Reţeaua de gaze a României e la pământ: mai mult de jumătate din conducte sunt prea „bătrâne“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate din suprafaţa conductelor care fac parte din reţeaua de gaze a României au depăşit cu mult durata normală de viaţă, a constatat Curtea de Conturi în ultimul său raport de audit.

Obiectivul misiunii de auditefectuat pentru perioada 2012 - 2016, l-a constituit evaluarea modului de implementare a politicilor şi strategiilor Guvernului în domeniul gazelor naturale, precum şi a modului de funcţionare a pieţei gazelor naturale din perspectiva economicităţii, eficienţei şi eficacităţii activităţilor desfăşurate de operatorii economici participanţi la această piaţă.

Principalele constatări ale Curţii au arătat următoarele:

- deşi au trecut peste 10 ani de la data aprobării Strategiei energetice a României, până la sfârşitul anului 2016, majoritatea investiţiilor nu au fost realizate, unele dintre acestea nefiind încă demarate, iar altele aflându-se în stadiul de proiect;

- dacă în perioada 2012-2015 importul de gaze naturale a înregistrat o diminuare semnificativă pe fondul

scăderii consumului total de gaze naturale, în anul 2016, cantitatea de gaze naturale achiziţionată din import a avut o creştere de circa şapte ori comparativ cu anul 2015, această evoluţie fiind influenţată atât de scăderea preţurilor de achiziţie pentru cantităţile de gaze naturale importate, cât şi de impozitarea suplimentară a veniturilor obţinute de producătorii de gaze naturale din producţia internă;

- în perioada 2014-2015, obligaţia de punere la dispoziţia furnizorilor a cantităţilor de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie în scopul asigurării necesarului de consum pentru piaţa reglementată nu a fost respectată de toţi producătorii prezenţi pe piaţă; în perioada 2012-2016, ANRE nu a aprobat şi nu a monitorizat planurile de investiţii ale operatorului de transport şi nici nu a furnizat, prin rapoartele anuale de activitate publice, informaţii privind evaluarea respectivelor planuri; 

- reţelele de distribuţie a gazelor naturale prezentau un grad ridicat de uzură a conductelor şi branşamentelor, circa 40% având durata normată de viaţă depăşită. Astfel, la 31 decembrie 2016, conductele şi branşamentele din oţel cu durata normată de viaţă depăşită (peste 18 ani) reprezentau 57% din total.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite