Natalia Gordienko, artista Moldovei la Eurovision 2021: „Mare bucurie să vorbim româneşte cu artişti români la o aşa mare distanţă de casă“ VIDEO

Natalia Gordienko, artista Moldovei la Eurovision 2021:
„Mare bucurie să vorbim româneşte cu artişti români la o aşa mare distanţă de casă“ VIDEO

Natalia Gordienko, una dintre cele mai iubite artiste din Republica Moldova FOTO: arhiva personală

Natalia Gordienko, reprezentanta Moldovei la ediţia din acest an a Eurovision, a acordat un interviu pentru „Adevărul” în care vorbeşte despre melodia cu care va concura şi despre cariera şi planurile sale.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest an, concursul Eurovision se va desfăşura la Rotterdam, în Olanda. Semifinalele se vor desfăşura în zilele de 18 şi 20 mai, iar finala - în 22 mai.

Natalia Gordienko va concura cu melodia „Sugar”, ce se bucură deja de succes în topurile naţionale şi internaţionale, având şi peste 1,3 milioane de vizualizări pe YouTube. Natalia ar fi trebuit să concureze la Eurovision şi în 2020 cu melodia „Prison”, însă ediţia de anul trecut s-a anulat din cauza pandemiei.

Natalia Gordienko s-a născut pe 11 decembrie 1987 la Chişinău. De la vârsta de 10 ani, Natalia a performat în „Golden key”, cel mai important show TV pentru copii de la o televiziune de top a Moldovei. Pe lângă şcoală, dans şi cântat în cor, Natalia a studiat pianul timp de 7 ani.

După ce a terminat liceul, timp în care a participat la numeroase concursuri muzicale naţionale şi internaţionale, Natalia a intrat la „Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice”, la secţia Pop şi Jazz Vocal.

Natalia a reprezentat Moldova şi la ediţia din 2006 a Eurovision, colaborând împreună cu Arsenium (fost O-Zone) şi Connect-R la cântecul „Loca”, cu care a ocupat locul 20.

În 2010, Natalia a lansat primul ei album „Time” (Timpul), pentru ca în 2011 să lanseze „Cununa de flori”, cel de-al doilea album al său.

Una dintre cele mai iubite artiste din Republica Moldova, Natalia Gordienko a primit în 2008 titlul de Artist Emerit.

Ideile dulci pentru o vreme amară

ADEVĂRUL: Piesa „SUGAR” a fost creată de o echipă internațională de compozitori din echipă făcând parte şi faimoasa Sharon Vaughn, compozitoare, producătoare și deținătoare a premiului Grammy, Sharon Vaughn, care a adaptat în limba engleză versurile scrise de Mihail Gutseriev. Cum ai descrie colaborarea avută cu Sharon Vaughn?

NATALIA GORDIENKO: Într-adevăr piesa “Sugar” este o colaborare internaţională, eu sunt originară din Republica Moldova, compozitorii piesei sunt Philip Kirkorov şi Dimitris Kontopoulus, versuri sunt compuse de Mikhail Gutseriev (un textier extrem de faimos)şi adaptate în limba engleză de către Sharon Vaughn (producător şi deţinător al unui Premiu Grammy), producător este Ilias Kokotos şi coregraf  Fokas Evangelinos. A fost o colaborare foarte frumoasă, nu este prima mea colaborare cu Sharon, anul trecut piesa “Prison” a fost tot de ea realizată, însă, din cauza pandemiei, concursul nu a avut loc. Avem o echipă extrem de înzestrată cu talent, este un cadou de la Dumnezeu, să lucrez cu aşa oameni mari.

- Cum s-a cristalizat ideea melodiei „Sugar” şi cât a durat procesul de creaţie?

Am lucrat pentru piesă de anul trecut, de când am aflat că se amână şi ni s-a spus că piesa “Prison” nu putea fi folosită în acest an. A fost ideea compozitorului şi chiar amuzant a fost cum ne-a spus punctul de la care a plecat în procesul creaţiei: era în restaurant şi a comandat o cafea şi alături i-au adus şi zahăr. El se uita la zahăr şi dintr-o dată s-a gândit ca numele să fie “Sugar”, iar conceptul să fie dulce precum este zahărul, o extrapolare a situaţiei actuale şi a vremurilor tulburi pe care le trăim. Apoi a apărut demo-ul liniei melodice şi a textului, şi am pus umărul să facem ceva altfel. Sperăm să vă placă şi vouă.

- În 2017, Republica Moldova a luat locul al treilea la Eurovision, cu cântectul „Hey Mamma!” cântat de SunStroke Project. Poate egala „Sugar” această performanţă?

Poate egala performanţa celor de la SunStroke Project. Cum va fi, doar Dumnezeu va cunoaşte. Noi ne dorim să ajungem în primele trei locuri, dar cel mai important lucru, toată lumea înţelege că este şi un concurs politizat, dar ne dorim să reprezentăm, cu demnitate şi la un nivel înalt, ţara.

Natalia Gordienko are zeci de premii la activ FOTO: arhiva personală

 

- Spuneai la un moment dat că îţi place mult politica. Te mai tentează să te implici în politică sau singura „politică” de care eşti interesată este cea a muzicii?

Normal că muzica este cea mai importantă din viaţa mea şi mă simt fericită că mă ocup cu ceea ce îmi place. Cred, în acelaşi timp, că pot face ceva frumos şi bun pentru ţara mea şi când voi simţi că a venit momentul că mă pot implica realmente, poate că o să fac, dar deocamdată va ştii doar Dumnezeu. 

- Eşti cel mai tânăr artist distins cu titlul de „Artist emerit al Republicii Moldova“, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 2008. Cât de mult te-a motivat această distincţie importantă?

Orice recunoaştere este o mare onoare pentru mine, cu atât mai mult cu cât ştiu cât am lucrat până am ajuns în acest punct. Dincolo de acest lucru, este şi o mare responsabilitate, care mă determină zi de zi să fiu mai bună, pentru a fi un exemplu că se poate să porneşti gradual acolo unde visezi.

Natalia Gordienko este Artist Emerit al Republicii Moldova FOTO: arhiva personală

 - La începutul acestui an anunţai că vrei să deschizi o şcoală de muzică numită Little Beatle. Care este stadiul proiectului şi prin ce se va diferenţia şcoala ta de alte şcoli de profil?

Da, lucrez la o academie pentru copii cu denumirea “Little Beatle”, după trupa “The Beatles”, prin care ne propunem să facem din copii – adevărate vedete. Suntem în plan cu aceasta şi se va diferenţia de altele şcoli, întrucât îi pregătim pe cinci structuri: act, play, sing, dance & digital, astfel încat copiii să poată evolua în toate acestea şi să fie familirializaţi cu fiecare dintre ele.

- Cum decurge colaborarea cu băieţii de la Fly Project?

Colaboararea cu Fly Project merge foarte bine, am un mare respect pentru munca băieţilor. În studioul Fly au fost realizate două dintre piesele mele internaţionale, “Summmertime”, ce are un iz usor parizian şi piesa lansată împreună cu Mohombi, “Habibi”. Am primit un feedback foarte bun de la fanii din zona balcanică pentru ambele piese, deci e posibil ca pe viitor să auziţi şi alte piese realizate de Fly Project. În afară de lucrul în studio, m-am intersectat cu Fly Project şi la concerte în Ucraina şi Rusia şi a fost o mare bucurie să vorbim româneşte la o aşa mare distanţă de casă.

Vă mai recomandăm şi:

Concertul pe care Robbie Williams îl va susţine la Bucureşti, transmis live de Telekom

Premieră Eurovision: Roxen, înregistrare „live-on-tape” în studioul TVR

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările