Concursul Eurovision 2015 va avea loc la Viena

Concursul Eurovision 2015 va avea loc la Viena

Finala celei de-a 60-a ediţii a concursului Eurovision va avea loc sâmbătă 23 mai, în timp ce semifinalele vor avea loc marţi, 19 mai, respectiv joi, 21 mai FOTO eurovision.tv

Oraşul Viena a fost ales de televiziunea publică austriacă ORF pentru a găzdui ediţia de anul viitor a concursului Eurovision, care va avea loc la Wiener Stadthalle pe 23 mai 2015, a anunţat miercuri directorul ORF într-un comunicat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Capitala austriacă a concurat pentru a deveni gazda evenimentului cu oraşele Graz şi Innsbruck.

„Viena se află în centrul Europei, a găzduit numeroase evenimente mari şi deţine în mod natural, în calitate de capitală, vocaţia de a organiza concursul Eurovision pentru întreaga ţară“, a declarat directorul ORF, Alexander Wrabetz.

Graţie Conchitei Wurst, travestitul cu barbă care a făcut senzaţie câştigând concursul Eurovision din acest an cu piesa „Rise like a Phoenix“, Austria a obţinut dreptul de a organiza evenimentul de anul următor.

Finala celei de-a 60-a ediţii a concursului Eurovision va avea loc sâmbătă 23 mai, în timp ce semifinalele vor avea loc marţi, 19 mai, respectiv joi, 21 mai, a precizat ORF.

Wiener Stadthalle, inaugurată în 1958, este una dintre principalele săli de concerte din Viena şi poate să primească până la 16.000 de spectatori.

Conchita Wurst, reprezentanta Austriei, a câştigat finala din 2014 a concursului Eurovision cu piesa „Rise like a Phoenix“

În acest an, Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, s-au situat, cu piesa „Miracle“, pe locul al 12-lea în finala care a avut loc în luna mai, la Copenhaga, Danemarca.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: Abba, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero“, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările