PSD vrea să modifice ordonanţa privind şomajul tehnic: Vor beneficia şi firmele cu mai puţin de trei angajaţi, PFA şi marii contribuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD vrea să extindă măsurile economice luate de Guvernul Orban FOTO Mediafax
PSD vrea să extindă măsurile economice luate de Guvernul Orban FOTO Mediafax

Partidul Social Democrat a anunţat, luni, că vrea să modifice măsurile economice luate de Guvernul Orban prin Ordonanţa 30/2020, astfel încât de prevederile privind decontarea de către stat a şomajului tehnic să beneficieze şi firmele cu mai puţin de trei angajaţi, PFA-urile sau marii contributori.

„Măsurile economice dispuse de Guvernul Orban prin OUG 30/2020 nu sunt aplicabile unor categorii largi de firme afectate. Firmele cu mai puţin de 3 angajaţi, PFA-urile sau marii contributori care au anunţat că îşi trimit angajaţii în şomaj tehnic, înainte de apariţia OUG. Pentru a salva mii de locuri de muncă este imperios necesar ca atât angajatorii, cât şi angajaţii să primească un ajutor real din partea statului român!”, arată un mesaj publicat pe pagina de Facebook a social-democraţilor.

În acest sens, PSD a anunţat că va depune o serie de amendamente la OUG 30/2020. Astfel, propunerile vor viza:

- decontarea, de către stat, a 75% din salariul brut, în cazul tuturor angajaţilor societăţilor comerciale/PFA-urilor care şi-au încetat activitatea, din cauza pandemiei de coronavirus;

- decontarea a 75% din salariul brut în cazul angajaţilor ale căror contracte de muncă au fost suspendate, ca urmare a restrângerii activităţii angajatorilor, fie ei SC sau PFA, din cauza pandemiei de coronavirus;

- eliminarea condiţiei de obţinere a certificatului de situaţie de urgenţă.

Social-democraţii susţin că orice altă condiţie sau restricţie va conduce la birocraţie excesivă şi, în final, la neacordarea de ajutoare angajaţilor şi angajatorilor pe timpul pandemiei.

Guvernul a adoptat săpămâna trecută mai multe măsuri care vizează susţinerea mediului de afaceri în contextul crizei provocate de coronavirus. Ordonanţa de urgenţă prevede că nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgenţă, iar aceste obligaţii fiscale nu sunt considerate restante.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite