Activitatea de lobby a lui Viktor Orban din SUA a ajuns în zona gri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul maghiar Viktor Orban
Premierul maghiar Viktor Orban

Premierul Vikktor Orbán încearcă să se repoziţioneze din prietenul preşedintelui rus Vladimir Putin şi partener al Chinei, autocrat şi naţionalist, într-un lider conservator cu prestigiu internaţional cu ajutorul grupurilor de lobby din Washington, a organizaţiilor maghiarilor din diasporă şi a unor organizaţii civice.

Majoritatea activităţii de lobby a guvernului maghiar în Statele Unite este legală, însă o parte a acestora, deja, intră în aşa numită „zona gri”, din punct de vedere juridic. 

Guvernul maghiar a reuşit, lunile trecute, să aducă în Ungaria mai mulţi membri influenţi ai Partidului Republican din Statele Unite. Astfel, au fost oaspeţii lui Orban fostul vicepreşedinte american Mike Pence, cel care a participat la Conferinţa Demografică din septembrie, Jeff Sessions, fost secretar de stat la Justiţie în administraţia Donald Trump (acesta a venit la aşa numită „dezbatere” organizată de Colegiul Matthias Corvinus, o instituţie preferată şi susţinută cu sute de miliarde de forinţi de guvernul Orbán), Tucker Carlson, moderatorul televiziunii Fox News, un apropiat al fostului preşedinte şi un admirator declarat al premierului  maghiar Orbán Viktor.

Potrivit „The New York Times“, activitatea de lobby a guvernului maghiar este finanţată de Fundaţia Ungaria (Hungary Fundation) cu sediul în Washington DC, creată de executivul maghiar în 2021 cu un buget de 21 milioane de dolari din bani publici. Directorul acestei fundaţii este Anna Smith Lacey, fiica consilierului guvernamental Stumpf István (fost judecător al Curţii Constituţionale din Ungaria), un apropiat al lui Orbán Viktor. Guvernul maghiar are contracte cu lobbisţi profesionişti plătiţi şi ei din bani publici. Astfel – aşa cum a scris portalul maghiar Index – angajatul guvernului maghiar prin Fundaţia Századvég a fost, mult timp, deputatul republican din Florida Connie Mack.

Din 2018, firma Policy Impact Strategic Communications a primit 265.000 de dolari pentru activităţi de lobby. Aceasta l-a ajutat pe Orbán să creeze organizaţia numită Hungarian American Institute, pentru a facilita întâlnirile parlamentarilor republicani şi cei ai Fidesz. Mai târziu Policy Impact Strategic Communication, probabil, prin tatăl lui Tucker Carlson, care este membru în conducerea firmei de lobby, a contribuit la organizarea vizitei în Ungaria a moderatorului popular al televiziunii Fox News.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite