Virgil Popescu: Termocentralele nu se închid; intră în rezerva tehnică

0
Publicat:

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat la finalul ședinței de Guvern că termocentralele nu se vor închide, ci vor fi trecute în rezerva tehnică.

Termocentrala Foto Adevărul
Termocentrala Foto Adevărul

Termocentralele nu se închid ci, prin Legea decarbonării, intră într-o rezervă tehnică, unde rămân până în 2030, a precizat ministrul Energiei, Virgil Popescu, vineri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

"Deci, nu se închide nicio termocentrală. Am mai spus acest lucru, spun încă o dată acest lucru: termocentralele nu se închid. Termocentralele, prin Legea decarbonării, intră într-o rezervă tehnică, rămân acolo în rezerva tehnică până în anul 2030. Vorbim de un program de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, un program în care guvernele din 2020, 2021, 2022 au băgat până acum un miliard de euro pentru a ajuta compania să iasă dintr-o situaţie în care era în pragul falimentului. Vorbim de încă un miliard de euro aprobaţi deja pentru modernizare, trecere de la cărbune la gaz. 1.325 de megawaţi de energie pe bază de gaz vor fi puşi în funcţiune până la finalul programului de restructurare, 747 de megawaţi energie regenerabilă. (...) Deci nu vorbim de nicio închidere. N-are rost să vorbim de acest lucru. Iar în PNRR nu vorbim de închidere. Este preluat programul de restructurare a Olteniei, nu este nimic în plus în PNRR faţă de programul de restructurare. Iar în legea decarbonării tocmai ce s-a statutat acest lucru cu rezerva tehnică", a explicat Virgil Popescu. 

„Se va investi în modernizare”

În urmă cu câteva zile, ministrul Energiei, Virgil Popescu, precizase că nicio Unitate de Producție a energiei electrice pe bază de cărbune nu va fi închisă, ci din contră, se va investi în modernizare.

Virgil Popescu a mai arătat că, potrivit Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia (CE Oltenia), aprobat de către Comisia Europeana prin Decizia C(2022) 553 final din 26 ianuarie 2022, pentru care s-a obţinut finanţare din Fondul de Modernizare în valoare de 897 mil. euro, cu participarea Complexului Energetic Oltenia vor fi realizate noi investiţii în capacităţi pe gaze naturale şi surse regenerabile de energie, după cum urmează:

a) două grupuri pe gaze naturale ,,ready for hydrogen" de tip CCGT, cu o capacitate totală de 1.325 MW:

- Işalniţa: 850 MW - cu punere în funcţiune în 2026

- Turceni 475 MW - cu punere în funcţiune în 2026

b) opt parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 735 MW - până în 2024

,,Capacitatea de producere a energiei electrice pe bază de huilă din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv grupul energetic Paroşeni 4, cu o putere instalată de 150 MW, va asigura, până la finalul anului 2030, neutralizarea huilei rezultată ca urmare a lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor de huilă.”, a mai notat ministrul pe pagina de Facebook.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite