Modificări masive în Legea Educaţiei, votate în Senat. Se reduce numărul de copii din clase, transport gratuit pentru toţi elevii DOCUMENT

Modificări masive în Legea Educaţiei, votate în Senat. Se reduce numărul de copii din clase, transport gratuit pentru toţi elevii DOCUMENT

Senatul a adus modificări la legea Educaţiei

Senatul a votat modificări importante la legea Educaţiei, astfel că numărul maxim permis de copii din clase va fi redus la toate ciclurile de învăţământ. Noile prevederi impun transport gratuit pentru toţi elevii, înclusiv interjudeţean, iar numărul de mandate ale rectorilor nu mai este limitat la două. Legea merge la promulgare.

Potrivit Edupedu, numprul maxim de copii dintr-o clasă, în toate ciclurile şcolare, a fost modificat. Astfel, prevederile votate de Senat  spun că  vor fi 17 copii în clasele de  grădiniţă, 22 în învăţământul primar şi 26 în gimnaziu şi liceu.
 
UDMR este iniţiatoarea acestui proiect ce a fost aprobat la vot final de senatori. Preşedintele Klaus Iohannis va fi cel care va trebui să valideze legea prin promulgare.
 
Proiectul prevede că, în situaţii excepţionale, grupele de la grădiniţă şi clasele de elevi de la şcoală „pot funcţiona peste efectivul maxim, cu cel mult 2 preşcolari/elevi”.
 
Legea a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor în aprilie 2019, iar luni, 10 februarie 2020, a fost aprobată de Senat.
 
Proiectul de lege votat aprevede că, în învăţământul preuniversitar, formaţiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:
 
 - educaţia antepreşcolară [creşele]: grupa cuprinde în medie 6 copii, dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 8, faţă de 9 cum era în prezent;
 
- învăţământul preşcolar [grădiniţele]: grupa cuprinde în medie 12 preşcolari, dar nu mai puţin de 6 şi nu mai mult de 17; până acum, legea prevedea maximum 20 de copii în grupa de grădiniţă
 
-  învăţământul primar: clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22;
 
Până acum, legea prevedea maximum 25 de elevi în clasă în învăţământul primar
 
 - învăţământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 22 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 26; până acum, legea prevedea maximum 30 de elevi în clasă în învăţământul gimnazial
 
-  învăţământul liceal şi profesional: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 26; până acum, legea prevedea maximum 30 de elevi în clasă în învăţământul liceal şi profesional
 
 -  învăţământul dual: clasa cuprinde medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 26;
 
“În situaţii excepţionale, formaţiunile de preşcolari sau de elevi pot funcţiona peste efectivul maxim, cu cel mult 2 preşcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim“, mai prevede proiectul de lege votat de Senat.
 
În prezent, legea modificată le permite şcolilor şi grădiniţelor să încalce limitele, fără a prevedea un prag pentru excepţii.
 
Noile modificări mai arată, potrivit Hotnews, că pentru fiecare disciplină şi domeniu de studiu, programa şcolară acoperă 65% din orele de predare şi evaluare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 35% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv. În prezent, profesorul are la discpoziţie 25% din timpul alocat disciplinei.
 
„În funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 35% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învăţare remedială, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev”, se arată în proiectul adoptat în Parlament.
 

Transport gratuit pentru toţi elevii, inclusiv interjudeţean

 
”Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul rutier judeţean şi interjudeţean, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Consiliile judeţene şi consiliile locale organizează transportul public în vederea asigurării transportului elevilor spre şcoli”, se arată în document.
 

Numărul de mandate pentru rectori, nelimitat

 
O modificare importantă  în privinţa învăţământului universitar este cea care elimină limitarea numărului  de mandate pentru rectori, care până acum nu puteau avea mai mult de două mandate la conducerea universităţilor. Parlamentarii au modificat articolul în care se preciza acest lucru, iar acum „durata mandatului de rector este de 4 ani”, fără a preciza numărul de mandate.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: