Taximetriştii protestează şi ei împotriva majorării preţurilor RCA. Scumpirea a provocat falimentul multor firme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (APTTI) protestează împotriva majorării preţurilor la RCA, în condiţiile în care costurile pentru transportatori au crescut cu 400% până la 600%, de la jumătatea anului 2015, susţin reprezentanţii APTTI.

„Ca urmare a creşterii excesive a primei de asigurare la RCA, numeroase firme au intrat în faliment, iar cele care au rămas pe piaţă şi-au încetinit ritmul afacerilor, precum şi plăţile către stat şi furnizori. Un transportator a plătit şi plăteşte contravaloarea a ceea ce produce timp de 3-4 luni din an pentru RCA. Cheltuielile cu combustibilul duc la un schimb neechitabil cu staţiile peco deoarece preţul pe litru de combustibil e mai mare decât în Europa, însă traiul are nivelul cel mai scăzut. Faţă de nivelul actual al Europei avem preţurile cele mai mari şi cele mai multe taxe şi obligaţii”, precizează preşedintele APTTI, Mihai-Victor Ghişă, într-un comunicat citat de Agerpres.

Şeful APTTI, asociaţie care este membră a Federaţiei Operatorilor Români de Transport, afirmă că legiuitorul obligă transportatorii să deţină RCA, dar pentru asigurători nu stabileşte limite şi nu verifică în mod real dacă respectă reglementările în vigoare, iar asigurătorul stabileşte tarifele la nivelul pe care îl doreşte.

Reprezentanţii asociaţiei spun că circa 2% din accidentele dintr-un an ale transportatorilor sunt din vina lor, faţă situaţia altor tipuri de deţinători de RCA, iar stabilirea tarifelor este discriminatorie faţă de restul societăţilor şi persoanelor fizice, deoarece transportatorii plătesc anual pentru RCA între 7.200 şi 7.800 lei, iar ceilalţi deţinători de RCA – între 300 şi 700 lei.

Transportatorii din cadrul Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România au protestat într-un mod inedit, marţi, între orele 09.00-17.00, nemulţumiţi de preţurile RCA. Aceştia au claxonat lângă sediile Guvernului şi Autorităţii de Supraveghere Financiară. Confederaţia a mai anunţat că transportatorii din Romania pregătesc „mega-protestul RCA”, respectiv un protest naţional ce va avea loc în perioada 14—15 septembrie 2016.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite