Tel Drum şi-a cerut insolvenţa. Cererea, depusă în aceeaşi zi în care DNA a anunţat extinderea urmăririi penale

0
0

Firma Tel Drum SA şi-a cerut insolvenţa în instanţă, printr-o cerere depusă în data de 17 ianuarie la Tribunalul Teleorman, potrivit portalului instanţelor de judecată. Coincidenţă sau nu, în aceeaşi zi procurorii DNA au anunţat extinderea urmăririi penale.

Procedura a fost deschisă la cererea societăţii Tel Drum, deşi compania înregistrează profit. În 2016, ultimul an în care a raportat rezultate, societatea a avut afaceri de 223,5 milioane lei şi un profit net de 2,1 milioane lei. 

Potrivit portalului instanţelor de judecată, primul termen pentru judecarea cererii companiei de a intra în insolvenţă este în data de 29 ianuarie.

Miercuri, procurorii DNA au anunţat extinderea urmăririi penale în cazul societăţii Tel Drum, firma fiind cercetată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu.

Firma era până acum cercetată obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman. 

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, procurorii anunţau că ”persoana juridică Tel Drum SA a fost implicată în mod direct în activitatea grupului iniţiat în cursul anului 2001 de suspectul Liviu Nicolae Dragnea (la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman), în sensul în care, în jurul societăţii Tel Drum SA au fost construite schemele frauduloase de obţinere a fondurilor publice”.

Potrivit procurorilor, în interesul societăţii Tel Drum SA au fost desfăşurate mai multe acţiuni, printre care privatizarea ”societăţii şi transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman în sfera de influenţă şi control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse”.

De asemenea, s-a produs ”înstrăinarea către Tel Drum SA a unui utilaj (staţie de mixture asfaltice) care fusese achiziţionat de către Consiliul Judeţean Teleorman”, acordarea către Tel Drum SA, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare şi întreţinere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, ”fără a exista o procedură concurenţială de atribuire, deşi societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat”, asigurarea câştigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanţate din fonduri publice, ”prin influenţa de care se bucurau membrii grupului infracţional organizat, prin furnizare de informaţii confidenţiale privind licitaţiile publice înainte de momentul publicării anunţurilor şi prin inserarea condiţiilor restrictive în caietele de sarcini”. 

Procurorii mai vorbesc despre ”obţinerea, în mod preferential şi fraudulos, de finanţări din bugetul national, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea Nicolae şi obţinerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false şi inexacte, bani care ulterior erau direcţionaţi către Tel Drum SA”, dar şi despre ”folosirea Tel Drum SA ca entitate care facilita transferul sumelor de bani către alte societăţi comerciale controlate de suspecţi şi către suspecţi în mod direct”.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu, procurorii vorbesc despre faptul că, la proiectul de reabilitare a drumului judeţean DJ 701, societatea Tel Drum SA a fost desemnată câştigătoare a unei licitaţii publice, ”în condiţiile în care au fost inserate condiţii restrictive care dezavantajau firmele concurente”.

”Astfel, a fost obţinut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA în valoare de 25.600.927 lei, fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public (diferenţa dintre preţul ofertat de Tel Drum SA şi preţul cel mai mic ofertat)”, anunţă DNA.

De asemenea, la proiectul de reabilitare a drumului judeţean DJ 506, ”printr-o schemă infracţională similară, prin care, în plus, au fost falsificate şi înlocuite date din documentaţia necesară participării la licitaţie şi a fost majorat artificial devizul, societatea Tel Drum SA a fost desemnată câştigătoare a unei licitaţiei publice, în condiţiile în care au fost inserate condiţii restrictive care dezavantajau firmele concurente”.

Astfel, a fost obţinut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA de 5.742.872,19 lei, mai spun procurorii.

”În legătură cu ambele proiecte de reabilitare a drumurilor, nu ar fi fost posibile comiterea infracţiunilor fără aportul persoanelor care scriptic erau reprezentanţi ai societăţii comerciale Tel Drum SA, suspecţii Neda Florea şi Pitiş Petre. Săvârşirea infracţiunilor de complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu ar fi fost imposibilă fără folosirea persoanei juridice Tel Drum SA în calitate de participant la licitaţie; contractul (şi inerent transferul sumelor) nu putea fi încheiat altfel decât prin angajarea Tel Drum SA ca parte contractantă, în derularea obiectului de activitate al acesteia, respectiv construcţia şi reparaţia drumurilor”, mai spun procurorii.

În ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, procurorii spun că, în realizarea obiectului său de activitate, folosind patru societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, Tel Drum SA, prin reprezentant Petre Pitiş, în perioada 2010 – 2012, ”a simulat operaţiuni de achiziţie pe teritoriul naţional (purtătoare de TVA) în valoare totală de 3.228.293 lei, pe care le-a înregistrat în documentele contabile”.

”În acest mod, suspecta Tel Drum SA s-a sustras de la plata sumei de 774.790 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă operaţiunilor comerciale. În aceeaşi perioadă, sumele aferente operaţiunilor evidenţiate cu societăţile cu comportament de tip fantomă au fost transferate din conturile bancare ale Tel Drum SA în conturile bancare ale societăţilor cu comportament de tip fantomă, fiind retrase în numerar la scurt timp după transfer şi restituite (fără comisionul pentru intermediere) persoanelor care le-au virat iniţial”, mai anunţă procurorii.

În cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale firmei Tel Drum, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat).

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite