Ministrul Finanţelor: S-a aprobat schema de ajutor de stat pentru investiţiile majore în economie. Care este valoarea acesteia şi ce domenii sunt vizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a transmis joi, la finalul şedinţei de Guvern, că a fost aprobată schema de ajutor de stat pentru investiţiile majore în economie, o schemă în valoare de 200 de milioane de euro cu accent pe industria prelucrătoare, pe transporturi, pe asistenţă sanitară şi socială.

„Astăzi s-a aprobat schema de ajutor de stat pentru investiţiile majore în economie, o schemă în valoare de 200 de milioane de euro cu accent pe industria prelucrătoare, pe transporturi, pe asistenţă sanitară şi socială. Practic reîncepem o nouă etapă foarte bine ţintită, pentru că la un moment dat o revenim şi în zona aceasta de soluţii cu privire la creşterile de preţuri sau la elementele de efecte negative pe care le resimţim şi în economie, dar si în societate.

Singura soluţie este să avem producţie, să avem procesare, să avem fabricile şi unităţile noastre şi astfel să reducem dependenţa de importuri.

Practic această schemă de ajutor de stat, împreună cu celelalte măsuri gândite de sprijin a economiei, duc la trecerea de la economia de consum la economia de producţie într-un mod mult mai alert.

Nu stăm neapărat să vedem de unde găsim formule sau elemente inovatoare din perspectiva finanţărilor. Ne folosim de banii din bugetul de stat, ne folosim de flexibilizarea fondurilor europene şi anticipăm într-un fel anumite elemente. Am anticipat şi la începutul anului cu privire la consecinţele inflaţiei asupra puterii de cumpărare. De aceea s-a venit atunci cu pachetul social, dar şi în programul de guvernare s-a venit cu o serie de programe de stimulare a producţiei interne. Continuăm anticipând şi adaptându-ne la ceea ce este necesar pentru România.”

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Nicolae Ciucă anunţa că joi va fi aprobată schema de ajutor de stat de care vor beneficia investiţiile în economie a căror valoare iniţială va fi de minim 1 milion de euro.

„Astăzi vom aproba schema de ajutor de stat de care vor beneficia investiţii în economia României a căror valoare iniţială va fi de minim 1 milion de euro. Continuăm, deci, să dezvoltăm toate elementele de reglementare, să luăm toate măsurile necesare la nivelul Guvernului, astfel încât aceste măsuri să intre cât mai repede în vigoare şi să producă efecte aşa cum ne-am asumat", a declarat Ciucă.

Acest pachet de măsuri are o valoare de 200 de milioane de euro.

„Ceea ce cred că este foarte important de subliniat este faptul că aduce câteva elemente de noutate, în sensul în care dorim ca prin aceste măsuri să producem efect multiplicator în economia românească, să avem valoare adăugată cât mai mare. Şi, în felul acesta, considerăm că este foarte important să ne focalizăm pe ceea ce înseamnă industria prelucrătoare, construcţiile, informatică şi comunicaţii, HORECA şi, nu în ultimul rând, investiţiile în sănătate şi asistenţă socială", a explicat Ciucă.

Premierul a precizat că, începând de anul trecut, numărul de cereri de finanţare la această schemă de ajutor a crescut constant.

„În acest an fiind deja emise 50 de finanţări din totalul de 144 câte se află la Ministerul de Finanţe şi acestea sunt pentru firme care fac parte din industria auto, aeronautică, industria alimentară, electrocasnice, farmaceutică şi, nu în ultimul rând, a materialelor de construcţii", a mai declarat prim-ministrul Ciucă. 

Adrian Câciu a fost întrebat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, dacă România ar putea cere ajutorul FMI şi în ce condiţii s-ar putea face acest lucru. 

„Nu este cazul să cerem ajutorul FMI. FMI acordă asistenţă tehnică şi pe sistemul fiscal, reforma fiscală, a fost şi vizita FMI pentru ceea ce înseamnă evaluarea pe articolul 4, ştiţi că suntem în fiecare an evaluaţi. Nu este cazul. Nu este cazul deşi toate instituţiile financiare au spus dacă cineva are nevoie, noi suntem la dispoziţie, cum şi Banca Mondială anunţă un pachet foarte mare de sprijin pentru statele care sunt în dificultate, Fondul Monetar la fel, nu este cazul. România, deocamdată, are foarte mulţi bani la dispoziţie din partea Uniunii Europene şi nu are decât să-i cheltuie. Atât trebuie să facă, să găsească soluţia să absoarbă fondurile europene. Sunt banii care sunt vin din exerciţiul financiar în derulare care pot să ţină România pe următorii doi ani fără probleme”, a transmis ministrul Finanţelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite