În ediţia din acest an a Raportului Anual de Analiză şi Prognoză SAR am tratat, printre altele, şi subiectul câştigurilor şi pierderilor din fondurile europene nerambursabile alocate României. Finalizarea cadrului financiar multianual 2007-2013 atrage după sine nevoia unui bilanţ în ceea ce priveşte (ne)valorificarea acestor resurse. 

În România vorbim mult despre absorbţie, adică volumul de bani care intră efectiv în economia românească în urma cererilor de rambursare transmise şi acceptate de către Comisia Europeană, dar vorbim mai puţin despre cât pierdem din ce ne este alocat: dezangajări, creanţe bugetare şi corecţii financiare. 

De asemenea, vorbim mult despre fondurile structurale şi de coeziune, dar mai puţin despre fondurile pe agricultură şi pescuit.

Şi nu în ultimul rând, vorbim mult despre care dintre guvernele României a reuşit să atragă cei mai mulţi bani.

Opinia noastră: având în vedere decalajul de dezvoltare dintre România şi media UE, diversele guverne de la aderare încoace ar fi putut să profite din plin de fonduri, dar proasta guvernare a dus la o utilizare ineficientă şi la oportunităţi ratate. 

România încă se străduia să-şi cheltuiască fondurile structurale şi de coeziune din perioada anterioară de programare (2007-2013) în martie 2017 şi a fost statul membru care a pierdut cele mai multe fonduri europene din cauza capacităţii administrative deficitare şi a erorilor în (re)alocarea acestora în baza unor estimări şi către atingerea unor obiective nerealiste (Minută, A treia reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, iunie 2016). 

Au intrat sau n-au intrat banii în timpul guvernului tehnocrat? 

În urma lansării raportului SAR şi a popularizării tabelului de mai jos de către fostul PM Dacian Cioloş, s-a redeschis subiectul „Guvernului 0” şi a grelei moşteniri a guvernului tehnocrat în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, blocajele administrative şi, în general, gestionarea acestui sector. 

Să clarificăm. 

  1. Simplificând, transferurile dinspre bugetul UE către statele membre se bazează pe prefinanţări şi rambursări: reuşeşti să contractezi sumele care îţi sunt alocate pentru implementarea de proiecte primeşti o sumă pentru a-ţi începe proiectul la intervale regulate, ce ţin de atingerea unor ţinte intermediare în implementarea acelui proiect, respectarea unor proceduri prestabilite şi transmiterea unor declaraţii de cheltuieli, primeşti restul banilor până la epuizarea acestora şi cu condiţia executării corecte (ceea ce se numeşte rambursare sau rata de absorbţie efectivă);
     
  2. Cererile de plată prin care se solicită aceste rambursări (declaraţiile de cheltuieli sau rata de absorbţie curentă) de la CE trec printr-un întreg sistem de control prin care se certifică fiecare euro cerut, iar „digestia” acestora atât de către birocraţia românească, cât şi cea europeană poate dura mai multe luni, uneori nici măcar în acelaşi an. În acest sens, sunt notorii atât întârzierile, cât şi blocările rambursărilor din motive ce ţin de chestiunea capacităţii administrative de la nivel naţional.
     

Guvernul tehnocrat a avut o misiune ingrată: închiderea programelor operaţionale 2007-2013 şi pregătirea noului cadru financiar concomitent cu îndeplinirea unei liste de condiţionalităţi ex ante. În acelaşi timp, a fost acuzat de amatorism şi chiar neglijenţă în timpul şi după 2016 atât de către social democraţi, cât şi de către o serie de consultanţi şi beneficiari de fonduri europene. 

Fondurile europene intrate în economie în 2016 – vorbim strict de fondurile structurale şi de coeziune, deci doar despre o parte din întreaga suma primită – prin rambursări se datorează proiectelor contractate şi implementate sub guvernele precedente celui tehnocrat. Cu toate acestea, verificarea declaraţiilor de cheltuieli şi, pe alocuri, deblocarea plăţilor s-a datorat, conform propriilor afirmaţii, guvernului tehnocrat. 

Coincidenţă sau nu, comunicatele de presă de la vremea respectivă nu sunt uşor recuperabile de pe site-ul Ministerul Fondurilor Europene (MFE), dar cel referitor la absorbţie, din 8 noiembrie 2016, este disponibil aici (download comunicat). Astfel, vedem că la 31 octombrie 2016, rambursările s-au ridicat la un pic peste 3 mld euro (am calculat sumele în euro folosind rata de schimb din acea zi), diferenţa exactă fiind de 908 mil euro între 31 octombrie 2015-31 octombrie 2016. Rata de absorbţie efectivă majorându-se de la 56% la 77%.

După cum am explicat mai sus, pentru ca banii să intre, trebuie să transmiţi către CE declaraţii de cheltuieli. Guvernul tehnocrat a solicitat CE un pic peste 4 mld euro în aceeaşi perioadă. 

Discuţia despre cine şi câţi bani a adus în ţară trebuie purtată cu cifrele dezagregate pe masă, iar investigarea acesteia de către o organizaţie nonguvernamentală necesită solicitarea şi analiza acestor date de la MFE. Până la un asemenea moment, personajele politice care se întrec în ironii şi acuze sunt acelea care trebuie să facă dovada detaliată a celor afirmate. 

Ceea ce putem spune în acest moment:

  1. Sloganul „Guvernul 0” este o exagerare politicianistă menită a oferi o justificare propriei impotenţe politice şi administrative (mai mult despre asta, în curând);
     
  2. Afirmaţia „Cioloş a adus cei mai mulţi bani în ţară” nu este făcută nicăieri în raport, sumele din tabelul Ministerului Finanţelor rezultând din munca depusă în mod constant atât de către autorităţi, cât şi de beneficiari în anii precedenţi, cu condiţia asigurării fluidităţii rambursărilor;
     
  3. De abia din 2012 am început să înregistrăm o balanţă financiară favorabilă, până atunci contravaloarea rambursării depăşea doar marginal banii cu care contribuiam la bugetul UE;
     
  4. Perioada cu adevărat problematică a fost între 2010-2011, în timpul guvernelor Boc: atunci s-au înregistrat atât cele mai slabe rezultate în absorbţie, cât şi problemele de interpretare şi aplicare a legislaţiei de achiziţii publice, fapt ce a rezultat în corecţii forfetare (vezi mai jos), iar ceea ce a echilibrat balanţa financiară au fost plăţile directe pe suprafaţă (vezi tabelul de mai jos).
     

Guvernele României, sumele încasate şi plătite către bugetul UE şi balanţa financiară dintre România şi UE (2007-2013) 

Milioane euro

An

Guvern

Sume încasate de la bugetul UE *

Sume plătite către bugetul UE**

Balanţa financiară (incluzând plăţile directe pe suprafaţă)

Balanţa financiară (excluzând plăţile directe pe suprafaţă)

2007

Tăriceanu III

1.599,71

1.150,89

448,82

441,93

2008

Tăriceanu III/Boc I

2.642,34

1.268,3

1.373,41

911,54

2009

Boc I/Boc II

2.930,24

1.364,43

1.565,81

989,88

2010

Boc II/Boc III

2.293,63

1.158,91

1.134,72

470,94

2011

Boc III

2.621,59

1.296,24

1.325,35

556,40

2012

Boc III/Ungureanu/Ponta I/ Ponta II

3.442,13

1.427,77

2.014,36

1.023,09

2013

Ponta II

5.557,21

1.534,77

4.022,45

2.847,74

2014

Ponta II/Ponta III/Ponta IV

5.961,02

1.619,89

4.361,13

3.015,29

2015

Ponta IV/ Cioloş

6.438,42

1.456,25

4.982,17

3.561,93

2016

Cioloş

7.360,88

1.504,70

5.856,18

5.586,84

2017

Grindeanu/Tudose

4.818,74

1.499,53

3.319,21

3.319,21

2007- 2017

 

45.665,91

15.282,31

30.403,61

22.724,79

†Aceasta este varianta editată a tabelului prezent în Raportul Anual SAR, întrucât acela conţinea inexactităţi.

*Sumele încasate se referă atât la fondurile de pre-aderare, cât şi la cele post-aderare (fondurile structurale rambursate şi fondurile de subvenţionare agricolă, precum şi plăţi directe) şi diverse alte fonduri (fondurile pentru gestionarea migraţiei, mobilitatea experţilor, gestionarea frontierelor etc.) care au intrat în bugetul naţional; 

**Sumele plătite se referă la 1% din PIB pe care România trebuie să îl transfere la bugetul general al UE conform acordurilor financiare.  

Sursa: Societatea Academică din România pe baza informaţiilor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, Evoluţia fluxurilor financiare dintre România şi UE la 31 martie 2018.

Scopul tabelului a fost acela de a reliefa următoarea idee: România, indiferent de guvernele sale şi în ciuda începutului lent, a fost un beneficiar net de la aderarea la UE, înregistrând un profit general de 30 mld. euro. Totuşi, dacă excludem plăţile directe pe suprafaţă transferate din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA), vedem că am primit subvenţii[1]în valoare de 7,6 mld., deci ajungem la un profit net de 22 mld. în 11 ani, o sumă insuficientă pentru nevoile de dezvoltare ale României. 

Acumulare de bani sau investiţii eficiente?

Mai mult, după jumătatea actualei perioade de programare (2014-2020) românii sunt încă blocaţi în nevoia de a ridica nivelul absorbţiei şi nu acordă atenţia cuvenită impactului şi calităţii proiectelor finanţate pentru beneficiarul final. O rată ridicată de absorbţie nu este o condiţie suficientă pentru ca România să diminueze decalajul faţă de media UE şi, în cel mai rău caz, poate chiar să ducă la o risipă şi la acutizarea problemelor de guvernanţă defectuoasă, ca în Grecia. 

La 11 ani după aderare, nu există un studiu de impact sau o analiză agregată ex-post privind utilizarea fondurilor structurale în România, ci doar rapoarte cantitative slab contextualizate cu privire la fiecare program, care conţin puţine informaţii sau sunt cu totul lipsite de informaţii privind indicatorii de rezultat, de output sau ţinte. Din informaţiile disponibile vizavi de atingerea ţintelor, sectoarele care au avut cea mai mică absorbţie, dar şi cele mai mari probleme şi cele care au ratat cel mai mare număr de ţinte au fost transportul şi mediul, adică sectoarele responsabile pentru proiectele majore de infrastructură. De asemenea, o serie de condiţionalităţi ex ante– unul dintre motivele pentru care România nu a putut trimite cereri de rambursare către CE până în 2017 pentru banii avansaţi de guvern – reflectă lipsa de progres în unele domenii, precum gestionarea deşeurilor, deşi acestea au fost finanţate încă din 2009. 

În plus, se pare că informaţiile disponibile privind impactul intervenţiei în precedenta perioadă de programare nu au fost utilizate pentru fundamentarea şi elaborarea actualei perioade în ceea ce priveşte nevoile şi obiectivele de dezvoltare. Utilizarea informaţiilor privind impactul ar fi putut genera un plan strategic şi unitar de dezvoltare.

În contextul Brexit, sumele datorate bugetului UE se vor majora, iar statele membre cu contribuţii nete vor stabili alocările bugetare viitoare pe baza performanţelor individuale, cât şi, posibil, a respectării principiilor statului de drept - un scenariu care pare mai puţin favorabil pentru România luând în considerare performanţa sa actuală.

Cât am câştigat şi cât am pierdut

Înainte de toate, o clarificare şi nişte definiţii.

Autorităţile care gestionează fonduri europene sunt obligate să monitorizeze, înregistreze şi să transmită propriilor structuri de control/unor structuri delegate toate constatările cu (posibile) implicaţii financiare (Art.18, OUG 66/2011). În acest sens, neregulile constatate pot rezulta, dacă acţiunea de contestare – chiar şi în instanţă – a acestora de către cei vizaţi eşuează, în creanţe bugetare sau în corecţii financiare. Deşi acestea sunt sancţiuni, pierderea banilor nu este garantată.

Creanţele bugetare vizează implementarea deficitară a proiectelor şi se aplică la sumele care deja au fost rambursate de către Autoritatea de Management (AM) beneficiarilor deoarece neregulile în implementare pot fi identificate ulterior[2].

Corecţiile financiare se aplică dacă se constată nereguli în respectarea de către beneficiari a normelor naţionale vizavi de procedurile de achiziţie publică[3]. Important de reţinut este faptul că în cazul corecţiilor financiare, AM poate reutiliza sumele în cadrul aceluiaşi program, dar numai pentru finanţarea unor operaţiuni care nu au fost afectate de corecţiile/neregulile respective (Art. 52, OUG 66/2011). 

Aici trebuie să includem şi corecţiile financiare forfetare: o sumă fixă care se stabileşte „în cazul în care corecţiile financiare nu pot fi cuantificate deoarece depind de prea multe variabile sau produc efecte difuze” din cauza deficienţelor sistemelor de management şi control naţionale care duc la nereguli sistemice[4]. Acestea sunt acoperite de guvernele în cauză din bani publici.

La nivel european

La nivel european există două exemple extreme, care au făcut obiectul a numeroase studii: Grecia şi Irlanda. Două ţări comparabile la început, care au primit fonduri similare, dar numai una a reuşit să recupereze, deşi şi aceasta înregistrează probleme (Irlanda), pe când cealaltă (Grecia) s-a prăbuşit, în ciuda faptului că a înregistrat o foarte bună absorbţie. În ambele cazuri guvernarea a jucat un rol important. 

Dacă ne uităm la statisticile oficiale realizate de către Comisia Europeană (CE) şi Curtea Europeană de Audit (CEA), vedem următoarele vizavi de România:

1. Agricultura şi dezvoltarea rurală. 

Comparativ cu UE-28, până în 2016, cuantumul în sine a măsurilor corective vizavi de România nu sunt foarte mari, dar ţara se află pe locul 4 în ceea ce priveşte cuantumul acestora în relaţie cu plăţile primite de la bugetul Uniunii. Cu alte cuvinte, am primit 9 mld euro, dar am pierdut 209 mil euro, i.e. 2,3% din banii primiţi. Suntem peste media UE-28 de 1,8%. 

Statistica oficială ne arată faptul că ţările care pun cel mai mare accent pe Politica Agricolă Comună sunt acelea care se confruntă şi cu cele mai mari probleme în gestionarea acestor fonduri. De asemenea, observăm că Grecia este pe locul 2 în ceea ce priveşte cuantumul creanţelor (6,4% din banii primiţi), pe când Irlanda este aproape de mijloc (0,5% din banii primiţi).    

Notă: Cifrele se referă la neregulile constatate de CE, nu de statele membre.

Sursa: Anexele la Raportul CE pentru Parlamentul European, Consiliul European şi Curtea Europeană de Audit privind Managementul şi Performanţa Bugetului European, 2016, p. 27.

Situaţia este similară dacă ne referim la creanţele stabilite de autorităţile statelor membre (verificări administrative ex ante şi controale inopinate) doar în 2016: România se află pe locul 3 (73 mil euro), după Spania (114 mil euro) şi Polonia (111 mil euro) (Anexele la Raportul CE pentru Parlamentul European, Consiliul European şi Curtea Europeană de Audit privind Managementul şi Performanţa Bugetului European, 2016, p. 28.). 

2. Fondurile structurale şi de coeziune. 

Comparativ cu UE-28, până în 2016, cuantumul măsurilor corective vizavi de România au fost de departe cele mai mari: 1 mld euro sau 5,5% din banii primiţi. Depăşim cu mult media UE-28 de 1,7%.

Notă: Cifrele se referă la neregulile constatate de CE, nu de statele membre.

Sursa: Anexele la Raportul CE pentru Parlamentul European, Consiliul European şi Curtea Europeană de Audit privind Managementul şi Performanţa Bugetului European, 2016, p. 34.

Statele membre care s-au dovedit a fi problematice în ultimii ani din Europa Centrală – Slovacia, Ungaria şi Cehia – ne urmează de la o distanţă de 1,5 puncte procentuale. Grecia (2,2%) stă un pic mai bine decât Irlanda (2,9%) la acest capitol dacă ne referim la procentajul banilor afectaţi.

Această stare de fapt este mai gravă decât aşteptările iniţiale ale CE: nivelul riscului asociat[5] programelor pentru perioada 2007-2013 în ceea ce priveşte România (dar şi Slovacia şi Irlanda) a reieşit, în urma corecţiilor financiare stabilite, a fi mai mare decât se estimase iniţial.  

Cu alte cuvinte, riscurile vizavi de aceste 3 ţări au fost subestimate.  

Sursa figurii: Curtea Europeană de Audit, Special Report: Protecting the EU budget from irregular spending: The Commission made increasing use of preventive measures and financial corrections in Cohesion during the 2007-2013 period, 2015.

La nivel naţional

În demersul nostru de cercetare şi pe baza datelor furnizate de către AM-uri, ne-am axat pe estimarea câştigurilor (rambursări) şi pierderilor (dezangajări, creanţe bugetare) de-a lungul a 11 ani atât în ceea ce priveşte fondurile de coeziune, cât şi cele pentru dezvoltare rurală şi pescuit. 

În ceea ce priveşte dezangajările, vedem că România a pierdut definitiv 1,6 mld euro. Se poate observa faptul că exact programele care ar fi trebuit să adreseze unele dintre principalele probleme ale societăţii – infrastructura şi resursele umane – au înregistrat nu numai rate scăzute de absorbţie, ci şi cele mai consistente dezangajări (POS Transport şi POS Mediu pierzând împreună aproape 1 mld euro) şi cele mai mari creanţe în urma implementării proiectelor. Cu alte cuvinte, POST şi POSDRU, la care putem adăuga şi POSCCE, au fost printre cele mai prost implementate programe de coeziune în perioada anterioară de programare.Cu toate acestea, programele pentru agricultură sunt de departe cele mai afectate de nereguli în obţinerea şi utilizarea banilor europeni: aproape 400 mil euro pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS). 

Să nu uităm de programul dedicat pescuitului– o activitate economică care nu ar trebui să fie neglijată, dar care suferă din cauze administrative – unde vedem dezangajări de 52 mil euro şi creanţe de 33 mil euro.

În ceea ce priveşte creanţele încă nerecuperate de stat de la beneficiari (publici şi/sau privaţi) şi care vor afecta în viitorul apropiat sumele primite de la Uniune, observăm că programul adresat mediului privat conduce cu 45 mil euro,iar în agricultură, din nou, PNDR se dovedeşte a fi problematic cu 166 mil euro de recuperat. O situaţie finală va putea fi oferită numai după încheierea proceselor de către instanţele de judecată.

Total acumulări şi pierderi fonduri europene: absorbţie, rambursări, dezangajări, creanţe bugetare (2007-2016)*

Euro

Program Operaţional
Rata absorbţiei
(%)
Total rambursări
Total dezangajări**
Total creanţe bugetare stabilite***
Total creanţe bugetare recuperate
Total creanţe bugetare rămase a fi recuperate††
PODCA
98.66
 
197,602,491.39
0
2,721,067.99
2,622,617.26
98,450.73
POR
85.04
 
3,372,867,345.29
257,812,457.83
22,954,811.83
10,113,759.27
12,841,052.56
POSM
78.48
3,463,047,368.50
428,646,829.08
26,510,241.13
18,091,328.21
8,418,912.92
POST
86.51
 
3,200,095,644.12
526,441,829.24
66,027,955.83
66,019,269.09
8,686.73
POSCCE
85.94
 
2,179,933,761.47
23,304,982.96
62,513,945.89
17,300,228.67
45,213,717.22
POSDRU
67.54
2,347,832,808.09
276,106,541.00
70,573,500.38
39,169,497.92
31,404,002.47
CTE****
85
329,092,039.89
11,668,403.96
162,674.15†
162,674.15
0
POAT
102
161,725,900.50
0
879,158.45
879,158.45
0
POP††
59
137,059,470.76
52,441,092.94
33,088,447.99
3,597,570.02
29,490,877.96
PNDR
95
7,189,956,854.14
26,926,814.00
284,203,113.23
117,427,567.59
166,775,545.64
SAPS
99
8,789,000,000.00
0
107,601,602.85
80,641,101.27
26,960,501.57
2007-2016
 
31,368,213,684.16
1,603,348,951.01
677,236,519.70
356,024,771.89
321,211,747.81

*Tabelul urmăreşte întreaga perioadă de programare 2007-2013, cât şi perioada pentru care s-a aplicat Regula „n+2/n+3”. Cifrele sunt aproximări din patru motive: 1. pentru unele dintre POuri lipsesc date sau cifrele prezentate nu sunt aceleaşi cu cele de pe website-ul instituţiei; 2. există neconcordanţe între cifrele prezentate de AMuri, mai ales pentru situaţia creanţelor, şi rezultatul calculului independent; 3. unele AMuri au transmis şi situaţia creanţelor pe 2017-2018, aceste cifre fiind eliminate din calculul final; 4. pentru uniformitate, s-a folosit media aritmetică a cursului de schimb mediu anual între 2007-2016: 4,1961.

**Dezangajarea are loc în momentul în care CE nu primeşte o cerere de plată până la 31 decembrie din al doilea sau al treilea (pentru ţările al căror PIB, între 2001-2003, era mai mic de 85% din media UE25) an care urmează anului angajamentului bugetar în cadrul programului.

***Creanţele bugetare rezultate din nereguli constau în sume de recuperat (din contribuţia europeană, cea aferentă bugetului de stat şi cea aferentă contribuţiei private la un anumit proiect) în urma identificării unei abateri în obţinerea şi utilizarea fondurilor publice.

**** Cifrele pentru Programele de Cooperare Teritorială Europeană nu includ Programul România-Ungaria şi PO Bazinul Mării Negre, întrucât acestea nu au fost furnizate de ministerul de resort. 

† Dacă includem anul 2017, totalul creanţelor bugetare stabilite se ridică la peste 2 mil euro pentru CTE. 

††Dezangajările anuale au afectat alocările anuale din partea CE. Rata absorbţiei a fost calculată raportânu-ne la alocarea iniţială.

†††Pentru unele POuri există diferenţe între cifrele furnizate de ministerele de resort şi calculul independent realizat pentru acest raport vizavi de sumele rămase a fi recuperate. 

Sursa: calcul bazat pe datele furnizate de către ministerele de resort la data de 16 aprilie 2018.

Estimările în ceea ce priveşte cuantumul corecţiilor financiare aplicate în urma constatării unei nereguli în procesul de achiziţie publică ne arată că,între 2007-2016, cuantumul corecţiilor financiare se ridică la aproape 1 mld euro. Din nou, vedem că cele mai problematice programe sunt cele pe infrastructură: POST (aproape 500 mil euro), POR (aproape 300 mil euro) şi POS Mediu (aproape 100 mil euro).

Notă: o situaţie a reutilizării acestor sume nu poate fi oferită întrucât ministerele de resort nu au furnizat informaţiile solicitate în acest sens în formatul dorit. Majoritatea instituţiilor au declarat că le-au reutilizat în cadrul altor proiecte sau pentru acoperirea debitelor nerecuperate.

Total creanţe bugetare rezultate din corecţii financiare (2007-2016)* 

Euro

Program Operaţional

Total creanţe bugetare din aplicarea corecţiilor financiare stabilite**

Total creanţe bugetare recuperate din aplicarea corecţiilor financiare

Total creanţe bugetare din aplicarea corecţiilor financiare rămase a fi recuperate

PODCA

6,028,344.59

5,988,053.21

40,291.38

POR

287,588,967.70

113,939,738.20

173,649,229.50

POSM

99,303,298.51

86,224,617.69

13,078,680.82

POST

490,423,220.18

140,379,419.70

350,043,800.47

POSCCE

40,062,522.55

22,110,196.85

17,952,325.70

POSDRU

6,777,198.61

5,019,059.49

1,758,139.11

CTE***

1,008,294.86

1,008,294.86

0

POAT

1,677,057.81

1,677,057.81

0

POP

12,528,410.96

7,449,881.04

5,078,529.92

2007-2016

945,397,315.76

383,796,318.86

561,600,996.91

*Tabelul urmăreşte întreaga perioadă de programare 2007-2013, cât şi perioada pentru care s-a aplicat Regula „n+2/n+3”. Cifrele sunt aproximări din trei motive: 1. pentru unele dintre PO-uri lipsesc date sau cifrele prezentate nu sunt aceleaşi cu cele de pe website-ul instituţiei; 2. există neconcordanţe între cifrele prezentate de ministere, mai ales pentru situaţia creanţelor, şi rezultatul calculului independent; 3. unele AMuri au transmis şi situaţia corecţiilor pe 2017-2018, aceste cifre fiind eliminate din calculul final; 4. pentru uniformitate, s-a folosit media aritmetică a cursului de schimb mediu anual între 2007-2016: 4,1961.

**Corecţiile financiare se aplică dacă se constată nereguli în respectarea de către beneficiari a normelor naţionale vizavi de procedurile de achiziţie publică (vezi Anexa I, OUG 66/2011).

***Cifrele pentru Programele de Cooperare Teritorială Europeană nu includ Programul România-Ungaria şi PO Bazinul Mării Negre, întrucât acestea nu au fost furnizate de ministerul de resort. 

† Pentru unele POuri există diferenţe între cifrele furnizate de AMuri şi calculul independent realizat pentru acest raport vizavi de sumele rămase a fi recuperate.

Sursa: calcul bazat pe datele furnizate de către ministerele de resort la data de 16 aprilie 2018.

În concluzie, degeaba insistăm pe cuantumul banilor intraţi în economie dacă punem pe masă proiecte slabe sau care nu adresează o nevoie reală a beneficiarului final, dacă proiectele acceptate pentru finanţare le implementăm greşit sau nu reuşim să asigurăm cash-flow-ul, nu asigurăm cofinanţarea, nu le monitorizăm sau nu le controlăm eficient, nu înţelegem/respectăm legislaţia achiziţiilor publice etc., deoarece, la sfârşitul perioadei de programare am putea constata că, de fapt, anulăm efectul acestor resurse.


[1] Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) constă în acordarea unei sume per suprafaţă (hectar) deţinută de persoane fizice sau juridice (care trebuie să îndeplinească anumite condiţii) şi care este decuplată de producţie. Prin urmare, aceste subvenţii sunt încasate direct de către beneficiari prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi nu depind de capacitatea administrativă a unei instituţii sau de pregătirea şi implementarea unui proiect.

[2] Mai precis, se aplică în cazul în care se constată, de-a lungul perioadei de monitorizare, faptul că proiectul nu respectă cerinţele de durabilitate/sustenabilitate sau dacă, la finalul monitorizării, se constată faptul că indicatorii/obiectivele proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora nu au fost realizaţi/realizate integral sau au fost realizaţi/realizate parţial (Art. 26, OUG 66/2011). 

[3] Mai precis, se aplică dacă se constată o neregulă în procesul de achiziţie, autorităţile competente (AM şi/sau Autorităţile de Audit române/europene) vor exclude de la rambursarea din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale a cheltuielilor pentru care a fost constatată acea neregulă; practic, cheltuielile efectuate care sunt considerate afectate de neregulă devin neeligibile. Prin urmare, în funcţie de gravitatea neregulii se impune o corecţie financiară (vezi Anexa I, OUG 66/2011) pentru care se emite un titlu de creanţă bugetară (Art. 27, OUG 66/2011)1815. Acestea se recuperează prin deducerea lor din declaraţiile de cheltuieli transmise spre rambursare de către AM Comisiei Europene.

[4] Mai precis, corecţiile forfetare se aplică în cazul unor erori severe ale sistemelor de management sau control care ar putea duce la nereguli sistemice sau în cazul în care reies abateri sistemice sau repetate în aplicarea normelor referitoare la contractele de achiziţii publice (Ghid COCOF 07/0037/03-RO, “Orientări pentru stabilirea corecţiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor cofinanţate din fondurile structurale şi fondurile de coeziune în caz de nerespectare a normelor în materie de contracte de achiziţii publice”).

[5] Riscul estimat se referă la cuantumul potenţial al cheltuielilor neeligibile pentru fiecare program sau stat membru. Riscul asociat este corelarea dintre distribuţia riscului estimat şi distribuţia corecţiilor financiare impuse de către CE.

Analiză realizată de Valentina Dimulescu, expert al Societăţii Academice din România (SAR)

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe romaniacurata.ro