Turcia vrea să majoreze taxele pe bănci şi companii. Procentele propuse de Guvernul de la Ankara

0
Publicat:

Turcia vrea să majoreze taxele pe bănci şi companii, în contextul în care Guvernul de la Ankara vrea să echilibreze o parte din povara deficitului bugetar, transmite Bloomberg.

Cutremurele din Turcia au provocat pagube de circa 100 de miliarde de dolari, Foto: Arhivă Adevărul
Cutremurele din Turcia au provocat pagube de circa 100 de miliarde de dolari, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, un proiect de lege prezentat de AK Party, partidul la putere al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, propune majorarea taxei pe companii de la 20% până la 25%.

De asemenea, taxa care se aplică băncilor, companiilor de asigurări, firmelor de brokeraj, fondurilor de pensii şi companiilor care intermediază plăţi electronice, va fi majorată şi ea de la 25% până la 30%, informează Agerpres.

Efectele imediate după anunțul autorităților

Imediat după dezvăluirea acestui proiect, acţiunile turceşti şi-au agravat declinul, iar principalul indice al bursei de la Istanbul a scăzut cu 1,9%, în condiţiile în care indicele care regrupează acţiunile băncilor a avut o cădere de până la 3,6%.

Parlamentul Turciei ar urma să înceapă să dezbată proiectul legislativ în cursul acestei săptămâni. Sursa citată menționează că partidul AK Party poate modifica textul actului normativ înainte de a fi spus votului.

Înainte de alegerile prezidenţiale din luna mai, Recep Tayyip Erdogan a majorat cheltuieile bugetare, prin creşterea salariilor şi oferirea posibilităţii de pensionare anticipată pentru milioane de persoane.

În plus, alegerile prezidenţiale au avut loc la doar câteva luni după o serie de cutremure devastatoare care au provocat pagube economice estimate la peste 100 de miliarde de dolari.

Bloomberg precizează că proiectul de lege ar permite Guvernului să tripleze plafonul net de îndatorare pentru acest an. Anterior, Guvernul de la Ankara putea majora plafonul de îndatorare, de 5%, doar de două ori pe an.

Îngrijorările cu privire la noi taxe care ar putea fi introduse ar putea să îi facă pe noii investitori străini în Turcia să se răzgândească, susţine Serdar Pazi, director de cercetare la Global Securities din Istanbul.

Potrivit Trezoreriei Turciei, deficitul bugetar prognozat pentru acest an este de 659 de miliarde de lire (25,3 miliarde de dolari). În primele cinci luni ale anului, deficitul bugetar a atins 264 de miliarde de lire.

Inflația în Turcia

Conform datelor oficiale publicate miercuri, rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a situat, în iunie, la 38,2%, uşor sub estimările specialiștilor şi în scădere de la un nivel de 39,6% în mai.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat în ritm anual la 47,3% în iunie, de la 46,6% în mai, un indiciu că presiunea asupra preţurilor rămâne ridicată.

În viitor ne aşteptăm ca politicile guvernamentale şi deprecierea lirei să ducă din nou la creşterea inflaţiei. În opinia noastră, preţurile vor accelera, la finalul anului rata inflaţiei urmând să se situeze la 47%, chiar dacă Banca Centrală a majorat dobânda cu 650 puncte de bază, la 15%", a apreciat economistul Selva Bahar Baziki.

Analiştii se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să depăşească în lunile următoare 40% şi să se menţină la acest nivel şi în primul semestru din 2024. Ţinta oficială este de 5%, iar în octombrie inflaţia a atins 85,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite