Aici vor fi banii, aici vor fi şansele, aici vor fi marile provocări: România ar trebui măcar să afle că există

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centura de sateliţi în jurul planetei Terra
Centura de sateliţi în jurul planetei Terra

Pentru decidenţii noştri politici, aceştia de acum şi cei de mâine, tema acestui articol este un scenariu SF. Dar asta nu înseamnă că, foarte aproape de noi, ţări cu care suntem colegi în UE şi NATO nu sunt deja în plină competiţie pentru lansarea lumii viitorului.

Pentru decidenţii noştri politici, aceştia de acum şi cei de mâine, tema acestui articol este un scenariu SF. Dar asta nu înseamnă că, foarte aproape de noi, ţări cu care suntem colegi în UE şi NATO nu sunt deja în plină competiţie pentru lansarea lumii viitorului. Cine va reuşi, cât va reuşi, ce parte din teritoriul acesta uriaş vor ajunge să-şi aproprieze, asta vom vedea în viitorul apropiat. Dar, în acest moment, este în plină desfăşurare bătălia pentru utilizarea posibilităţilor ce par infinite oferite de explorarea în scopuri comerciale şi militare a spaţiului cosmic. Între timp, cu ajutorul unei propagande intense, naţiunile mici şi necompetitive sunt dirijate spre teme conflictuale, li se crează (sau recreează) spaime privind însăşi existenţa unor naţiuni, oricum super dependente de bunăvoinţa noilor stăpâni al căror interes fundamental este să le vândă cât mai mult din arsenalele de arme care ruginesc şi sunt demult cu performanţe expirate.

Dar, la nivelul marilor puteri, cele care deja domină piaţa marilor salturi tehnologice în diverse domenii specifice, se alocă de ani de zile sume imense pentru formarea unor contingente impresionante de specialişti organizaţi în colective multi-disciplinare care trebuie să aducă o serie de răspunsuri credibile asupra priorităţilor pe care le presupune cucerirea şi popularea progresivă a spaţiului cosmic. Resursele care se investesc în acest proiecte sunt uriaşe, mai mare decât orice s-a a văzut până acum, dar beneficiile pe care se mizează, beneficii previzibile şi comensurabile, sunt atât de mari încât se spune că merită orice efort.

Aşa o fi, dar ce are asta în comun cu noi? Înainte de a visa cai verzi pe perţi, n-ar fi util să încercăm ca, măcar la finalul acestui secol, să proiectăm realitatea unei Românii cu o infrastructură funcţională şi în care să nu mai existe closete în curte? Ba da, evident că da, numai că, în acelaşi timp, ar trebui să identificăm micile segmente unde am putea participa la marea aventură care se pregăteşte, chiar cu foarte puţinul de forţe de care încă mai dispunem pe plan naţional. Asta pentru că Uniunea Europeană a anunţat că va investi major în domeniu şi, aşa cum s-a mai întâmplat în cazul americanilor şi acum şi al ruşilor, alături de imensele fonduri tradiţional puse la dispoziţie de guverne, se anunţă fonduri private, cel puţin la fel de mari dar cu mult mai discret vehiculate, apoi asocieri ale marilor companii care-şi rezervă astfel locul în industriile specifice de acum sau cele care vor fi dezvoltate de acum înainte.

Apar tot fel de studii prospective, politic foarte edificatoare, aşa cum este acesta realizat sub auspiciile Institutului Montaigne de către Juha-Matti Liukkonen, artur Sauzay şi Sebastian Straube. Îl puteţi accesa aici. Şi, specialişti fiind în domeniul investiţiilor, pe ei îi interesează cum anume Europa va putea avea un loc în acest nou „război al stelelor“, asta deoarece, afirmă ei, din punct de vedere economic, orbita terestră a devenit noua frontieră a „Big Data“. Giganţii din sectorul numeric investesc miliarde de dolari pentru a construi constelaţii de sateliţi în scopul de a asigura noile servicii de conectare de care e nevoie la nivel planetar. Dacă luăm în considerare nivelul sumelor în discuţie, giganţii din sectorul numeric au devenit acum primii investitori în noile infrastructuri spaţiale.

Conform datelor centralizate de cei de la UCS (Union of Concerned Scientists), la data de 1 aprilie 2019 în jurul Pământului avem în orbită 2063 de sateliţi operaţionali, cel mai vechi fiind Amsat-Oscar lansat pe 15 noiembrie 1974. Din ce în ce mai multe ţări se interesează de acest domeniu. Spre exemplu, în 2017, Angola a lansat primul său satelit destinat furnizării serviciilor de comunicaţie (radio, tv, vocal) şi Internet de mare viteză în poziţie geostaţionară pentru a acoperi continentul african şi o parte a celui european. Pe de altă parte, sateliţii se miniaturizează odată cu apariţia CUBESATS şi a altor nanosateliţi a căror mărime nu o depăşeşte pe cea a unei cutii de pantofi.

În acest moment, iată care este diferenţa între nivelul de investiţii din SUA şi cel din restul statelor aflate în competiţia spaţială.

Investitii spatiale

Iar acum, Uniunea Europeană îşi expune ambiţiile în joc: „Spaţiul reprezintă intersecţia între leadership-ul tehnologic, strategia industrială şi raţionamentele geostrategice“, spunea pe 22 ianuarie Thierry Breton, noul comisar pntru problemele spaţiale, cel care conduce industria de apărare şi industria spaţială în cadrul aceleiaşi Direcţii Generale. O strategie europeană care va avea parte de finanţări considerabile şi care a stârnit interesul unor investitori privaţi, asta fie că reuşeşte sau nu programul superior, cel al apărării, armatei şi industriei de apărare european.

Există o bază concretă pentru acest raţionament? Sigur, avem deocamdată cele trei mari programe (GOVSATCOM, GALLILEO şi COPERINICUS) care se încadrează în tipologia clasică de misiuni civile şi militare:

Europa si spatiul

Cheia, spun semnatarii studiului difuzat de Institutul Montaigne, este regândirea programului de investiţii şi a rolului Agenţiei Spaţiale Europene şi relaţiei sale de lucru în contextul noilor priorităţi anunţate ale Comisiei Europene. Fac şi o serie de propuneri concrete din care citez una, cea care mi se pare cea mai interesantă în contextul discutat azi: „Propunem dezvoltarea unui demers inovator pentru comenzile publice în domeniul spaţial. Propunem ca, în cadrul viitoarei Agenţii europene pentru programul spaţial, a unei unităţi specializate în achiziţionarea de servicii spaţiale comerciale. În acest cadru, UE ar putea, atunci când va fi cazul, să susţină dezvoltarea prin intermediul companiilor europene a noilor servicii comerciale (mai ales în domeniul imagisticii şi comunicaţiilor) devenind astfel un anchor customer mai degrabă decât un proprietar de sateliţi.“

Desigur, este vorba despre bani. Dar, pe fond, vorbim despre încercarea de impunere a unei viziuni privind sectorul spaţial şi inserarea companiilor comerciale din sectorul de vârf şl noilor tehnologii super-performante într-un sistem gerat de autoritatea europeană în domeniu. Demers care ar asigura supravieţuirea unor companii mici create în oricare dintre Statele Membre (la modul ideal, chiar şi în România) care pot prelua unul dintre segmentele noilor servicii comerciale“, fie la nivelul cercetării şi proiectării, fie al realizărilor, pe linii de micro-producţie, a unora dintre componentele necesare.

Problema care ne-ar sta în faţă este tocmai aceasta, a viziunii. Sau, după caz, a lipsei de viziune. Dublată de neîncrederea fundamentală din spaţiul daco-getic faţă de orice şi oricine. Credeţi că va veni vreodată timpul în care, la audierile unor miniştri de la noi, să-auzim vorbim despre modul în care vor dori să se conecteze la priorităţile europene în domeniul spaţial?

Nu ştiu răspunsul. Nici nu ştiu dacă încercarea UE va fi un succes. Dar măcar încearcă să imagineze căi de întărire a capacităţilor concurenţiale. Oricum, aici vor fi banii pentru investiţii gigantice în viitor, aici vor fi şansele, aici vor fi marile provocări.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite