Periculoasa cursă a înarmării care se profilează în Asia. Prinse între China şi SUA, mai multe state îşi fac rezerve colosale de rachete balistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansator american de rachete FOTO Twitter
Lansator american de rachete FOTO Twitter

Asia alunecă încet-încet într-o foarte periculoasă cursa a înarmării pe măsură ce state mai mici, aflate altă dată pe marginea în timp ce marile puteri se înarmau, îşi construiesc arsenalele de rachete cu rază lungă de acţiune.

China produce deja în masă racheta DF-26, o armă cu o rază de acţiune de până la 4.000 de kilometri, iar Statele Unite dezvoltă diferite noi arme cu scopul de a contracara influenţa crescândă a Beijingului în Pacific.

Dacă înarmarea marilor puteri nu este un fenomen atipic, cumpărarea ori dezvoltarea în propria ţară a diferite tipuri de arme de către state mai mici din Asia reprezintă o tendinţă îngrijorătoare, atrage atenţia o analiză Reuters. Fie din teamă faţă de China, fie din dorinţa de a-şi reduce dependenţa de Statele Unite, state precum Japonia, Taiwan ori Coreea de Sud caută să se înarmeze până-n dinţi.

„Atunci când vine vorba de rachete, priveliştea se schimbă foarte repede în Asia”, spune David Santoro, preşedintele Pacific Forum.

Rachetele sunt tot mai accesibile din punct de vedere financiar şi tot mai precise din punct de vedere al capacităţii de luptă, iar pe măsură ce unele ţări şi le adaugă în arsenal, altele nu vor să fie lăsate în urmă şi se înarmează la rândul lor, spun analiştii. 

Implicaţiile pe termen lung sunt nesigure şi există o mică posibilitatea ca noile arme să echilibreze tensiunile şi să contribuie la păstrare păcii, spune Santoro. „Mult mai proababil însă este că proliferarea acestor arme să contribuie la suspiciuni reciproce, să cauzeze curse masive ale înarmării, să crească tensiunile din zonă şi în ultimă instanţă să ducă la crize ori chiar războaie”, a adăugat acesta.

Capacitatea proprie de producţie, o dorinţă tot mai întâlnită

Conform unui document al armatei americane consultat de Reuters înainte să fie făcut public, comandamentul american din zona indo-pacifică plănuieşte să-şi desfăşoare noile arme într-o reţea care include Japona, Taiwanul şi alte insule din Pacific care încercuiesc coasta de est a Chinei şi a Rusiei.

Printre noile elemente din arsenalul american se numără Arma Hipersonică cu Rază Lungă (în engleză: Long-range Hypersonic Weapon - LRHW), o rachetă care poate să livreze în luptă un focos cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului la o ţintă aflată la mai bine de 2.775 de kilometri distanţă. Încă nu a fost luată o decizie finală în privinţa locului în care aceste arme vor fi staţionate, mai ales că majoritatea aliaţilor SUA din regiune ezită să accepte găzduirea lor. Dacă ar fi stabilită în Guam, un teritoriu american, LRHW nu ar putea să lovească teritoriul continental al Chinei.

Japonia, ţară în care se află deja peste 54.000 de soldaţi americani, ar putea să fie gazda noilor baterii de rachete americane, acestea putând fi plasate pe insulele Okinawan. Cu toate acestea, o sursă anonimă din aparatul de securitatea japonez a declarat că cel mai probabil SUA va trebui să-şi retragă alte trupe dacă se va întâmpla asta. Permiterea stabilirii rachetelor americane va aduce cu siguranţă un răspuns dur din partea Chinei.

Unii dintre aliaţii Statelor Unite evită găzduirea diferitelor arme americane pentru că-şi construiesc deja propriul Arsenal. Australia a anunţat recent că va cheltui nu mai puţin de 100 de miliarde de dolari în următorii 20 de ani pentru a dezvolta şi construi rachete avansate.

„Pandemia de COVID-19 şi China au arătat că depedenţa în momente de criză de lanţuri de aprovizionare globale pentru lucruri cheie - în caz de război, printre lucrurile cheie se numără şi sistemele avansate de rachete - este o greşeală. Pare, aşadar, o decizie strategică bună să ai capacitate de producţie în Australia”, a declarat Michael Shoebridge, membru al Australian Strategic Institute.

Japonia a cheltuit deja multe milioane pentru dezvoltare unor arme cu rază lungă de acţiune care sunt lansate din aer. În prezent, Tokyo caută să pună la punct o nouă versiune a unei rachete de atacarea a navelor cu o rază de acţiune de până la 1.000 de kilometri.

Printre aliaţii Statelor Unite, Coreea de Sud are cel mai robust sistem de rachete balistice, iar recenta înţelegere a oficialilor de la Seul cu Washingtonul care prevede renunţarea la limite bilaterale impuse asupra capacităţilor de luptă ale armelor va contribui la dezvoltarea acestui sistem şi în viitor. Chiar dacă sistemul de rachete controlat de Seul este explicabil prin pericolul pus de Coreea de Nord, experţii atrag atenţia că planurile Coreei de Sud includ rachete cu raze de acţiune mult mai mari decât cele necesare pentru contracararea vecinilor din nord.

Taiwanul nu a anunţat până acum un program de dezvoltare al rachetelor balistice, dar în decembrie departamentul american de Stat a aprobat cererea Taipeiului pentru cumpărarea a zeci de rachete americane cu rază scurtă de acţiune.Mai mulţi oficiali susţin că Taipeiul produce în masă arme şi rachete cu rază lungă de acţiune care pot lovi inclusiv Beijingul.

O sursă diplomatică din Taipei a declarat pentru Reuters că forţele armate ale Taiwanului, tradiţional concentrate pe apărarea insulei de o invazie a Chinei, încep să aibă tot mai mult şi capacităţi ofensive. „Linia de demarcare între arme cu scop defensiv şi arme cu scop ofensiv devine tot mai subţire”, a declarat acesta.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite