Noi imagini cu Pasajul Domneşti, următorul care se va deschide pe Centura Bucureşti. Care este stadiul lucrărilor VIDEO
0Pasajul de la Domneşti, cel despre care s-a spus că ar putea fi deschis circulaţiei după cel de la Mogoşoaia, începe să prindă contur după ce lucrările au reînceput anul trecut.
Potrivit ObservatorNews, în urmă cu câteva zile, au fost montate grinzile metalice, iar lucrările la al doilea sens giratoriu suspendat din România avansează. Sursa citată menţiona, în urmă cu câteva zile că, dacă totul merge conform planului, pasajul va fi deschis traficului la primăvară.
Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, declara: „S-a optat să se lucreze în paralel cu două echipe, cu două macarale de 300 de tone fiecare. (…) Anul viitor va fi finalizat şi Pasajul Domneşti şi Pasajul Berceni şi Pasajul Olteniţei, iar spre finalul lunii decembrie şi Pasajul Cernica.”
Potrivit Hotnews.ro, lucrările la pasajul Domneşti au fost reluate în vara lui 2020, după aproape doi ani de blocaje constante. Ultima problema fusese intrarea în insolvenţă a constructorului principal STRACO, însă şantierul şi lucrările au fost preluate în sarcina subcontractorului Tracon.
Primele lucrări la pasajul de la Domneşti au început în 2018 în baza unei autorizaţii de construire parţiale, dar restul proiectului s-a blocat din mai multe motive: proiectul tehnic a trebuit complet refăcut faţă de ce s-a scos la licitaţie pentru că Primăria Capitalei a cerut lărgirea zonei pasajului pentru a fi amplasat o linie de întoarcere a tramvaiului; utilităţile au fost relocate cu foarte mare dificultate; expropierile iniţiale şi cele suplimentare (ca urmare a modificării proiectului) au fost realizate cu mare întârziere; constructorul a intrat în insolvenţă.
Pasajul Domneşti - Giratoriu suspendat
Lungime: 536 m
Cost: 91,5 mil lei
Constructor: STRACO GRUP SRL - SC COMNORD SRL - SPECIALIST CONSULTING SRL / Construcţie preluată de subcontractorul TRACON
Contract semnat: 2017
Termen de finalizare: 24 de luni (proiectare şi execuţie)
Finalizare posibilă (n.r.): Q1-Q2 2022
Potrivit unei descrieri a Infrastructure Romania, Stadiu lucrarilor este de 55%, în data de 20.12.2018 - a fost emisă prima autorizaţie de construcţie pentru giratoriul suspendat, iar în 28.08.2019 a fost emisă cea de-a doua autorizaţie de construcţie pentru giratoriul suspendat.
„Avem un subcontractor (TRACON) care a preluat şantierul începând cu finalul lui 2020. Termen estimat de finalizare : Final 2022”, transmite sursa citată.
Compania de Drumuri investeşte circa 440 de milioane de lei în realizarea a patru pasaje acolo unde Centura Capitalei întâlneşte importante drumuri locale.
Traficul rutier pe pasajul Mogoşoaia, pe centura Bucureşti, peste DN1A, a fost deschis joi, înainte de termenul contractual, prevăzut în aprilie 2022.
„Mâine se deschide circulaţia pe pasajul Mogoşoaia. E unul dintre proiectele pe care le-am asumat şi pentru care m-am luptat să ajungă la final în 2021. Mă bucur că antreprenorul austriac şi-a ţinut promisiunea de a finaliza proiectul anticipat şi îl felicit pe această cale”, a scris, miercuri, pe Facebook, fostul ministru al Transporturilor.
Acesta explică faptul că, pentru acest pasaj de 108 metri (plus rampele şi bretele aferente) a fost prevăzută la licitaţia din 2017 o durată de execuţie de 24 de luni.
„Enorm! Cu alte cuvinte, constructorul trebuia să termine lucrarea abia în aprilie 2022. Nu am acceptat această situaţie şi, după discuţii cu Compania de Drumuri şi cu constructor, am reuşit să obţin o asumare fermă pentru finalizarea în avans, cel târziu pe 1 octombrie. Zecile de mii de cetăţeni blocaţi zilnic în trafic pe centura Bucureşti în acest dop rutier nu meritau încă 6 luni de ambuteiaje”, a mai scris Drulă.
Citeşte şi: