Aproape 300 de manifestanţi din cadrul opoziţiei armene, arestaţi la Erevan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest la Erevan, Armenia - 17 mai 2022 FOTO AFP
Protest la Erevan, Armenia - 17 mai 2022 FOTO AFP

Poliţia a arestat marţi, în Armenia, aproape 300 de manifestanţi din opoziţie, care voiau să blocheze străzi la Erevan, teatrul unor manifestaţii împotriva premierului Nikol Paşinian care durează de o lună, relatează AFP.

Partide din opoziţie îndeamnă cu regularitate - de la jumătatea lui aprilie - la manifestaţii la care să se ceară demisia şefului Guvernului, căruia îi reproşează modul în care a gestionat Războiul cu Azerbaidjanul în regiunea separatistă azeră Nagornîi Karabah.

Marţi, ca adesea de o lună, sute de manifestanţi au încercat să blocheze artere în centrul Erevanului, potrivit unei jurnaliste AFP, antrenând intervenţia poliţiei.

Poliţia anunţă într-un comunicat că 286 de persoane au fost reţinute ”scurt timp”.

Armenia şi Azerbaidjanul au luptat în două rânduri, în anii '90 şi apoi în 2020, în vederea unei preluări a controlului Nagornîi Karabah, un teritoriu separatist din Azerbaidjan, cu populaţie majoritar armeană.

Cele şase săptămâni de război din toamna lui 2020 s-au soldat cu aproximativ 6.500 de morţi şi au condus la pierderi teritoriale importante ale Armeniei.

Un armistiţiu, negociat de Rusia, a fost implementat de atunci, sub egida unor trupe ruse de menţinerea păcii.

Opoziţia consideră drept o umilire naţională înfrângerea militară în 2020 şi încearcă, de atunci, să obţină plecarea de la putere a lui Nikol Paşinian.

Însă acesta a obţinut o victorie în alegerile legislative anticipate, anul trecut, consolidându-şi fotoliul de premier.

Autorităţile armene şi azere şi-au multiplicat, anul acesta, semnalele în vederea unei deschideri oficiale a unor negocieri de pace.

Opoziţia îl acuză pe Paşinian de faptul că vrea să cedeze unor revendicări ale cevinului şi inamicului azer.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite