Text scris de Hal Foster

Pentru mine nu a trecut neobservată. Am călătorit cu metroul pe una din liniile pe care cultul Aim Shinrikyo a atacat-o cu doar o oră înainte ca sarinul să ucidă cinci oameni şi să lase invalide zeci de persoane. Mi-a reamintit, în mod direct şi tulburător, cât de fină este, într-adevăr, linia dintre viaţă şi moarte.

Am plecat spre serviciu, unde aveam funcţia de editor al ediţiei în limba engleză a Asahi Shimbun, al doilea cel mai mare ziar din lume. Am luat metroul de la staţia Roppongi de pe Linia Hibiya cu puţin timp înainte de ora 7 dimineaţa, pe 20 martie 1995. Un membru al cultului a perforat un recipient de sarin atunci când trenul s-a oprit în staţia Ebisu – două staţii înainte de Roppongi – la ora 7:59 a.m.

Gazul a ucis şi a rănit oameni în timp ce trenul a continuat să circule timp de mai multe staţii, până când conductorul şi-a dat seama că avea loc o tragedie. Cultul a ales linia Hibiya deoarece făcea legătura cu zona Kasumigaseki din Tokyo, unde se afla sediul Guvernului, pe care liderii Aum Shinrikyo, în megalomania lor, sperau să îl înlăture de la putere.

Noi, cei care lucram la Asahi Evening News, al cărui sediu era aproape de staţia Tsukiji de pe linia Hibyia, am fost şocaţi că sarinul nu fusese eliberat numai pe linia noastră, ci şi pe alte două linii utilizate intens – Chiyoda şi Marunouchi.

Ne-am repezit să îi sunăm pe cei dragi pentru a ne asigura că sunt bine. Şi ne făceam griji că atacurile s-ar putea extinde cu mult dincolo de cele trei linii de metrou, afectând puncte de reper publice şi periclitând chiar şi mersul pe stradă.

Nu eram singurii care ne temeam. Milioane de oameni din Tokyo şi din toată Japonia se întrebau ce urma să se întâmple în continuare. Era genul de frică care urma să învăluie oraşul New York şi Statele Unite şase ani mai târziu, în perioada care a urmat evenimentului din 11 septembrie.

Cei mai mulţi dintre noi, cei care urmăriserăm ştirile despre Aum Shinrikyo de ani de zile, eram siguri că acest cult era în spatele atacurilor de la metrou. Marea majoritate a oamenilor din Japonia, inclusiv noi, considerau Aum Shinrikyo drept o mişcare apocaliptică rău intenţionată – ca Templul Oamenilor condus de Reverendul Jim Jones în Statele Unite.

De mulţi ani se adunaseră dovezi circumstanţiale că Aum Shinrikyo ucidea oameni. Dispăruseră zeci de membri ai cultului – şi mai târziu s-a aflat că erau morţi.

Un avocat din Yokohama care încerca să ajute familiile membrilor cultului să îi scoată pe aceştia din Aum Shinrikyo a fost torturat şi ucis în locuinţa sa, împreună cu soţia şi fiul său de doar un an.

Iar cu nouă luni înainte de atacurile din metroul din Tokyo, gazul sarin pulverizat din portbagajul unei maşini a ucis nouă oameni în Matsumoto, un oraş unde Aum Shinrikyo construise uzina secretă de arme chimice, foarte bine păzită, unde se producea inclusiv sarinul. Atacul, menit să ucidă trei judecători despre care se preconiza că se vor pronunţa împotriva cultului, şi-a ratat ţinta când vântul şi-a schimbat direcţia, bătând în direcţia opusă complexului de apartamente unde locuiau judecătorii.

Înainte de atacul de la Matsumoto, poliţia fusese incapabilă, în mod inexplicabil, să transforme dovezile circumstanţiale voluminoase împotriva cultului într-un dosar solid în instanţă. Începutul sfârşitului pentru cult a avut loc atunci când poliţia, înarmată cu mandate de percheziţie, a luat cu asalt complexul Aum Shinrikyo din Matsumoto, unde a găsit arme chimice şi dovezi ale uciderii câtorva membri ai cultului.

De asemenea, poliţiştii au aflat că organizaţia luase în considerare utilizarea unui elicopter de atac rusesc pe care îl achiziţionase pentru a pulveriza sarin pe Parlament şi birouri administrative guvernamentale importante din centrul oraşului Tokyo – un atac care ar fi ucis sau ar fi lăsat invalizi milioane de oameni.

Liderul Aum Shinrikyo, un nebun pe nume Shoko Asahara, a fost informat în martie 1995, de unul din informatorii cultului din poliţie, că el şi alţi lideri aveau să facă obiectul unei arestări iminente, ca urmare a atacurilor din Matsumoto. Asahara, pe care membri organizaţiei îl considerau un Mesia, a ordonat atacurile de la metrou pentru a grăbi o apocalipsă din care – le spusese adepţilor săi – numai membrii cultului vor supravieţui.

Pentru majoritatea dintre cei de la Asahi Evening News a devenit evident atunci când avocatul din Yokohama a fost ucis că Aum Shinrikyo omora oameni. La urma urmei, acesta încerca să scoată membri din organizaţie. Ca şi alte milioane de japonezi, nu am putut înţelege de ce poliţia nu a reuşit să rezolve un caz aşa de evident – unul care cu siguranţă ar fi dus la prăbuşirea cultului.

Din anul 1995, am reflectat foarte mult asupra faptului că atacurile Aum Shinrikyo au anticipat atacurile de la 11 septembrie, care au avut loc la mai puţin de un deceniu după acestea. Ceea ce s-a întâmplat la Tokyo trebuie să îl fi încurajat pe Osama Bin Laden să încerce să finalizeze un atac cu un număr mare de victime în Statele Unite.   

În total, atacurile de la metrou au ucis 12 oameni şi au îmbolnăvit aproape 6.000 – un bilanţ al răniţilor considerabil mai mare decât cel de la 11 septembrie. Problemele de sănătate de care suferă victimele sarinului pot fi atât de îngrozitoare încât multe dintre victimele atacurilor de la metroul din Tokyo se află într-o stare vegetativă, necesitând îngrijire 24 de ore din 24.          

Îmi amintesc că în timp ce plecam de la Asahi Evening News pentru a prinde un taxi spre casă, mă gândeam că s-ar putea să nu fie ultima oară când un megaloman nebun declanşează un atac cu un număr mare de victime asupra unui centru din lumea dezvoltată. Îmi doresc să mă fi înşelat.           

Cât despre Shoko Asahara şi ceilalţi cinci lideri Aum Shinrikyo care au fost spânzuraţi pe 6 iulie pentru decesele, rănile şi teroarea provocată oraşului Tokyo timp de mai multe luni de zile, verdictul meu a fost: Călătorie sprâncenată.

În cadrul H5 Strategies, Hal coordonează zona de pregătire pentru apariţii media a clienţilor companiei.