România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educaţiei a eşuat.“

Tot în urmă cu un an, Ecaterina Andronescu a declarat că nu e de vânzare şi că nu va accepta postul de ministru, după care s-a răzgândit. A devenit de „vânzare“. La ce preţ?

Dragnea avea dreptate. Reforma educaţiei a eşuat, în primul rând din cauza dnei Andronescu. De trei ori ministru, mulţi ani şefa Comisiei de învăţământ din Senat, cameră decizională în materie de educaţie, rector, şefa Consiliului Naţional al Rectorilor, responsabila PSD pentru domeniul Educaţie. Nu întâmplător mulţi comentatori au caracterizat-o drept „groparul învăţământului românesc“.

Şi din „rezerva“ imensă de cadre a PSD, nu s-a găsit nimeni altcineva să ocupe Ministerul Educaţiei!

Ce face acum Ecaterina Andronescu?

Emite Ordine de ministru pe care le retrage înainte de a ajunge la Monitorul Oficial, cu explicaţia că nu a ştiut că au început probele de aptitudini pentru liceele vocaţionale. Deh, un ministru nu se coboară la nivelul acesta!

Tot Camelia Gavrilă ne explică:

„Este regretabil că a existat această confuzie şi derivă în legătură cu încercarea de a schimba un calendar. Lucrurile acestea se fac, de obicei, la început de an şcolar, când începe un ciclu al tuturor activităţilor, fie că vorbim de elevi sau despre profesori. „Cifrele de şcolarizare, probele de aptitudini în zona vocaţională, în zona claselor intensiv şi bilingv, sunt în corelaţie strictă şi cu tot ce înseamnă norme didactice, catedre, deci inclusiv calendarul mobilităţii. „E nevoie de predictibilitate, de respectarea calendarului şi dacă sunt opinii sau încercări de îmbunătăţire a anumitor aspecte, e firesc să se consulte şi partenerii sociali şi să se respecte legislaţia secundară, care spune că înainte de a începe anul şcolar toată perspectiva examenelor, evaluărilor, testărilor trebuie clar fundamentată prin metodologii publicate.“

Foarte bine, aşa este. Doar că şefa Departamentului Educaţie al PSD îi comunică prin presă dnei ministru al Educaţiei din guvernul PSD, că nu aceasta este politica partidului în acest domeniu. Şi nici premierul nu are vreun cuvânt de spus. Vă daţi seama în ce situaţie ridicolă suntem? Învăţământul românesc este „proprietatea“ Ecaterinei Andronescu, care îl conduce pe „persoană fizică“.

 Dna Andronescu a lansat un document de principii, „Educaţia ne uneşte“, despre care dna Camelia Gavrilă declară: „Viziunea respectivă... nicicum nu a fost asumată la nivel politic de PSD“.

Concluzia este că Ecaterina Andronescu conduce educaţia cum o taie capul. Nici PSD, nici partenerii din educaţie, nici specialiştii, nu au niciun cuvânt de spus. Sau chiar dacă spun, rămâne cum a stabilit dna Andronescu. Cum a tăiat-o capul în trecut, ştim. În 2004 aveam în şcoli profesionale aproape 300.000 de elevi, în 2011, când a fost promovată Legea Miclea-Funeriu, aveam 20.000. Adică România nu mai avea nevoie de meseriaşi! Să notăm şi fenomenul „fabricilor de diplome universitare“, minciuna, mistificarea şi ipocrizia de la examenele de absolvire cu procent de 80-90% promovare, pentru ca după introducerea supravegherii video acesta să scadă la 45%.

Acum, dna Andronescu se dă „de ceasul morţii“ să ducă elevi la şcoala profesională. Şi se gândeşte, pe bună dreptate, să reducă numărul de locuri la liceu, dacă tot avem un procent de 50% promovare la Bacalaureat şi zeci de grupuri şcolare cu ZERO promovare la Bac. Şi asta de multă vreme, fără ca cineva să poată lua vreo măsură de îndreptare.

Sigur că o astfel de măsură, chiar bună, nu poate fi introdusă peste noapte. Fără a face un studiu de impact asupra mobilităţii cadrelor didactice, asupra bazei materiale a şcolilor profesionale, asupra personalului didactic specializat care urmează să predea în aceste şcoli. Şi fără masurile premergătoare, fără consultare publică îndelungată. Până când toţi partenerii din sistem sunt convinşi că este o măsură bună. În caz contrar, măsura nu poate fi aplicată şi deja angajatorii se gândesc să aducă meseriaşi din ţări îndepărtate. Iar 4 milioane de români lucrează în străinătate, şi circa 2-3 milioane fac agricultură de subzistenţă şi sunt necalificaţi.

În concluzie

Avea dreptate Liviu Dragnea cu reforma eşuată din Educaţie. Numai că din ultimii 30 de ani PSD a fost la guvernare 20 de ani, iar Ecaterina Andronescu a avut funcţii de conducere mai tot timpul. Iar acum, încearcă să dreagă ce a greşit trei decenii. Şi atunci, cine este vinovat de starea în care se află acum Educaţia din România?