Doar că aceşti politruci nu controlează nominal nimic din adevărată economie a statelor membre, iar efectele negative se vor simţi curând.

Apoi, vizita noului şef de stat al Chinei la Moscova este al doilea eveniment important. Deşi ambele părţi sunt foarte mulţumite de rezultatele acestei întâlniri a coloşilor geopolitici, cred că cel mai mult a câştigat Rusia. Motivele, într-o analiză viitoare.

Al treilea eveniment important este obligativitatea taxării depozitelor bancare din Cipru. Contextul este mult mai larg, reţinem aspectul nedezvoltării economice: doar din turism şi servicii bancare nu faci dezvoltare reală! Deficitele de peste 100% din PIB nu se fac într-un an sau doi, ceea ce face să cadă în ridicol protestul la adresa Germaniei. Mai întâi puneţi cu toţii - voi critici - ordine în cheltuielile voastre, şi apoi discutăm dacă mai meritaţi să vi se dea un pai de salvare - iar nu cine să vă salveze! Leneşii merită, fără îndoială, soarta celui ce întreba: „muieţi ţi-s posmagii?

Pe plan intern, reţinem faptul că un guvern de suspecţi penal se face că nu înţelege atacurile pe care anumite segmente ale industriei noastre le încasează din acele 4 ţări ştiute şi recunoscute. Produsele sunt bune, este evident, dar un articol într-un cotidian german are mai multe efecte decât o campanie de 3 luni la Antena3. Până la urmă aceşti indivizi cam certaţi cu legea - că morala au îngropat-o de mult - vor fi aduşi la ordine de pierderile ce se vor mări. Deocamdată însă, cum spunea pe vremuri Ioan Oltean, guvernul acesta mai poate să încaseze.

Însă săptămâna a fost tensionată în mod inutil de prestaţia penibilă a jucătorilor de fotbal ai naţionalei noastre, conduşi într-un mod inept de un individ poreclit Satana, dacă este să dăm crezare presei sportive.

Dar atmosfera era încinsă de la o manifestare ilegală a unor fiinţe umane, teoretic profesori, care au sancţionat o tânără elevă ce purta în ţara ei o bentiţă tricoloră. Gestul a fost atacat şi de mulţi români care trăiesc în afara ţării şi care nu se sfiesc acolo să poarte însemne tricolore - inclusiv la absolvirea universităţii Harvard poate fi văzut un tânăr excepţional purtând un tricolor pe umeri.

Ciudat: ei pot purta în afara ţării tricolorul, dar în propria ţară un român nu îşi poate purta culorile naţionale.

Şi, să recunoaştem că nu era pe acea bentiţă nici stema regală, că să fie furioşi republicanii, nici un îndemn rasist de tip „moarte ţiganilor” sau xenofob de tip „moarte ungurilor”. Nici măcar un mesaj de tipul „afară - afară / cu proştii din ţară”, deşi acest mesaj ar merita să îl purtăm toţi când trecem prin piaţa Victoria sau pe lângă o mare clădire de lângă parcul Izvor. Doar culorile naţionale, şi pentru asta nişte etnici unguri au sancţionat-o. Pe internet circulă o fotografie, în care într-un bloc, în Germania, toate ferestrele au puse un steag al Turciei, şi doar o fereastră are un steag al Germaniei. Cine are urechi de auzit să audă!

În acest context, apare o întrebare: ce sunt ungurii şi ce facem cu ei?

Ungurii sunt o populaţie care a izbutit să supravieţuiască istoriei doar printr-o politică de slujire a altor forţe, caracterul versatil al politicienilor din Budapesta sau Bratislava - denumită de unguri Pojoni, locul unde s-a anexat Transilvania la 15 martie 1848 - aducând ţării în materie geopolitică porecle apropiate de diferite locuri rău famate.

Din 1526, Ungaria nu a mai reprezentat nimic pe harta Europei, ei fiind mereu la remorca altor state mai mari. Când şi s-a dat o şansă de reveni în istorie - în 1867, la instaurarea dualismului austro-ungar - au ratat-o, ei anihilând în câţiva ani toată politica relativă la populaţiile din Imperiul Habsburgic. Prăbuşirea acestui imperiu se datorează atitudinii şovine a politicienilor unguri în proporţie de peste 50%, ceea ce a fost observat în multe capitale, şi tocmai de aceea în anumite momente în care eforturile Budapestei de a-şi reface statul păreau că sunt reuşite, undeva se blocau, deoarece nimeni nu are nevoie în Europa de complicaţii majore, pe car eineret le provoacă această capitală.

Este adevărat, Budapesta este în continuare folosită - şi acum, să nu creadă cineva că Viktor Orban face ceea ce face fără sprijinul unui stat mare, care de fapt îşi testează în Ungaria unele politici pe care doreşte să le aplice pe teritoriul său - pentru a crea probleme în zonă. De aceea, ea este asmuţită împotriva celor trei vecini ai săi: România, Slovacia şi Serbia - în această ordine - pentru a le controla pe toate patru în acelaşi timp. Şi este folosită şi împotriva altora. Cu toate acestea, este bine cunoscut că în clipa în care situaţia geopolitică va duce la câteva luni de ridicare a mâinii protectoare pusă pe Ungaria, soarta acestei ţări în faţa celor 35 de milioane de vecini iritaţi este pecetluită.

Ce sunt ungurii?

O populaţie fino-ugrică, care are anumite caracteristici genetice speciale, tocmai din această genetică. Faptul că în primele ţări ca număr de sinucideri la nivel mondial figurează ţările acestei ramuri a populaţiei uralo-altaice - unguri şi estoni, mai ales, subliniază unele lucruri. În urmă cu 3 ani, într-o discuţie cu câţiva profesori de la Universitatea Etvos Lorant din Budapesta, a fost adusă problema sinuciderii, şi am rămas surprins că aproape toţi participanţii la discuţie aveau măcar un cunoscut care îşi luase viaţa. Una dintre cauze era, după spusele unuia dintre profesori, faptul că Ungaria nu îşi revine după peste 60 de ani de la războiul mondial la graniţele pe care ei le consideră „naturale”. Anii trec, propagandă multă se face şi nu iese nimic. Mutatis-mutandis este o situaţie complicată care se întâlneşte şi în fosta Uniune Sovietică, relativ la graniţe, doar că sinuciderile sunt mai puţine.

Ce înseamnă graniţe naturale pentru unguri?

Graniţele imperiale, care erau însoţite de preemineţa legală a etnicilor unguri în faţa celorlalte popoare din statul lor. Trebuie să mai înţelegem un aspect: un teritoriu fără munţi cum este acum Ungaria este imposibil de apărat, şi de aici şi anumite tendinţe de fixare a graniţelor în zone montane. Totuşi, istoria nu este a lor, iar acest tip de politică revanşardă nu le aduce mari satisfacţii.

Marea lor gafă politică, pentru care plătesc şi acum este că nu au acceptat oferta pe care şi România le-a făcut-o, de schimb de populaţii, tot ceea ce este românesc - de la est de Tisa - să fie părăsit de etnicii unguri, iar cei din vestul marelui râu să fie în ţară. Costurile erau mai mici, iar omogenitatea naţiunii ungare mai uşor de realizat, deoarece acum cei care cunosc Ungaria ştiu dispreţul pe care cei născuţi în graniţele acestuit stat îl au faţă de ungurii născuţi în alte state.

Trebuie să recunoaştem un aspect importat: partizanii păcii în rândul poporului unguresc sunt în principal reprezentantele sexului frumos, deoarece ele, ca orice mame, înţeleg cu inima ce înseamnă politica, câte sacrificii umane se fac în numele ei de către cei pe care tot ele îi aduc pe lume. De aceea se poate observa că Ungaria are o politică ultra-masculinizată, în care femeile cu adevărat nu contează.

Barbaţii unguri, autonomi - după cum spune un banc celebru - au însă un alt tip de caracter. E frumos că vor să refacă o ţară, dar să înţeleagă că dreptatea istorică se face şi se instaurează totuşi, şi în 1919 armata română a făcut o demonstraţie în acest sens.

Munca lor însă are un rol fundamental pentru noi. De fapt, ungurii şi politica lor - că se numeşte guvern de la Budapesta, că se numeşte UDMR - au un rol fundamental pentru români: unesc prin ură. Numărul celor ce nu au ezitări să meargă la un eventual război cu Ungaria este foarte mare, iar cine nu crede, să se dea jos din automobilul propriu şi să circule cu autobuzele, trenul sau microbuzele.

Unitatea nu se face doar la bine, ea se face şi împotriva inamicului comun, şi câte vreme bărbaţii unguri vor duce aceeaşi politică, se vor găsi mereu români gata să uite de orice neînţelegere şi să dorească fierbinte soluţionarea „pentru eternitate” a ceea ce ei consideră problema ungurească. În fapt, chiar credem că în interiorul ţării vecine şi din când în când prietene - evident, depinde de întrebarea din referendumuri - poporul român nu este un bun coagulant?

Nu se prea scrie în România despre unitatea naţională realizată prin ură. Ea este acuzată de apostolii corectitudinii politice ca fiind „xenofobie ce trebuie ferm condamnată”. Cu mânie proletară, deci, dar ce faci dacă oamenii obişnuiţi au percepţia negativă bazată inclusiv pe fapte? Eu, spre exemplu, am avut în Budapesta un tratament diferit din momentul în care mi-am dezvăluit naţionalitatea, bazat pe reticenţă, alţii însă au avut experienţe mai neplăcute când erau auziţi pe stradă vorbind în limba română.

Însă in interiorul graniţelor noastre avem o problemă cu UDMR, cea mai puţin atinsă formaţiune de organele de urmărire penală. Dacă cineva din rândurile lor crede că maşinile BMW X5 sau Mercedes se cumpăra din salariile lor cinstite de politicieni cu ştaif, înseamnă că se înşeală singuri, iar rezultatele din ultimele alegeri sunt concludente: de abia au intrat în Parlament, ceea ce nu le-a permis o poziţie de forţă la negocierile pentru formarea guvernului.

În interior însă, politicienii unguri sunt la fel de incompetenţi şi nocivi ca şi cei români sau de altă etnie. De la distrugeri de situri arheologice care demonstrau continuitatea românilor în Ardeal la delapidări ori alte forme de prejudiciere a bugetelor statului şi colectivităţilor locale, nimic nu le este străin.

Nu există de fapt deosebire între politicienii din România ultimilor 10 ani, doar că unii din ei, cei mai uşor manipulabili, cred într-un ipotetic ţinut autonom în centrul statului român, fără să calculeze, doar un exemplu, costul aprovizionării cu bunuri în această ipoteză, când transportul din şi spre zonele lor vor fi controlate strict de administraţia naţiunii titulare care îi înconjoară. Iar din punct de vedere fiscal şi al fluxurilor financiare, obligatorii pentru dezvoltare, nu are rost să vorbim, pentru că este evident pentru orice om cu scaun la cap că acestea vor tinde spre 0, şi nici bancile cipriote nu îi vor putea ajuta.

De aceea, trebuie să facem o separare clară între etnicii unguri, să dorim eliminarea celor care fac politică dintre ei, deoarece nu ies din aceeaşi paradigmă a anului 1526 - iar timpurile s-au mai schimbat - şi să îi lăsăm pe oamenii obişnuiţi să se înţeleagă între ei, cum o fac deja de zeci de ani, în bună pace şi armonie.

Putem să folosim unele aspecte din maniera lor de a-şi face propagandă, dar trebuie să înţelegem că acum Ungaria contează în principal ca liant al naţiunii române, sub aspectul apărării naţionale. Poate, vreodată, când femeile vor fi cu adevărat reprezentante în politica ungară, se vor putea face paşi către normalizarea unor relaţii ce sunt încă otrăvite prin declaraţii ce pornesc, în cvasi-unanimitatea cazurilor, de la politicienii unguri.

Iar dacă ungurii nu îşi vor face curat în propria politică, la nivelul fiecărui partid din Ungaria şi de aiurea, renunţând la pretenţiile ilegale, neadevărate şi nedemne asupra teritoriilor vecinilor lor, atunci imaginea lor va fi mereu un liant naţional în zonă, unidirecţională: anti-Budapesta şi anti-ungurime. Iar acest lucru costă foarte mult, şi în primul rând tot pe unguri. Dar, dacă aşa vor înţelege liderii politici să aibă grijă de propria naţiune, să nu se mire că poate, la un moment dat, vor avea soarta lucrătorilor poliţiei secrete comuniste din timpul revoltei din 1956: nu poţi să îţi minţi propiul popor la nesfârşit.

Iar această ultimă afirmaţie trebuie înţeleasă şi de politrucii de la Bucureşti.