediate - unei decizii a Curţii de Justiţie a UE care solicită suspendarea sistemului polonez de sancţiuni disciplinare împotriva judecătorilor.

Replica ministrului de justiţie polonez nu a întârziat să se audă: " Sunt un opozant înverşunat al posibilităţii de a ceda la şantajul ilegal al Uniunii Europene exarcitat prin intermediul Curţii Europene de Justiţie...", ajungând la esenţa a ceea ce ar putea fi manifestul în favoarea POLEXIT, ieşirea Poloniei din UE: "convingerea că Uniunea Europeană este unchiul bun şi care ne dă bani şi că trebuie să-i acceptăm cererile cu orice preţ este doar propagandă şi o credinţă falsă".

Adam Bodnar, ombudsmanul polonez pentru drepturile omului, a replicat spunând că, prin acest tip de declaraţii şi decizii politice, "Polonia este pe drumul unui POLEXIT din punct de vedere legal, proces care are loc pas cu pas". Şi asta este vizibil fie şi numai datorită faptului că împotriva Poloniei (dar şi a Ungariei) sunt lansate de la Bruxelles un şir de proceduri de infringement, exemplul cel mai discutat fiind încercările Comisiei Europene de penalizare a ceea ce consideră a fi încălcări flagrante ale prevederilor statului de drept de către cele două ţări în domeniul drepturilor comunităţii LGBTQ+, În ce priveşte Polonia, Comisia a acuzat autorităţile din această ţară de a nu fi "răspuns pe deplin şi în mod potrivit întrebărilor legate de natura şi impactul asupra aşa-numitelor decizii privind zonele-libere de LGBTQ" care au fost adoptate în anumite regiuni poloneze. Procedurile lansate împotriva Ungariei privesc o lege “antipedofilie“ care limitează sau interzice conţinutul LGBTQ pentru cei sub vârsta de 18 ani.  

Decizia finală ar putea să fie marcată de referendumuri pe model britanic care să justifice cererea de activare a Art.50. Dar este posibil, odată reconfirmaţi prin jocul politic al alegerilor din acest an, guvernanţii polonezi şi unguri să fie tentaţi să decidă singuri că ar fi mai bine ca ţara lor să părăsească UE. Chiar să existe o asemenea primejdie?

Iată ce spune Manfred Weber, liderul grupului majoritar PPE din Parlamentul European: "Asta trebuie să servească drept avertisment tuturor polonezilor care sunt cu adevărat pro-europeni şi care vor un viitor european pentru copiii şi nepoţii lor: guvernul vostru este în mod clar pe drumul care duce către POLEXIT".

Şi mai departe?

O variantă ar fi ca Donald Tusk, proaspăt întors în Polonia, să poată reanima cu a sa platformă civică o opoziţie până acum divizată şi care-şi caută un lider de forţă. Posibil ca Tusk să fie acela, cu susţinerea foarte vizibilă a tuturor structurilor europene şi a Statelor Membre din blocul pro-european. Dar jocul este foarte departe să fie câştigat deoarece cazurile Poloniei şi Ungariei au devenit deja un steag de luptă pentru blocul populiştilor şi suveraniştilor europeni, iar atitudini ca cea a ministrului polonez de justiţie sau afirmaţiile lui Viktor Orban plângându-se americanilor că este vânat de cei de la Bruxelles sunt mană cerească pentru susţinerea luptei de slăbire şi compromitere a construcţiei europene. Pe de altă parte, discursul anti-LGBTQ este salutat în toate ţările ortodoxe din est şi felicitat drept de Biserica Rusă, dar şi de evangheliştii americani din campania "pro familie tradiţională" drept salutar, binevenit şi  dovedind un adevărat spirit creştin,

Dar, în cazul în care cele două ţări s-ar angaja pe drumul ieşirii din UE, consecinţele sunt imposibil de garantat. Chiar imposibil deoarece, dincolo de promisiuni cum făcea Trump pentru a simula decizia în favoarea BREXIT, exemplul Londrei arată cât de dificil de susţinut sunt urmările politice, economice şi sociale, chiar dacă, pentru moment, sponsorii externi ar putea, din considerente de securitate, să considere o investiţie utilă în echipamente militare care să întărească o linie de eventuală rezistenţă anti-rusă în est. Dar, în acelaşi timp, continuă discuţiile, în zone cu mult mai înalte, care ar putea să preceadă "a doua Yaltă", temă recurentă şi deloc imposibilă, mai ales că, aşa cum veţi vedea extrem de curând, pe 9 august, se va schimba fundamental lista priorităţilor de securitate acceptate ca prioritate absolută de liderii globali.

Şi, previzibil, asta ar putea duce şi la o reevaluarea a argumentelor UE, pe măsură ce apare credibilă o nouă hartă a alianţelor de securitate.