Robin Williams a murit. Actorul american avea 63 de ani

Robin Williams a
murit. Actorul american avea 63 de ani

Robin Williams avea 63 de ani FOTO Reuters

Actorul american Robin Williams a murit luni. Artistul, care a oferit interpretări memorabile în filme precum „Good Will Hunting“, „Dead Poets Society“, „Mrs. Doubtfire“ şi „Good Morning, Vietnam“, avea 63 de ani. Potrivit poliţiei din departamentul Marin, Statele Unite ale Americii, nu este exclusă posibilitatea unei sinucideri a câştigătorului premiului Oscar, relatează „Hollywood Reporter“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit poliţiei din Marin County (California), Williams a fost găsit „în stare de inconştienţă şi fără suflare“ luni, în jurul prânzului, în casa lui din Tiburon, California. Este luată în considerare o posibilă sinucidere, după cum arată un comunicat de presă al medicului legist din Marin, care sugerează „o sinucidere prin asfixiere“.

Robin Williams a murit la 63 de ani

Poliţia din Marin a mai precizat că în prima parte a zilei a primit un apel pentru a interveni la casa actorului după ce serviciile de urgenţă primiseră în prealabil alt apel. Când au ajuns acolo l-au găsit pe actor deja mort.

Poliţia a anunţat iniţierea unei anchete „cu privire la cauzele şi circumstanţele decesului", adăugând că actorul a fost văzut ultima dată în viaţă duminică, la ora 22.00, la domiciliul său, unde locuia împreună cu soţia.

Robin Williams suferea de depresie

Cu toate că agentul său nu a făcut prea multe precizări cu privire la moartea artistului, acesta a punctat într-un comunicat câteva informaţii. „Robin Williams a murit în această dimineaţă. El s-a luptat în ultimul timp cu o depresie puternică. Aceasta (n.r. – moartea actorului) este o pierdere tragică şi bruscă. Familia cere respectarea intimităţii în această perioadă dificilă“, a precizat agentul său, citat de „Inside Movies”.

De asemenea, soţia artistului, designerul grafic Susan Schneider, şi-a exprimat dorinţa ca oamenii să-şi amintească de momentele de bucurie pe care Robin Williams le-a oferit de-a lungul carierei sale.  

„În aceasta dimineaţă eu mi-am pierdut soţul şi pe cel mai bun prieten, în timp ce lumea a pierdut unul dintre cei mai iubiţi artişti şi unul dintre cei mai frumoşi oameni. Inima îmi este sfâşiată de durere. În numele familiei lui Robin, vă cer să ne respectaţi intimitatea în aceste momente de profundă durere. În amintirea lui sperăm că atenţia nu se va îndrepta către moartea lui Robin, ci către nenumăratele momente de bucurie pe care le-a dăruit milioanelor de oameni“, a declarant Susan Schneider pentru „The New York Times“

La începutul lunii iulie, Robin Williams, care a luptat în trecut cu dependenţa de alcool şi de droguri, s-a internat în centrul de tratare a dependenţei Hazelden din Minnesota, pentru a lua parte la un program de prevenire a dependenţei de alcool.

Principalele premii obţinute 

Robin Williams a fost recompensat în 1998 cu Premiul Oscar la categoria Cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din filmul „Good Will Hunting”. A mai fost nominalizat la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor în 1988, cu rolul interpretat în filmul „Bună dimineaţa, Vietnam!”, în 1990 pentru rolul din „Cercul poeţilor dispăruţi”, iar în 1992 pentru cel din „Regele pescar“. De asemenea, actorul a câştigat şi patru Globuri de Aur, două premii Emmy, două premii Screen Actors Guild şi cinci premii Grammy.

   

Robin Williams s-a născut în data de 21 iulie 1951 la Chicago, Illinois, într-o familie înstărită. Actorul american a crescut în Bloomfield Hills, Michigan, unde a studiat la şcoala din Detroit şi la şcoala din Marin, California, unde frecventează liceul de stat Liceul Redwood.

În această perioadă se apucă de teatru, fiind membru al secţiei de teatru a liceului, iar în 1973, este acceptat pentru a face cursuri la şcoala de artă Juillard School din New York. Studiile le finalizează în 1976, iar primul film în care joacă apare în 1980.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: