Ştiri interne
0Compania austriacă Europolis va finaliza investiţia în centrul de birouri Orhideea Towers. Gindi Rom şi-a anunţat intrarea pe piaţa imobiliară din România. Săptămâna trecută a fost lansat www.servicecasa.ro.
Condiţie
Orhideea Towers, sub semnul întrebării
Compania austriacă Europolis va finaliza investiţia în centrul de birouri Orhideea Towers din Bucureşti, în valoare de 100 milioane euro, numai dacă acesta va fi suficient preînchiriat.
Potrivit Mediafax, compania se va axa în 2009 pe administrarea portofoliului de proiecte finalizate. În planurile Europolis intră şi vânzarea unor active finalizate, printre care şi clădirea Europe House, evaluată la 48,7 milioane euro.
Planuri
Israelienii continuă investiţiile locale
Gindi Rom, parte din grupul israelian Gindi Group, şi-a anunţat intrarea pe piaţa imobiliară din România. Unul dintre obiectivele pe termen scurt şi mediu ale companiei constă în dezvoltarea unui complex rezidenţial într-o zonă centrală din sectorul trei al Bucureştiului. Compania este activă pe segmentele rezidenţial, office şi de retail, având proiecte în Israel, Ungaria şi Elveţia.
Lansare
Toate serviciile pentru casă, pe un singur site
Săptămâna trecută a fost lansat www.servicecasa.ro, un instrument utilizat în administrarea unei proprietăţi. Printre serviciile oferite de acest site se numără tranzacţii imobiliare, grădinărit, curăţenie, brokeraj de credite, service piscine, avocaţi, notari, transport pentru mutări, administrarea de complexuri rezidenţiale, construcţii sau amenajări. Valoarea acestei pieţe este estimată de fonadatorii site-ului la o valoare de 2,5 miliarde de euro.