Unitatea 2 de la Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional

0
Publicat:

Nuclearelectrica a anunțat, vineri, că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă au fost finalizate, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat în data de 15 iunie 2023.

Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată pe 7 mai, Foto: Nuclearelectrica
Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată pe 7 mai, Foto: Nuclearelectrica

Potrivit sursei citate, Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată în data de 7 mai 2023, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate.

În perioada opririi planificate s-au efectuat activități din următoarele programe:

- Programul de mentenanță preventivă;

- Programul de mentenanță corectivă;

- Programul de inspecții;

- Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;

- Programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările s-au executat în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, precizează compania.

Nuclearelectrica SA este compania naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în anul 2013.

Sucursala CNE Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU, printre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi este în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziţionarea unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susţinerii proiectelor de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.

Vineri, fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a transmis că reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă ar urma să fie puse în funcţiune în anii 2030 şi 2031.

Avem programul nuclear civil al României pe care n-i l-am asumat prin Programul de guvernare din 2019 cu care am venit. Şapte ani de zile România a fost blocată în negocieri pentru reactoarele 3 şi 4 cu companii din China. Şapte ani de zile s-au pierdut... Gândiţi-vă că dacă am fi avut aceşti şapte ani de zile la dispoziţie şi ar fi început în urmă cu şapte ani, astăzi aveam reactoarele 3 şi 4 puse în funcţiune. Am oprit şi am reziliat toate contractele şi toate negocierile cu companiile din China.

Am negociat şi am însemnat acordul interguvernamental la Washington, în plină pandemie. (...)În momentul de faţă, avem în cursul acestui an, în septembrie, cel mai probabil, reactoarele 3 şi 4 vor fi în linie dreaptă şi se vor semna contractele pentru execuţie. Avem Faza 1 contractată pentru reactoarele modulare de la Doiceşti, urmând ca tot până la sfârşitul acestui an să se semneze contractul pentru Faza 2 pentru reactoarele modulare. Deci, practic România intră în linie dreaptă cu construcţia acestor reactoare şi în 2029, cel târziu, termenul pentru punerea în funcţiune a reactorului modular, 2030 reactorul 3, şi 2031 reactorul 4 de la Cernavodă. Asta înseamnă independenţa energetică a României.”, a precizat sursa citată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite