Toyota vrea să profite de pe urma scandalului Volkswagen: japonezii promit că din 2050 nu o să mai vândă automobile pe bază de combustibili fosili
0
Toyota Motor Corp, cel mai mare constructor auto japonez şi al doilea la nivel mondial, şi-a propus ca începând din 2050 să nu mai vândă automobile care funcţionează doar pe bază de combustibili fosili, urmând să le înlocuiască cu modele hibride sau pe bază de pile de combustie cu hidrogen, potrivit AFP.
Obiectivul acestei strategii este reducerea cu 90% a emisiilor de dioxid de carbon ale vehiculelor în 2050 comparativ cu nivelul din 2010, în ideea de a limita încălzirea globală din cauza efectului de seră.
Potrivit unui plan pe termen lung, prezentat miercuri de oficialii de la Toyota, grupul nipon ar urma să vândă 1,5 milioane de vehicule hibride pe an începând din 2020. De asemenea, tot începând din 2020, Toyota ar urma să vândă anual peste 30.000 de vehicule pe bază de pile de combustie, care nu emit gaze cu efect de seră ci doar vapori de apă.
Mizează pe hidrogen
Pionier al automobilelor hibride, pe care a început să le comercializeze încă din 1997 şi din care până în prezent a vândut peste opt milioane de exemplare, Toyota mizează mult pe tehnologia celulelor de combustibil. Acest procedeu este utilizat deja de modelul Toyota Mirai, care a fost lansat pe piaţă la finele anului trecut în Japonia, şi a cărui producţie ar urma să fie majorată în următorii ani.
Angajamentele asumate de Toyota vin într-un moment în care industria auto este zguduită de scandalul de la grupul auto german Volkswagen, care a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial.
În primele şase luni ale acestui an, Volkswagen a devansat la limită Toyota Motor Corp, devenind cel mai mare producător auto mondial după livrări. În primul semestru din 2015, Volkswagen a vândut 5,04 milioane de vehicule, iar Toyota — 5,02 milioane unităţi. Livrările au scăzut cu 1,5% în cazul Toyota şi cu 0,5% la Volkswagen.