Anchete după anchete, audieri, reclamaţii, demiteri, plângeri la parchet sau la poliţie, implicări ale părinţilor, cadrelor didactice, inspectorilor şcolari, oamenilor legii, dezbateri aprinse în media cu oameni cunoscători ai subiectului, dar şi „părelnici“ de serviciu pe la televiziuni, „experţi“ în toate domeniile, s-au derulat şi desfăşurat într-un ritm cotidian. Pornind de la acest scandal, departe de-a se încheia, lucrurile s-au extins prin faptul că mulţi cetăţeni din ţară au început să reclame neregulile din şcoli şi, în special, şpaga neoficială îmbrăcată în diverse forme, pe care erau obligaţi sau o dădeau de bunăvoie la şcoală.

Dacă pentru unii dintre concetăţenii noştri, chiar şi pentru autorităţile ipocrite, aceste fapte, practici ilegale, incorecte, imorale, nocive în special pentru educaţia elevilor, au constituit noutăţi şi dezvăluiri absolute, în premieră, exclusive, pentru alţii lucrurile făceau parte din cotidianul cenuşiu al realităţii societăţii româneşti. Şi nu erau ori sunt cazuri izolate, la o şcoală sau alta, într-o localitate ori alta. Aceste realităţi şpăgare, fapte de corupţie mai mult sau mai puţin, au fost şi sunt sigur că există în mai toate unităţile de învăţământ din ţară. Diferă însă, nivelul şi valoarea şpăgii dintre unităţile de învăţământ, după localizare, după nivelul de trai din zona unde sunt amplasate, după starea materială a părinţilor, după gradul de nesimţire şi corupţie al cadrelor didactice.

Şpăgile şi corupţia în sistemul educaţional nu ar fi fost posibile şi nu ar fi crescut până la insuportabilitate dacă părinţii nu dădeau bani, cadouri sau alte atenţii nemeritate şi ilegale pentru cadrele didactice şi pentru dotarea şcolilor. An de an, presa a semnalat de foarte multe ori ilegalităţile din acest domeniu, dar a lătrat surd la lună, deoarece autorităţile care ştiau de aceste fapte, nu au luat nicio măsură, complicitate care a încurajat corupţia, sumele solicitate fiind tot mai mari, iar părinţii scoţând mai mulţi bani din buzunare. Numai eu am scris şi publicat anul trecut, mai multe articole de presă, scoţând în evidenţă acest fenomen: „Afaceri barosane la sfârşit de an şcolar“; „Şpaga la şcoală“; „Cornul mic şi mărul stricat“; „Politica circului şcolar“; „Pericole pentru copiii ce merg la şcoală“; „Despre profesorii de azi“; „Şcoala japoneză versus şcoala românească“.

Aceste articole nu doar că au fost publicate în presă, pe bloguri, preluate, distribuite şi comentate pe diverse reţele sociale, dar le-am trimis şi autorităţilor din educaţie-ISMB, Minister-precum şi Poliţiei, Parlamentului şi altor instituţii ale statului. Credeţi că s-a întâmplat ceva, s-au autosesizat autorităţile în privinţa acestei realităţi endemice din educaţia românească? Nu!!! Indiferenţa, ignoranţa, iresponsabilitatea, incompetenţa autorităţilor au dus la proliferarea fenomenului.

Acum, sub presiunea scandalului mediatic, aceste autorităţi încearcă să mişte puţin, mai mult de formă şi de moment, cred eu. Cu greşeli imense. Cu afectarea gravă a copiilor nevinovaţi. Sunt convins că învăţătoarea şpăgară, care a ajuns la acel nivel inadmisibil de comportament, împinsă de părinţii care au tot dat din ce în ce mai mulţi bani, în loc să o pună la punct, se consideră discriminată. Este discriminată în raport cu alte cadre didactice care folosesc aceleaşi practici corupte sau altele, dar n-au fost şi nu sunt trase la răspundere pentru că nu a reclamat nimeni şi nicio autoritate nu s-a autosesizat privind faptele penale ale acestora. Cum adică, să răspundă doar ea în faţa legii, în timp ce alţii nici măcar nu sunt băgaţi în seamă, văzându-şi în continuare de şpăguială?! Eu cred că este discriminare curată.

Şi mi se pare inadmisibil faptul că cei din conducerea şcolii unde preda, Consiliul, a trebuit să o judece, colegi care probabil sunt pătaţi şi ei mai mult sau mai puţin. Păi, dacă învăţătoarea strângea şpagă şi pentru alţii, cum să o judece tocmai aceştia pe ea, dar acest lucru s-a întâmplat. Probabil că girul şpăgii era bine organizat şi distribuit între toţi angajaţii şcolii. Tot sub presiunea opiniei publice şi a presei, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, a început mai multe controale în şcoli, numai acolo unde s-au reclamat fapte ilegale.

Mai mult, marţi 14 ianuarie, Inspectoratul a chemat la ordine toţi directorii unităţilor de învăţământ din Bucureşti, având ca temă de discuţie corupţia, care, după părerea mea, are ramificaţii puternice şi în inspectoratele şcolare, iar în afacerile din şcoli pot fi implicate şi persoane cu funcţii din minister.

De asemenea, în unităţile de învăţământ afacerile cu manuale, uniforme, diverse materiale şi afacerile turistice, concursurile cu bani sunt şi ele permise şi promovate de oameni cu interese. Recent, l-am auzit pe actualul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, la o emisiune TV, declarând că afacerile cu manuale trebuie scoase în afara şcolilor. În ultimele zile, la nivel declarativ, cel puţin în Bucureşti, s-a declanşat „cruciadă împotriva corupţiei din educaţie“. Să vedem însă, rezultatele în plan faptic ale acestei cruciade, dar mai ales, să sperăm că vor fi şi consecinţe penale asupra corupţilor din sistem. Să vedem şi cum vor evolua lucrurile în această privinţă şi în restul ţării, unde încep să apară tot mai mulţi oameni care reclamă faptele ilegale din acest domeniu extrem de important al societăţii româneşti. Este posibil însă, să ne aşteptăm şi doar la un foc de paie, care trece repede şi peste o lună-două, să uite toată lumea de „cruciada“ din educaţie, aşa cum s-a întâmplat cu fraudele de la bacalaureat, din anii trecuţi.

Revenit în ţară după vacanţa din Italia, nedezmeticit bine încă după punerea la colţ de către adversarii politici, presă şi oficialii europeni, premierul Victor Ponta, în plină şedinţă de guvern, pentru televiziuni şi opinia publică naivă, şi-a arătat grija şi fermitatea faţă de corupţia din învăţământ, dându-i ordine şi chemându-l la raport pe ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Mai mult, şi-a pus la dispoziţie specialiştii din cadrul Corpului de Control al Executivului, pentru lupta împotriva caracatiţei din sistemul educaţional.

E bine totuşi să nu ne îmbătăm cu apă rece, deoarece faptele ilegale din acest domeniu sunt ciclice, cum spunea cineva, iar lucrurile nu se rezolvă peste noapte chiar dacă autorităţile s-ar implica mai puternic în acest sens. Să nu uităm însă, că „Finanţarea de bază a unei unităţi şcolare rezultă prin multiplicarea costului standard per elev/preşcolar cu coeficienţi specifici unităţii şcolare şi cu numărul de elevi şi se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu prevederile art. 104 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare“. Şi că Guvernul a stabilit, pentru anul 2014, valoarea costului standard per elev/preşcolar, pe an, la suma de 2.492 lei în mediul urban şi 2.866 lei în mediul rural.

 

P.S: Îi asigur pe toţi dascălii cinstiţi, corecţi, care îşi fac meseria cu demnitate şi responsabilitate, unii dintre ei în condiţii materiale precare, de toată stima şi respectul, precizând că subiectul acestui articol nu face referire la ei.