Armin Laschet, favoritul la succesiunea lui Merkel este acuzat de plagiat: Cum se apără politicianul german

Armin Laschet, favoritul la
succesiunea lui Merkel este acuzat de plagiat: Cum se apără politicianul german

Armin Laschet FOTO EPA-EFE

Conservatorul german Armin Laschet, favoritul la succesiunea Angelei Merkel în urma alegerilor legslative din septembrie, a recunoscut „erori” în redactarea unei cărţi, în urma unor acuzaţii de plagiat, la fel ca rivala sa sa ecologistă, acuzată recent, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Există, evident, erori a căror responsabilitate o am”, a declarat vineri Armin Laschet, în vârstă de 60 de ani, care a recunoscut că a folosit conţinutul cel puţin a unui autor - fără să-l citeze ca sursă - în această carte care datează din 2009.

„Ţin să prezint scuze”, a declarat el şi a promis să ceară rapid „o verificare a întregii cărţi”, pentru a se stabili dacă aceasta conţine erori similare.

El prezintă aceste scuze după ce autorul respectiv, Karsten Weitzenegger, un expert în domeniul ajutorului pentru dezvoltare, a postat vineri un mesaj pe Twitter în care anunţa că a fost informat de către un „vânător de plagiate” germane de faptul că a fost citat fără să fie prezentat drept sursă în această carte a lui Armin Laschet.

Autorul a reacţionat cu un umor muşcător, spunând că se bucură de faptul că „oficiali politici sunt interesaţi de ştinţă, ceea ce nu este mereu cazul domnului Laschet”.

Acest scandal intervine în contextul în care Armin Laschet - deja nepopular în Germania - este aspru criticat după ce a fost filmat râzând în plan secund, în timp ce preşedintele german Frank-Walter Steinmeier aducea un omagiu victimelor inundaţiilor devastatoare de la jumătatea lui Iulie.

Candidatul şi-a cerut scuze şi atunci.

Ulterior, conservatorii - Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Uniunea Social Democrată (CSU) - au pierdut puncte în sondaje cu privire la intenţia de vot, însă rămân în frunte, iar Laschet îşi păstrează toate şansele de a ajunge în postul de cancelar.

Potrivit unui sondaj realizat pentru posturile de televiziune RTL şi NTV şi publicat vineri, CDU/CSU pierde două puncte procentuale şi scade la 28% în intenţiile de vot, în timp ce Verzii (ecologişti), principalul lor rival, câştigă un punct procentual şi cresc în intenţiile de vot la 21%.

Candidata ecologistă la Cancelarie, Annalena Baerbock, a fost acuzată, la rândul său, la începutul lui iulie, de plagiat, într-o carte de campanie, ”Jetzt”.

Annalena Baerbock, în vârstă de 40 de ani, o vreme creditată de sondaje drept înlocuitoarea Angelei Merkel în urma alegerilor legislative de la 26 septembrie, a comis mai multe gafe care i-au afectat credibilitatea.

Ea a omis, de exemplu, să declare în Parlamentul german prime în valoare de mii de euro pe care i le-a dat partidul său şi a fost nevoită să-şi corecteze unele inexactităţi în CV.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările