INTERVIU Dor Mărunt: „Industriei muzicale româneşti îi lipseşte mai multă sinceritate“

INTERVIU Dor Mărunt: „Industriei muzicale româneşti îi lipseşte mai multă sinceritate“

Dragoş Crifca şi Andrei Ungureanu formează trupa Dor Mărunt FOTO Arhivă personală

Andrei Ungureanu şi Dragoş Crifca, membrii trupei Dor Mărunt, au analizat din perspectiva artiştilor independenţi industria muzicală din România, cu plusurile şi minusurile ei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dor Mărunt este o trupă de indie-pop din Bucureşti. După mai mulţi ani de căutări, în care a existat doar ca proiect în mintea chitaristului Andrei Ungureanu, trupa s-a înfiinţat în 2013, când i s-au alăturat Dragoş Crifca (chitară bas), Bogdan Olaru (voce) şi Cosmin Dumbravă (tobe). După aproximativ trei ani, uniţi de aceleaşi gusturi muzicale şi de dorinţa fixă de a face jangle guitar pop ca The Smiths şi The Stone Roses, Andrei şi Dragoş au decis să vireze pe un drum nou, în formulă de duo, pentru a atinge zonele muzicale încă neexplorate la noi şi care îi obsedează atât de mult. 
 
Recent, Dor Mărunt a lansat cel de-al treilea single al trupei, „O să-ţi ţin de cald şi tu să-mi ţii de urât“, cu versuri inspirate din propriile experienţe. Andrei şi Dragoş spun că intenţia lor este să facă o muzică nepretenţioasă, directă, fără înfrumuseţări, aşa cum este viaţa. Aşadar, Dor Mărunt cântă despre oamenii care se trezesc, mănâncă, vorbesc, lucrează, se întorc acasă şi adorm din nou. Despre aceste vieţi, despre amintirile lor şi despre ce ar putea fi. 
 
Personal, Dor Mărunt mi-a atras imediat atenţia, mai cu seamă că este şi numele unei comune din judeţul Călăraşi, de unde provin eu, aşa că mi-am dorit să aflu mai multe despre cei doi tineri muzicieni. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Andrei şi Dragoş au vorbit cu sinceritate despre muzica lor şi despre cum văd ei industria muzicală românească.
 
„Weekend Adevărul“: Aţi fost patru în trupă, aţi rămas doi. Cine sunt, dincolo de scenă, oamenii din spatele proiectului Dor Mărunt?
 
Andrei Ungureanu: Într-adevăr, am avut o perioadă de vreo doi-trei ani în care am fost o trupă clasică, cu patru membri. Acum am rămas eu cu Dragoş, nucleul formaţiei, şi facem totul în doi. Amândoi suntem moldoveni, eu din Piatra Neamţ, Dragoş din Bacău. La fel ca în muzică, suntem complementari şi în profesii, eu sunt pe parte tehnică – să-i zicem, general, programare –, iar Dragoş e pe partea de interacţiune cu oamenii – nu ştiu exact ce face (râde).
 
Dragoş Crifca: Locuiesc în Bucureşti de 11 ani, am studiat limbi străine şi psihologie şi am un masterat în psihologie clinică. Am lucrat o perioadă în recrutare, animal rescue şi, de ceva timp, lucrez într-o corporaţie. 
 

De dragul muzicii nepretenţioase

 
Aţi lansat recent piesa „O să-ţi ţin de cald şi tu să-mi ţii de urât“. Cine compune versurile şi ce vă inspiră? Despre ce cântă Dor Mărunt?
 
Dragoş Crifca: Versurile sunt un efort comun. Uneori pornim de la o idee sau un vers şi construim de acolo, alteori vine fiecare cu un set de versuri aproape complete şi le finisăm împreună. Important este ca la final să fim amândoi mulţumiţi de ceea ce am compus. Cu nişte ani de colaborare în spate, ne-am sincronizat busolele creativităţii şi ne dăm seama când am ajuns în punctul în care am scos ce era mai bun dintr-o idee. Mie îmi place să explorez idei pornind de la o trăire sau o întâmplare simplă – lucrurile astea au întotdeauna un substrat plin de înţelesuri şi motivaţii pe care, de cele mai multe ori, introspecţiile noastre îl ocolesc. De la bun început ne-am propus ca versurile Dor Mărunt să fie nepretenţioase, dezinvolte, dar în acelaşi timp marcate de o profunzime discretă.
 
 
Andrei Ungureanu: Este al treilea single, după „Pierdem amândoi“ şi „Nimic nu e la fel“. Tot ce ţine de Dor Mărunt e făcut împreună, muzică şi versuri. Cum am zis şi în descrierea oficială a trupei, Dor Mărunt cântă despre oamenii care se trezesc, mănâncă, aleargă, vorbesc, lucrează, se întorc acasă 
şi adorm din nou. Despre aceste vieţi, despre amintirile lor şi despre ce ar putea să fie. Ideea e că vrem să facem o muzică nepretenţioasă, directă, care să descrie esenţa a ceea ce vrem să transmitem, fără complicaţii şi decoraţiuni. Inspiraţia vine din sentimentele pe care le avem zi de zi, sentimente care sunt comune cu ale tuturor oamenilor. Referindu-mă strict la versuri, o să termin cu un compliment pe care l-am primit odată cu lansarea piesei „O să-ţi ţin de cald şi tu să-mi ţii de urât“, compliment care mi se pare că rezumă perfect cele spuse mai sus: „Dacă e să complic puţin lucrurile, şarmul piesei stă într-o formă de lirism cu-mâinile-în-buzunare, dacă îmi permiteţi imaginea. Sună bine şi se şi vede bine“.
 
Cum i-aţi descrie pe cei care ascultă muzica voastră? Există un public ideal?
Dragoş Crifca: Este întotdeauna plăcut să interacţionăm cu publicul, în ultima vreme exclusiv online. Cel mai mult mă încântă să descopăr faptul că nu există o nişă anume care ne ascultă, sunt tot felul de oameni, şi asta ne şi dorim pentru muzica noastră – să poată orice ascultător să relaţioneze cu ea, să se regăsească în câte ceva sau să-i atribuie un înţeles nou, personal.
 

Un album, o piatră de hotar

 
Cum aţi descrie industria muzicală românească? Ce aşteptări aveţi?
Andrei Ungureanu: Nu ştiu cum să-ţi răspund la întrebarea asta pentru simplul fapt că noi nu facem parte din industria muzicală românească. Când spui industrie te gândeşti automat la un mecanism prin care muzica îţi asigură un anume venit, iar la noi nu e cazul. Singura aşteptare muzicală pe care o am e să lansăm cât mai multe piese. Şi sperăm că după ce trece pandemia să le putem cânta şi live.
 
Dragoş Crifca: Ne dorim ca după mai multe single-uri să scoatem un album. Ar fi o piatră de hotar pentru noi şi am avea ocazia să explorăm nişte idei mai în amănunt. Încă de anul trecut ne-am propus să ne concentrăm şi pe partea de live, aşa că în primele zile ale lui 2020 ne aflam în sala de repetiţii împreună cu noii colegi şi lucram la aranjamentele pieselor pentru live shows. Acum aşteptăm ziua în care ne vom putea întoarce la treabă. Cred că industria muzicală românească îşi doreşte să meargă în direcţia cea bună. O şi face, însă cu paşi mici. Există oameni implicaţi în organizare de evenimente, producţie muzicală şi nu numai care fac asta din pasiune şi din dorinţa de a cultiva industria muzicală.
 
Îi lipseşte ceva? Credeţi că există prea multă muzică comercială?
Andrei Ungureanu: Cred că îi lipseşte mai multă sinceritate. E clar că există mult mai multă muzică în general, nu neapărat comercială, decât în alte vremuri. Asta cred că ajunge să fie obositor pentru ascultător, dar pe de altă parte e şi mai uşor să lansezi piese dacă ai talent, nu-ţi trebuie decât un laptop şi nişte aparatură cât de cât decentă.
 
 
Dragoş Crifca: Muzică comercială există atâta cât poţi şi vrei să asculţi, însă ar fi loc de mai multă flexibilitate din partea celor care filtrează ce intră şi ce nu în peisajul mainstream, comercial. 
 
„Dor Mărunt va rezista pentru că suntem prieteni şi fanii unul altuia“
 
Stilul abordat de voi e în zona de indie-pop, ce artişti vă inspiră? Ce muzică ascultaţi în căşti, în maşină, la drum lung, la radio?
 
Andrei Ungureanu: Întrebarea mă face să mă duc cu gândul la Franco Battiato, care nu e neapărat unul din artiştii pe care i-aş enumera aici, deşi îl ascult cu plăcere ocazional, dar care are o piesă numită „Cerco un centro di gravità permanente“. Iar centrul de gravitaţie muzicală pentru mine e reprezentat de mulţi ani de trei trupe: The Stone Roses, The Smiths, New Order. Apoi vin Ariel Pink, Real Estate, Erlend Øye, Primal Scream, The Drums şi multe altele. 
 
Dragoş Crifca: O bună parte din muzica pe care o ascult e din anii ’60, ’70 şi ’80. De la Beach Boys la Black Sabbath, de la Parlia-ment Funkadelic şi Chic, la The Smiths şi The Stone Roses. Câţiva din artiştii contemporani care îmi plac sunt Ariel Pink, Thundercat, Men I Trust şi Future Islands.
 

Avantajul artiştilor moldoveni

 
Ce artişti români vă plac?
Andrei Ungureanu: Dintre trupele de underground mi-au plăcut mult două trupe care, din păcate, au dispărut: Rubik’s Cube şi Israel Lights. Iar din ce e în mainstream pot spune că-mi place valul curent de artişti moldoveni, de exemplu Carla’s Dreams şi Irina Rimes. Ascultând muzica lor, mi se pare că au un alt fel de a se raporta la limba română, dau sensuri noi cuvintelor, sensuri la care noi, românii, nu ne-am fi gândit. Şi chiar dacă stilistic nu sunt neapărat ce aş asculta eu, îi respect pentru modul în care folosesc limba română.
 
Dragoş Crifca: Îmi plac Theory of Mind şi trupele din comunitatea Stray Lights, comunitate din care facem parte şi noi (n.r. – Stray Lights este o comunitate complet independentă de trupe care şi-au propus să se ajute între ele şi să încerce cu resursele de care dispun să ajute şi alte 
trupe la început de drum).
 
„Noi nu trăim din muzică“ 
 
Ce înseamnă succesul pentru voi? Muzical şi nu numai.
Andrei Ungureanu: Succesul muzical e când lansăm piese. Acesta e, momentan, scopul pentru care existăm, să facem piese cât mai bune.
 
Dragoş Crifca: Succes înseamnă să ducem un proiect până la capăt şi să fim mulţumiţi de el.

 
Cum v-aţi descurcat profesional şi personal în perioada asta de pandemie? V-a ajutat sau, mai degrabă, v-a încurcat?
Andrei Ungureanu: Cum ziceam şi mai devreme, noi nu trăim din muzică, deci nu ne-a afectat ca pe alţii. Ne-a încurcat mai degrabă legat de concertele live pe care le pregăteam. Avem nişte prieteni împreună cu care pregătim o formulă de live şi am fost nevoiţi să amânăm toată treaba pe perioada pandemiei.
 
Dragoş Crifca: În privinţa jobului, lucrez de acasă de ceva timp. Cât despre Dor Mărunt, acum ne concentrăm mai mult pe compoziţie şi producţie, fiecare din home studio-ul lui, până când vom putea să ne întoarcem şi la repetiţii. 
 
Întrebare clasică, dar nu de angajare. Unde vă vedeţi peste cinci-zece ani? Va rezista trupa? Ce aşteptări aveţi?
Andrei Ungureanu: Cu siguranţă, Dor Mărunt va exista atât timp cât eu şi Dragoş vom avea în continuare plăcerea de a face piese împreună. Marele avantaj pe care îl avem e că nu depindem de nimic exterior muzicii, deci nu e nimic de altă natură decât pornirea de a face în continuare piese care ţin trupa în viaţă.
 
Dragoş Crifca: Dor Mărunt va rezista pentru că suntem, în primul rând, prieteni şi suntem fanii unul altuia din punct de vedere muzical, ne place ceea ce facem. În cinci-zece ani, îmi doresc să fi scos albumul acela timeless, bun de pus pe raft. 
 

Cum se naşte o formaţie

 
Care e povestea numelui trupei? Cum l-aţi ales?
Andrei Ungureanu: Numele Dor Mărunt e primul lucru care a existat legat de trupă, înainte de orice altceva. L-am ales pentru că s-a potrivit perfect cu ceea ce voiam ca trupa să exprime. Nu mai ştiu dacă de la expresia „dor mărunt“ sau de la localitatea Dor Mărunt – probabil, mi-au trecut ambele prin minte.
 
Cum aţi devenit o trupă? Când v-aţi apucat de cântat în formulă iniţială? 
Andrei Ungureanu: Amândoi mai facem parte şi din formaţia The Amsterdams, care diferă destul de mult muzical de ce facem cu Dor Mărunt. Numele Dor Mărunt a apărut în 2012, iar în 2013 s-a coagulat prima formulă. Piesele erau în acelaşi stil cu ce facem acum, însă în prezent experimentăm mult mai mult cu sunete de sintetizatoare. Iar Dragoş, care era basist atunci, a trecut la voce.
 
Dragoş Crifca: L-am cunoscut pe Andrei pe forumul RGC (Romanian Guitarist Community) în urmă cu şapte ani. A postat un anunţ în thread-ul „Caut membri pentru trupă“, în care a enumerat şi câţiva dintre artiştii mei preferaţi, şi i-am scris un email consistent, ca să vadă că suntem pe aceeaşi lungime de undă. Apoi am văzut că anunţul lui fusese postat cu câţiva ani în urmă. Cu toate astea, ne-am întâlnit să dăm un jam şi am pus bazele formulei de aur, cum se spune.
 
Andrei Ungureanu şi Dragoş Crifca FOTO Arhivă personală 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările