
Subiecte Istorie Bacalaureat 2015. Elevii de la profilul umanist au susţinut miercuri proba obligatorie a profilului, la Istorie. La Adevărul Live au fost rezolvate subiectele împreaună cu profesorul de Istorie Corneliu Riegler, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Capitală.
Miercuri, elevii de la profilul umanist au susţinut proba la Istorie, iar elevii de la profil real vor susţine proba la Matematică, în funcţie de specializare: Mate-Info, Ştiinţele Naturii sau Tehnologic.


Bacalaureat 2015. Subiecte uşoare la română
Luni, elevii au susţinut proba la Limba şi Literatura Română, care a avut subiecte uşoare faţă de anii precedenţi. Pentru prima dată în doi ani, candidaţii nu au mai fost nevoiţi să scrie un eseu despre poezie. Subiectele li s-au părut accesibile şi mulţi speră că vor obţine note mari, cu toate că, pentru prima oară în istorie, lucrările vor fi corectate în alte judeţe. Chiar şi dascălii de Limba română au confirmat luni că subiectele nu au avut o dificultate la fel de ridicată ca cele din anii precedenţi.
Concret, elevii de la profilul Real au avut de redactat un eseu despre particularităţile de construcţie ale unui personaj într-un text narativ de Ion Creangă, George Călinescu sau Marin Preda, în timp ce elevii de la Uman au avut de prezentat relaţia dintre două personaje dintr-un roman interbelic studiat. La al doilea subiect, unde elevii au fost nevoiţi să scrie un text argumentativ pe o temă dată, candidaţii de la Real au avut de scris despre „importanţa practicării unui sport la orice vârstă”, în timp ce candidaţii de la Uman au avut un subiect mai dificil, care ar fi putut să le pună probleme, sunt de părere profesorii.
Bacalaureat 2015. Nemţii s-au plâns de dificultatea subiectelor
La proba de Limbă Maghiară, elevii au avut de comentat o poezie de Ady Endre. La al doilea subiect au avut de comentat un text despre un scriitor maghiar, Janus Pannonius. La punctul trei au avut de comentat la alegere una din cinci balade date.
La subiectul al doilea de la Germană, elevii au avut de caracterizat un personaj din Faust de Johann Wolfgang von Goethe şi la subiectul al treilea au avut de redactat o scrisoare de angajare.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: