După pesta porcină, o nouă boală ameninţă România: Pesta Micilor Rumegătoare. Măsuri de prevenire

După pesta porcină, o nouă boală ameninţă România: Pesta Micilor Rumegătoare. Măsuri de prevenire

După ce pesta porcină a pus stăpânire pe numeroase judeţe din ţară şi a dus la uciderea a sute de mii de animale, o nouă boală ameninţă ţara: Pesta Micilor Rumegătoare (PMR).

Ştiri pe aceeaşi temă

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că a convocat o întâlnire de lucru a experţilor pentru Pesta Micilor Rumegătoare, astăzi şi mâine, ca urmare a apariţiei Pestei Micilor Rumegătoare în Bulgaria şi al potenţialului risc la care este expusă ţara noastră.

„Scopul aceste întâlniri, care se va desfăşura în perioada 29-30 august la Braşov, este acela de a elabora un plan de măsuri pentru a preveni pătrunderea virusului în ţara noastră, dar şi de a elabora un Manual Operaţional pentru intervenţia în focarele de PMR”, susţine Autoritatea.

La întâlnire vor participa reprezentanţi ai ANSVSA de la nivel central şi teritorial, ai Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală şi ai mediului academic.

Ce este Pesta Micilor Rumegătoare

Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.

Este o boală infectocontagioasă, de natură virotică, întâlnită la capre si oi, cu caracter endemicoepidemic şi evoluţie supraacută sau acută, caracterizată clinic prin febră, tulburări digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin necroze, eroziuni şi ulcere la nivelul mucoasei digestive şi a căilor respiratorii.

Agentul etiologic este virusul pestei rumegătoarelor mici, încadrat în familia Paramyxoviridae, subfamilia Paramyxovirinae, genul Morbillivirus.

Sunt receptive, în condiţii naturale, rumegătoarele mici si în special caprele. Sunt frecvente situaţiile în care boala evoluează la capre, fără ca ovinele să fie afectate. La capre, sensibilitatea cea mai mare o prezintă rasele pitice din Africa de Vest (rasa lagunară, Kirdi, Djallonke etc.), precum şi animalele tinere de 3 – 18 luni.

Transmiterea infecţiei se face direct de la animalul bolnav la cel receptiv şi puţin probabil indirect, având în vedere rezistenţa scăzută a virusului în mediul exterior. Virusul pătrunde în organism la nivelul mucoasei nasofaringiene.

În caz de apariţie a bolii în ţări indemne se recurge la stamping-out. În ţările în care boala evoluează frecvent, animalele bolnave se izolează si, eventual, se supun tratamentului cu antibiotice pentru prevenirea infecţiilor bacteriene secundare sau se sacrifică. Se aplică dezinfecţia şi vaccinarea animalelor sănătoase.

Măsuri de prevenire a apariţiei pestei micilor rumegătoare

Primul focar de Pestă a Micilor Rumegatoare din Uniunea Europeană a fost confirmat în Bulgaria, în data de 23 iunie a acestui an, urmat de confirmarea altor noi focare în 28 iunie şi 9 iulie.

În România nu evoluează această boală, având statut de ţară liberă de pesta micilor rumegătoare.

Pentru a păstra acest statut, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ANSVSA a întreprins acţiuni de prevenire a introducerii virusului acesti boli în România:

A transmis în teritoriu note de serviciu, care s-au concretizat prin organizarea de întâlniri cu părţile implicate şi interesate, întâlniri care au vizat:

–  informarea medicilor veterinari cu atribuţii specifice, a operatorilor economici şi a tuturor persoanelor implicate în activitatea de comerţ cu rumegătoare din Bulgaria sau cu rumegătoare care tranzitează Bulgaria;

– intensificarea acţiunilor de supraveghere pasivă, în special în judeţele din sudul ţării;

– instruirea medicilor veterinari cu privire la recunoaşterea semnelor clinice de boală în conformitate cu specificaţiile Organizaţiei Mondiale de Sănătate Animală (OIE);

– întărirea controalelor în punctele de trecere la frontieră în ceea ce priveşte transporturile  de rumegătoare din Bulgaria şi Turcia, având în vedere că ultimele animalele la care s-a confirmat boala nu prezentau semne clinice, confirmarea făcându-se în baza investigaţiilor de laborator.

Este interzisă expedierea/achiziţionarea din Bulgaria din comunele enumerate mai jos, de rumegătoare mici şi material seminal, ovule şi embrioni de la rumegătoare mici şi introducerea acestora pe teritoriul României: Comunele Bolyarovo şi Elhovo din regiunea Yambol, Comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo şi Tsarevo din regiunea Burgas. Ambele regiuni se află în apropierea graniţei Bulgariei cu Turcia.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările