Nota de plată pentru criza economică poate însemna un compromis pe termen scurt

Nota de plată pentru criză poate însemna un compromis pe termen scurt între stimul şi concurenţă, consideră economiştii PwC.

Facilităţile fiscale, fie că au implicat amânări, scutiri la plată sau alte înlesniri, reprezintă o componentă decisivă a planurilor de sprijin economic pe care guvernele din toată lumea le-au aplicat în faza iniţială de apariţie a pandemiei, dar şi în a doua etapă de repornire a activităţii. 

Politicile fiscale s-au adaptat pentru a răspunde rapid condiţiilor economice atipice ale acestei perioade, însă fără a suferi modificări pe fond. De exemplu, discuţiile privind taxa digitală preexistente crizei pandemice au accelerat, însă era deja larg acceptat că sistemele fiscale ar trebui revizuite pentru a răspunde transformărilor aduse de tehnologie şi digitalizare. Totuşi, faptul că au început să fie aduse mai des în discuţie elementele fundamentale ale impozitării directe şi indirecte arată că pandemia COVID-19 poate fi catalizatorul unor schimbări de substanţă în politicile fiscale. Este vorba de tendinţe europene şi globale în domeniu - aşa cum voi detalia mai jos- , care vor avea impact în România. Dacă ne referim doar la propunerile locale, observăm că de curând guvernul a emis o serie de principii pentru viitorul politicii fiscale, dar şi că a reapărut în dezbaterea publică propunerea de schimbare a sistemului de impozitare centrat pe cota unică. 

Discuţii despre politica fiscală în România

În planul privind relansarea economică anunţat de guvern, găsim câteva direcţii privind politicile fiscale locale. Documentul porneşte de la situaţia actuală pe care o descrie astfel: ”mai multe modificări ad-hoc implementate în cursul ultimilor ani au subminat stabilitatea şi transparenţa sistemului. Deşi cotele de impunere pentru toate impozitele mari sunt aliniate nivelurilor practicate de ţările comparabile din regiune, raportul general dintre veniturile fiscale şi PIB din România este inferior. Cauzele principale ale acestei situaţii sunt bazele de impunere mai reduse şi colectarea ineficientă”. În continuare, documentul arată că ”un sistem fiscal mai echitabil, mai eficient, mai simplu şi mai transparent ar susţine mai bine activităţile din economia naţională şi ar contribui la rezolvarea problemelor de conformare". 

Ce măsuri are în vedere în acest sens? Propunerile sunt pe termen mediu şi lung şi se referă la eliminarea din sistemul fiscal a distorsiunilor şi a lacunelor ce oferă contribuabililor posibilitatea de minimizare a poverii fiscale, simplificarea regulilor pentru a facilita conformarea şi administrarea; eficientizarea modului în care sistemul asigură o distribuire corectă a poverii fiscale.

Sunt principii pe care nimeni nu le poate contesta, dar rămâne de văzut care vor fi mecanismele şi prevederile legale prin care vor fi transpuse în practică. Pe de altă parte, problema necesităţii unui ”sistem de impozitare mai just (fair)” o regăsim şi în documentul publicat pe site-ul Băncii Naţionale a României, ”România - zona euro”. Această propunere este în deplină rezonanţă cu cele ale guvernului din planul de relansare economică, dar, de asemenea, nu arată calea prin care va fi obţinută justeţea impunerii. 

În acelaşi timp, unele voci consideră că ar trebui reintrodusă impozitarea progresivă. Ar fi o metodă care a crea mai multă echitate şi ar creşte colectarea? Există argumente pro şi contra, dar ca de obicei implementarea este esenţială. Diferitele metode de creştere a colectării au avut efecte minore în România. Mediul de afaceri a insistat că reforma administraţiei fiscale şi informatizarea ar rezolva această problemă într-o mare măsură. Progrese s-au făcut în acest sens, dar prea puţine faţă de nevoile bugetare care, după pandemie, se află în creştere abruptă.

Propunerile Comisiei Europene

Totodată la nivel european şi global nevoia de venituri bugetare este tot mai mare pentru că toate guvernele au lansat planuri generoase de susţinere a economiei. De unde vin aceşti bani? Comisia Europeană ia în calcul o taxă digitală, o taxă pe carbon, o taxă pentru întreprinderile mari, toate propunerile fiind în discuţii cu statele membre. 

Pe 15 iulie, Comisia a adoptat un pachet fiscal care vizează ”stimularea echităţii fiscale prin intensificarea luptei împotriva abuzurilor fiscale, reducerea concurenţei fiscale neloiale şi sporirea transparenţei fiscale” care cuprinde trei iniţiative separate:

● Planul de acţiune fiscală care conţine 25 de măsuri distincte de simplificare a normelor şi procedurilor fiscale;

● Propunerea privind cooperarea administrativă (DAC 7) care extinde normele UE în materie de transparenţă fiscală a platformelor digitale. Această propunere va asigura schimbul automat de informaţii între statele membre cu privire la veniturile generate de vânzătorii de pe platformele online;

● Comunicarea privind buna guvernanţă fiscală  care propune o reformă a Codului de conduită care să abordeze concurenţa fiscală şi practicile fiscale dăunătoare din UE.

De asemenea, Comisia va elabora o reformă profundă a sistemului de impozit pe profit pentru a se adapta economiei digitale, prin realinierea drepturilor de impozitare cu modul în care se creează valoarea şi prin stabilirea unui nivel minim de impozitare efectivă a profiturilor companiilor.

În perspectiva revenirii la normalitate, politicile fiscale vor avea în continuare un rol determinant şi ar putea suferi schimbări majore, la nivel global. O analiză detaliată privind măsurile fiscale, legale şi economice luate de peste 100 ţări din toată lumea în actualul context, realizată de reţeaua PwC poate fi găsită aici.

Economia globală post-COVID-19 ar putea arăta foarte diferit 

Pandemia COVID-19 a dus la scăderea economiilor majorităţii ţărilor şi, implicit, a economiei globale, dar unele state au fost şi vor continua să fie mai afectate decât altele. Politicile fiscale post-COVID vor lua în considerare atât noua faţă a economiei globale şi a fiecărui stat în parte, cât şi costurile acestei crizei. Datoria publică masivă a multor ţări are impact asupra investiţiilor viitoare. Modul de reducere a datoriilor şi viteza de reducere a acestora vor fi determinate în principal de ratele dobânzilor, ale inflaţiei şi de creşterea economică. Aceste cifre vor fi premisele de la care vor pleca discuţiile despre politicile fiscale viitoare.

Politicile fiscale şi globalizarea

Globalizarea pare că nu va mai fi un obiectiv la fel de clar în anii care urmează. Acest lucru va afecta atât contribuabilii, cât şi administraţiile fiscale şi rolurile organizaţiilor internaţionale relevante. Lanţurile de aprovizionare concentrate la nivel global şi procesele foarte dependente de oameni se află sub presiune şi sunt reanalizate. Automatizarea şi robotizarea pot creşte şi/sau accelera, cu efecte asupra impozitelor privind forţa de muncă. Localizarea producţiei mai aproape de casă în loc să fie plasată în teritorii cu costuri mai mici va aduce modificări substanţiale ale tranzacţiilor şi ale modului în care acestea se vor reflecta asupra relaţiilor intra-grup şi asupra alocărilor ulterioare de impozit pe profit între entităţile unui grup multinaţional. Lanţurile de aprovizionare organizate diferit şi procesele din ce în ce mai automatizate vor avea impact asupra modului în care se creează valoarea în companiile multinaţionale şi pot da naştere unor noi provocări din perspectiva preţurilor de transfer. 

Pe fondul scăderii veniturilor din impozite, impozitele pe cifra de afaceri (inclusiv taxele digitale) pot începe să pară mai atractive pentru guverne. În aceste condiţii, viitorul tratatelor de evitare a dublei impuneri va fi, de asemenea, mai puţin sigur pentru că schimbarea politicilor fiscale ale statelor va pune companiile în situaţia de a se confrunta cu taxe şi impozite unilaterale pentru care tratatele nu oferă scutire de la dubla impozitare.

În orice caz, noul context pune presiune pentru mai multă solidaritate şi transparenţă fiscală. Unele ţări au precizat că impun criterii pentru întreprinderile care au sediul în aşa-numitele „paradisuri fiscale” atunci când solicită facilităţi din planurile de măsuri post COVID-19. Alte state au pus în discuţie posibilitatea ca împrumuturile de criză acordate companiilor să fie rambursate înainte ca dividendele să fie distribuite acţionarilor, indiferent de locul în care se află acele companii şi acţionari. Acest tip de condiţii sunt tot mai cerute pentru o mai mare transparenţă.

Nota de plată pentru criză poate însemna un compromis pe termen scurt între stimul şi concurenţă

Istoric, taxele au crescut după crize, ceea ce evident nu este de dorit, cu atât mai mult cu cât luarea unor măsuri de austeritate prea curând ar împiedica o posibilă redresare economică.

Atât contribuabilii, cât şi guvernele vor dori să aibă o plasă de siguranţă mai bună în viitor şi vor pune accent pe sustenabilitatea anumitor tipuri de venituri fiscale care, pe fondul unor crize şi tensiuni, ar putea deveni un factor mai important decât până acum care va influenţa politicile fiscale globale în perioada următoare.