STUDIU Antreprenoriatul românesc în construcţii se află în cel mai slab moment al ultimilor zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia financiară a companiilor din construcţii se deteriorează, pe fondul reducerii investiţiilor cuplate cu extinderea termenului de colectare a creanţelor, creşterii gradului de îndatorare şi profitabilităţii modeste, iar pentru antreprenoriat acesta este unul dintre cei mai slabi ani, arată un studiu despre sectorul construcţiilor din România realizat de Coface.

„Sectorul construcţiilor are şi în 2017 o evoluţie mixtă. În pofida revenirii sectorului construcţiilor rezidenţiale, per ansamblu evoluţia este influenţată negativ de lipsa proiectelor din zona de infrastructură. Investiţiile în infrastructură sunt la minimul istoric, programul Prima Casă decelerează, iar volumul lucrărilor de construcţii scade cu 4,8% pe parcursul anului 2016, comparativ cu anul anterior. O îmbunătăţire până la finalul anului 2017 este greu de prognozat deoarece orice proiect de infrastructură are nevoie de etapele pregătitoare (fezabilitate, licitaţie, etc), ceea ce prelungeşte orizontul în care va produce impact”, declară Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.

Principalele probleme ale companiilor

Potrivit studiului, care a analizat situaţia financiară consolidată a tuturor companiilor din sectorul construcţii, firmele se confruntă cu o scădere a investiţiilor pe termen lung, în condiţiile în care ponderea activelor fixe în total active a scăzut de la 65%, în 2008, la sub 50%, în 2016.

De asemenea, creşte durata medie de colectare a creanţelor, de la 115 zile (2008), până la 195 zile (2016), pe fondul creşterii arieratelor statului în acest sector.

Mai mult, gradul de îndatorare al companiilor a crescut, de la 73% în 2008, până la 88%, în 2016. „Aspectul problematic nu derivă din creşterea îndatorării în sine, ci din faptul că finanţarea suplimentară nu este orientată pe termen lung, către investiţii, ci către acoperirea nevoilor temporare pe termen scurt, adică pentru creşterea capitalului de lucru pe fondul extinderii duratei de colectare a creanţelor şi finanţării pierderilor din perioada 2010 - 2014 (care nu au fost acoperite prin suplimentarea capitalului)”, arată studiul.

În acelaşi timp, profitabilitatea generală creşte timid, la doar 2,5% în 2016, comparativ cu perioada pierderilor înregistrate în 2010 - 2014, dar mult sub nivelul înregistrat înainte de impactul crizei financiare, respectiv 8%, în 2008.

Suprafinantare vs subperformanţă

Considerând destinaţiile creditului bancar în funcţie de industrii, sectorul construcţiilor este unul dintre cele mai finanţate sectoare, mai arată studiu. Deşi în scădere comparativ cu perioada 2007 - 2008, ponderea creditului bancar orientată către acest sector rămâne una dintre cele mai ridicate, respectiv 13,4% la finalul anului 2016. Prin comparaţie cu aceasta, ponderea construcţiilor în formarea PIB a scăzut constant în ultimii ani, de la 10% în anul 2008, la doar 5,8% în 2016. Raportul dintre ponderea construcţiilor în total credit bancar şi aportul acestuia în formarea PIB a crescut de la 1,14 (2007) la 2,31 (2016). Nu întâmplător, companiile care activează în sectorul construcţiilor înregistrează cea mai ridicată rată a creditelor neperformante prin comparaţie cu alte sectoare.

Rolul statului

Investiţiile statului (cheltuieli de capital, deci investiţii din buget) au scăzut în anul 2016 la doar 2,5% din PIB, nivelul minim din ultimii zece ani, în timp ce primele patru luni ale anului curent au debutat cu un nou nivel minim, respectiv 2,3% din PIB.

Pe de altă parte, programul „Prima Casă” prin care guvernul a intervenit în piaţa imobiliară începe să îşi piardă din relevanţă.

Antreprenoriatul în construcţii

Antreprenoriatul românesc se află în cel mai slab moment al ultimilor zece ani, numărul companiilor nou înfiinţate în 2016 înregistrând un nou minim istoric (minimul anterior fiind înregistrat în 2010). În acest context, aproximativ 8% dintre companiile nou înfiinţate s-au înregistrat în acest sector. Singurele sectoare în care sunt mai multe companii nou înfiinţate sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (30%) şi agricultură, silvicultură şi pescuitul (13%).

În ciuda acestui fapt, sectorul construcţiilor este afectat de un amplu fenomen de regenerare distructivă şi polarizare. Raportul dintre numărul de companii care îşi întrerup activitatea şi cel al firmelor nou înregistrate a avut o medie de aproape 2 în perioada 2011 - 2016. Aceasta face ca numărul companiilor care activează în acest sector să scadă de la 81.000 (2008) la doar 65.000 (2016).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite