Egiptul şi Turcia anunţă numirea reciprocă de ambasadori pentru prima dată după zece ani

0
Publicat:

  Egiptul şi Turcia au anunţat marţi că au numit ambasadori la Ankara, respectiv Cairo, pentru prima oară după zece ani, în cel mai recent semn de încălzire a relaţiilor lor diplomatice, transmite AFP.

Foto Profimedia
Foto Profimedia

Ministerele de Externe au informat despre „ameliorarea relaţiilor diplomatice” între cele două state „la nivel de ambasadori”, adăugând că egipteanul Amr Elhamamy a fost numit la Ankara şi turcul Salih Mutlu Sen la Cairo, potrivit Agerpres. 

Această decizie demonstrează „voinţa reciprocă de a dezvolta relaţiile bilaterale”, au subliniat ministerele în două comunicate distincte.

Numirile de ambasadori marchează o apropiere între preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.

Relaţiile au fost întrerupte în urmă cu zece ani, când Sissi, pe atunci ministru al apărării, l-a răsturnat de la putere pe predecesorul său, islamistul Mohamed Morsi, un aliat al Turciei care făcea parte din Frăţia Musulmană.

Primele semne ale unui dezgheţ în relaţiile bilaterale au apărut în mai 2021, când o delegaţie turcă s-a deplasat în Egipt pentru a discuta o eventuală normalizare.

În noiembrie, cei doi lideri şi-au strâns mâinile în Qatar, un gest calificat de preşedinţia egipteană drept un nou început în relaţiile bilaterale.

Ei au discutat ulterior prin telefon după seismul devastator care a lovit Turcia şi Siria în februarie.

Chiar dacă relaţiile diplomatice au fost multă vreme tensionate, schimburile comerciale au continuat între cele două ţări. În 2022, Turcia a fost primul importator de produse egiptene, în valoare totală de 4 miliarde de dolari.

Între cele două părţi rămân totuşi unele dezacorduri, Turcia găzduind numeroşi jurnalişti arabi care se opun guvernelor lor, mai ales egipteni apropiaţi de Frăţia Musulmană, organizaţie scoasă în afara legii de Cairo.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite