Majorarea salariului minim cu 8%, nesemnificativă faţă de creşterea preţurilor la energie. Ce propun sindicaliştii

Majorarea salariului minim cu 8%, nesemnificativă faţă de creşterea preţurilor la energie. Ce propun sindicaliştii

FOTO Shutterstock

Majorarea salariului minim brut cu 8% ar avea un impact nesemnificativ asupra venitului net al unui angajat, comparativ cu creşterea preţurilor la energie, a declarat, luni, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.

„O creştere de 8% a salariului minim, fără acea corelare făcută în Codul Fiscal (creşterea deducerii personale a angajaţilor cu salariul minim, n.r.), ar avea un impact absolut nesemnificativ, un gest simbolic, care nu va produce un impact semnificativ asupra venitului net al unui salariat", a precizat Dumitru Costin, potrivit Agerpres.
 
„În opinia noastră propunerea de creştere cu 8% e o abordare neserioasă a subiectului de stabilire a salariului minim pe economie. De 5 luni Comisia Europeană cere României să pună la punct un mecanism transparent, predictibil, echilibrat, pentru stabilirea salariului minim. Când zic mecanism nu ne referim la o formulă de calcul. Formula de calcul este o parte a soluţiei.”, a menţionat Dumitru Costin.
 
Potrivit acestuia, varianta de creştere de 8% este „neserioasă” pentru că nu are niciun fundament. „Pe ce stă această creştere de 8%?”, se întreabă liderul BNS.
 
„Constatăm din nou că e din burtă. Guvernul Orban a venit cu o formulă de calcul pe care a propus-o partenerilor sociali şi pe baza căreia s-a stabilit salariul minim pe economie pentru 2020. Guvernul Cîţu vine şi spune că formula lui Orban n-a fost bună şi vine cu altă formulă de calcul. Acum, acest 8% nu se înscrie nici măcar pe formula lor de calcul din decembrie anul trecut. 
 
Acelaşi Guvern vine acum cu o altă formulă de calcul. Deci trăim într-o perioadă stranie în care din an în an venim cu alt format de mecanism de determinare salariului minim.”, susţine Dumitru Costin.
 
Potrivit sursei citate, măsura necesară creşterii veniturilor angajaţilor cu salariul minim este majorarea deducerii personale pentru aceştia.
 
„BNS a avansat, în urmă cu două săptămâni, primului ministru, dar şi ministrului Muncii, o formulă care se bazează chiar pe formula lor de calcul, care ia în calcul indicatori corecţi, transparenţi, de la Statistică şi de la Prognoză, care ţine cont şi de productivitatea muncii, şi de evoluţia acesteia, şi de inflaţie, şi de indicatori macroeconomici esenţiali pentru determinarea salariului minim. Noi am propus o creştere a salariului minim de la 2.300 la 2.500 de lei brut. 
 
Formula noastră de calcul este dublată de o propunere de decizie politică pe care le-am avansat-o.
 
Întrucât actualul mecanism fiscal existent în Codul Fiscal din România reorientează o bună parte din această creştere de venit salarial brut către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale, deci impactul pe salariul net este destul de mic, ţinând cont şi de creşterea galopantă a preţurilor la bunuri şi servicii, proces care nu se opreşte mâine, ci va continua în lunile care urmează, noi am propus ca pe lângă această creştere de salariu minim de la 2.300 de lei brut la 2.500 de lei brut să se producă şi o modificare a Codului Fiscal, în urma căreia să crească deducerea personală de care poate să beneficieze un angajat, conform Codului Fiscal, astfel încât venitul salarial net al acestuia să fie mai mare şi să amortizeze într-o oarecare măsură creşterea de preţuri", a precizat Dumitru Costin.
 
Preşedintele organizaţiei sindicale susţine că majorarea salariului minim, în lipsa creşterii deducerii personale, va servi doar alimentării bugetelor statului.
 
„Dacă mergem doar pe varianta de creştere a salariului minim brut, principalul câştigător al acestei decizii politice este bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, şi nu cetăţeanul, care are nevoie, înainte de toate, de venituri salariale nete un pic mai mari, pentru a atenua creşterile de preţuri la bunuri şi servicii", a afirmat Dumitru Costin.
 

Cîţu vrea mărească salariul minim de la 1 noiembrie sau 1 decembrie

Prim-ministrul Florin Cîţu a menţionat, la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021.
 
„Vreau să avem o soluţie până la 1 octombrie, sper să găsim o soluţie până la 1 octombrie. Este o propunere de creştere a salariului minim venită de la patronate, de 8%, şi o propunere din partea sindicatelor de creştere de 10%. În acelaşi timp aş vrea să ne gândim totuşi la o formulă care să poată să fie aplicată în fiecare an, nu să venim să discutăm în fiecare an un procent de creştere”, a afirmat primul ministru. 
 
Florin Cîţu a avansat ideea ca anul acesta cuantumul salariului minim să crească de la 1 decembrie, sau chiar mai devreme, nu de la începutul anului viitor. 
 
„Vreau să fie aprobat cât mai repede ca toate companiile să ştie exact ce costuri vor avea anul viitor cu salariul minim. În acelaşi timp mă gândesc, fiind un an special, dar, repet, trebuie să vorbesc cu patronatele, dacă putem, anul acesta doar, să creştem salariul minim mai repede de 1 ianuarie, să o facem poate la 1 decembrie sau la 1 noiembrie. 
 
Dar este o discuţie pe care trebuie să o am cu patronatele, este o propunere pe care o am, mă gândesc să facem o creştere de 8% de exemplu, dar să fie de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie şi atunci să fim mai aproape de acea creştere de 10% pe care o propun cei de la sindicate. Este o discuţie pe care trebuie să o am, dar este propunerea cu care vreau să vin în Consiliul Tripartit”, a adăugat Florin Cîţu.
 
La rândul său, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat săptămâna trecută, că se gândeşte la o majorare semnificativă a salariului minim pe economie, care ar trebui, în mod normal, să intre în vigoare de la începutul anului viitor.
 
Ea a menţionat că nivelul actual al salariului nu este doar insuficient, ci este şi factor generator de migraţie.
 
„Sunt probabil cel mai pro ministru pentru creşterea salariului minim în România. Românii noştri aleg să plece în străinătate din cauza salariului şi datorită serviciilor de care beneficiază în alte ţări. Nu mai putem accepta şi duce cu toţii, ca societate, acest nivel al salariului minim.”
 
Turcan a subliniat că, pentru prima dată, într-un guvern, într-un mandat de opt luni, la aceeaşi masă, patronate, sindicate, instituţii ale statului, au reuşit să ajungă la concluzia că salariul minim trebuie să crească.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările