Al cincilea sezon din cea mai recentă serie de aventuri „Tom şi Jerry” va fi lansat în martie

Al cincilea sezon din cea mai recentă serie de aventuri „Tom şi Jerry” va fi lansat în martie

Noul sezon „Tom şi Jerry se dau în spectacol” se concentrează pe capcane inteligente şi rivalităţile dintre cele două personaje

Cel de-al cincilea sezon din cea mai recentă serie de aventuri „Tom şi Jerry” va fi lansat în martie la postul Boomerang. În prima versiune, motanul gri trebuia să fie Jinx, iar şoricelul maro, Jasper. Creatorii William Hanna şi Joseph Barbera au decis să îi numească Tom şi Jerry în urmă cu 80 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul lunii martie, la postul Boomerang, va avea premiera cel de-al cincilea sezon din cea mai recentă serie de aventuri ale acestor personaje, „Tom şi Jerry se dau în spectacol”.

După William Hanna şi Joseph Barbera, generaţii de caricaturişti au preluat ştafeta în producţia acestui desen animat despre aventurile şoricelului şi motanului, dar toţi au păstrat cele mai importante caracteristici ale lui Tom şi Jerry: întâmplări amuzante, ambuscade, urmăriri şi evadări, scrie news.ro

Imaginea lui Tom s-a schimbat. Iniţial, el mergea în patru labe. Cu toate acestea, partenerul său, Jerry, a arătat la fel pe tot parcursul seriei. O altă caracteristică a personajelor este, de asemenea, neschimbată: nici unul dintre ei nu rosteşte vreodată propoziţii complete. Au fost doar câteva ocazii când au vorbit, de exemplu, când Tom a cântat o serenadă într-un episod din 1992. Producătorii au decis de fiecare dată să arate o relaţie neobişnuită între animalele de companie.

Noul sezon „Tom şi Jerry se dau în spectacol” se concentrează pe capcane inteligente şi rivalităţile dintre Tom şi Jerry. Alături de ei apar câinele Spike, fiul său Tyke şi şoricelul isteţ Tuffy.

Sezonul cinci al „Tom şi Jerry se dau în spectacol” va avea premiera luni, 1 martie, la ora 15:55, la Boomerang. Noi episoade vor fi difuzate zilnic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările