Educaţie care contează - TEDxPiaţaUniriiED

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub sloganul „Educaţie care contează”, evenimentul TEDxPiaţaUniriiED a reunit pe scena Teatrului Evreiesc de Stat 18 vorbitori din diferite zone de activitate şi peste 180 de participanţi, cu toţii având în comun o singură pasiune: educaţia.

„Dorinţa care a stat în spatele organizării acestui eveniment a fost aceea de a oferi idei educaţionale sănătoase, pe care fiecare participant să le poată împărtăşi” a declarat Alex Vesa, managerul proiectului. „Echipa a fost formată din 27 de voluntari, de la profesori, specialişti în event management şi comunicare, la studenţi şi elevi, fiecare s-a implicat din dorinţa de a vedea o schimbare în sistemul educaţional. Am lansat idei şi soluţii, iar feedback-ul celor prezenţi şi a celor care au urcat pe scenă ne-a demonstrat că am făcut o treabă bună”.

Împărţit în două secţiuni, TEDxPiaţaUniriiED a dedicat prima parte creşterii copiilor, unde s-a discutat despre rolul cuvintelor în educaţie, diferenţele dintre copii şi cum văd aceştia educaţia. S-a mers în zona pedagogiei alternative şi au fost exemple din dans, muzică şi artă teatrală. De asemenea, s-a discutat şi despre educaţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale.

Imagine indisponibilă

A doua parte a fost dedicată schimbărilor sistemice, iar pe scenă au urcat studenţi, profesori universitari şi formatori din organizaţii al căror scop este educaţia. Opţiunea de a alege materiile în funcţie de drumul pe care ni-l dorim, schimbarea la nivel personal pentru a inspira şi alţi oameni din sistem să se schimbe, liberalizarea educaţiei şi nu monopolul de stat au fost doar o parte dintre subiectele abordate.

Imagine indisponibilă

„Sunt încă multe lucruri de făcut, însă viziunea nouă, atitudinea şi dorinţa de a mişca ceva în sistemul educaţional pot conduce către o lume educată, care este puternică şi asumată.”  a declarat Prof. univ. dr. Crenguţa Lăcrămioara Oprea, unul dintre vorbitorii primei sesiuni.

În pauze, participanţii au putut lua parte la diverse experienţe educaţionale: au  putut să îşi verifice sănătatea financiară şi să afle despre obiceiurile bune la acest capitol, să  participe la cursuri cu ajutorul ochelarilor pentru Realitate Virtuală, să asiste la tipărirea 3D a obiectelor şi să îşi facă propria carte pe baza obiceiurilor de consum şi stil de viaţă.

Ultima parte a evenimentului a fost dedicat artei în scop educativ prin vizionarea filmului interactiv KIDDO şi experimentării metodei TOTEM.

Imagine indisponibilă

Pe scenă au urcat următorii: Paul Olteanu (senior trainer şi executive coach), Gabriela Dima (învăţătoare Teach for Romania), Brothers Family (trupă de dans), Alexandru Nicolau (elev), Cecilia Moţei (psiholog şi consultant ABA), Oana Neacşu (elevă), Crenguţa Lăcrămioara Oprea (Coordonator Master interdisciplinar PED-Arte), Rareş Florescu (artist), Ciprian Dudulea (student antreprenor), George Moroianu (student antreprenor), Mirela Şteţco (Director Training şi Support, Teach for Romania), Ştefan-Adrian Apăteanu (CEO  Edu Apps), Vlad Topan (Fondator al Academiei Private), Marcel Căpraru (Preşedintele Asociaţiei Alternative Pedagocice), Bogdan Glăvan (Profesor universitar de economie), Millo Simulov (Regizor de film, scenarist şi producător), Jean-Baptiste Manitou (Muzicoterapeut), Ana Maria Anghelescu (Antropolog).

Momentele acestora pot fi urmărite aici

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite