Ungaria se opune plafonării prețului gazului rusesc
0Ungaria s-a opus introducerii unui plafon maxim al prețului plătit pentru gazele naturale importate din Rusia la reuniunea miniștrilor de Energie din blocul comunitar ce a avut loc vineri la Bruxelles, relatează TASS.
Anunțul a fost făcut vineri după-masa de ministrul ungar de Externe Peter Szijjártó, care participă la întâlnire, informează Hotnews.ro.
„Plafonarea prețurilor este o sancțiune energetică ascunsă. Am spus clar că nici noi nu suntem dispuși să negociem sancțiuni energetice”, a scris oficialul pe pagina sa de Facebook, cu referire la faptul că guvernul de la Budapesta anunțase încă de pe 24 august că nu este dispus nici măcar să stea la masa discuțiilor în ceea ce privește impunerea unor noi sancțiuni energetice împotriva Rusiei.
Mai devreme în cursul zilei, în timp ce se afla în drum spre Bruxelles, Szijjártó afirmase că planul propus de Comisia Europeană este „cu totul împotriva intereselor ungare” și că ar duce la o oprire imediată a tuturor exporturilor de gaze naturale pe care Rusia le face.
„Nu ai nevoie de un Premiu Nobel pentru a-ți da seama de asta”, a afirmat acesta într-o înregistrare video postată pe Facebook.
„În această dimineață (...) ne vom da toată silința să facem Bruxelles-ul să înțeleagă în sfârșit că livrările de gaze naturale nu sunt un subiect ideologic sau politic, ci unul ce ține de realitatea fizică”, a mai afirmat ministrul ungar de Externe, citat de agenția Reuters.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri decizia de a înainta Consiliului UE o propunere de stabilire a unui plafon de preț pentru gazele naturale importate din Rusia.
„O măsură constă în plafonarea gazelor naturale ruseşti, cu obiectivul foarte clar de a reduce veniturile Rusiei, pe care (preşedintele rus Vladimir) Putin le foloseşte să finanţeze acest război atroce împotriva Ucrainei”, acuză președintele CE.
Tot miercuri, președintele rus Vladimir Putin a amenințat că va întrerupe livrările de energie dacă vor fi impuse plafoane de preț pentru exporturile de petrol și gaze ale Rusiei.
Ungaria, acord cu Gazprom
La sfârșitul lunii august, Guvernul din Ungaria a semnat un acord cu Gazprom pentru creşterea volumului de gaze livrate de compania rusă de stat, nivelul maxim fiind majorat la 5,8 milioane metri cubi.
„Guvernul a decis să cumpere mai multe gaze", informa şeful Diplomaţiei din Ungaria, pe contul său de Facebook.
,,S-a ajuns la un acord (cu Gazprom) pentru lunile septembrie şi octombrie", a adăugat el , a transmis Agerpres.
În plus, cele două părţi au stabilit ca această cantitate suplimentară de gaze să vină prin sud, prin gazoductul TurkStream, care traversează Turcia şi Serbia.
Astfel, Ungaria, care în august a importat 2,6 milioane mc de gaze din Rusia, importă, începând din 2 septembrie, până la 5,8 milioane de mc.
Szijjarto a semnalat atunci că ar fi ,,imposibil" de garantat aprovizionarea cu energie a ţării sale fără gazele ruseşti. Ungaria este una dintre ţările care depind foarte multe de gazele din Rusia, de unde provin 85% din gazele utilizate.
În urmă cu câteva săptămâni, și ministrul bulgar al Energiei, Rossen Hristov, anunța că țara sa va trebui să discute cu Gazprom în legătură cu reluarea livrărilor de gaze naturale, care au fost oprite în aprilie, după ce noul guvern de la Sofia a promis să asigure un nivel adecvat al aprovizionării pentru această iarnă.
„Ţinând cont de solicitările din partea companiilor şi a sindicatelor, în realitate, discuţiile cu Gazprom privind reluarea livrărilor sunt inevitabile”, a afirmat Hristov.
Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria erau din Rusia. În 27 aprilie, Gazprom a oprit livrările din Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.