Cât au economisit românii în urma intervenţiei Consiliului Concurenţei asupra pieţelor controlate de marile companii

Cât au economisit românii în urma intervenţiei Consiliului Concurenţei asupra pieţelor controlate de marile companii

Cele mai mari economii realizate de cetăţeni în urma intervenţiilor făcute de Consiliul Concurenţei, timp de 20 de ani, asupra a 10 sectoare cheie din economie sunt în telecomunicaţii, piaţa carburanţilor, energie electrică, profesii liberale, retail, serviciul bancar şi piaţa farma. Economiile populaţiei care a beneficiat de serviciile şi produsele oferite de aceste sectoare au fost de 1 miliard de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Intervenţiile Consiliului Concurenţei din ultimii 20 de ani, de când a fost înfiinţată autoritatea, au adus cetăţenilor economii substanţiale, având în vedere că instituţia a ţinut sub control preţurile prin politicile sale de concurenţă. 
 
Concret, la sesizarea altor autorităţi sau din proprie iniţiativă, Consiliul Concurenţei a făcut anchete sectoriale şi inspecţii inopinate, în urma cărora a cerut companiilor să remedieze neregulile care duceau la creşterea preţurilor către consumatori, aplicând totodată şi amenzi de până la 10% din cifra de afaceri a companiilor care încălcau regulile de concurenţă.
 
Impactul acestora asupra a 10 industrii cheie din economie, precum serviciile bancare, asigurările RCA, fonduri de pensii private, piaţa farma ori telecomunicaţii, carburanţi, energie şi comerţ a generat economii de peste 1 miliard euro.
 
În 2017, Consiliul Concurenţei a împlinit 20 de ani de la înfiinţare, timp în care a intervenit, prin politicile sale concurenţiale, asupra a 10 sectoare cheie din economia naţională, precum servicii bancare, asigurări de răspundere civilă auto obligatorie, administrare de fonduri de pensii private, producerea şi comercializarea cimentului, telecomunicaţii mobile, farmaceutică şi servicii de sănătate, producerea şi comercializarea energiei electrice, distribuţia carburanţilor, retail şi respectiv profesii liberale. 
 
Potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice, „în cei 20 de ani de activitate, Consiliul Concurenţei a generat peste 1 miliard de euro, economii pentru cetăţenii români”.
 
Astfel, prin intervenţiile Consiliului Concurenţei asupra fondurilor de pensii private s-au generat 4,22 milioane euro, pe piaţa farma – 18,67 milioane euro, în domeniul bancar 57,28 milioane de euro,, pe piaţa RCA 4,6 milioane euro, în domeniul profesiilor liberale 77,57 milioane de euro, pe piaţa cimentului 14,87 milioane euro, în retail 62,41 milioane euro, pe piaţa carburanţilor 145 milioane de euro,  575 milioane de euro din telecomunicaţii şi 131 milioane de euro pe piaţa energiei electrice.
 
„Raportând doar această sumă la resursele umane şi financiare angajate (buget de 158,7 milioane euro), pe de o parte, şi la volumul total al sancţiunilor (574,8 milioane euro), pe de altă parte, ne putem da seama de impactul real al activităţii autorităţii de concurenţă, nu doar cel vizibil imediat, dar mai ales de efectele mai dificil de cuantificat ale politicii de concurenţă”, a informat Consiliul Concurenţei la solicitarea „Adevărul”.
 
 
În 2018 se va finaliza investigaţia privind agenţiile de turism  
 
Întrebat ce priorităţi are pentru anul 2018, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a afirmat că se are în vedere finalizarea unor investigaţii deja începute, precum cea asupra agenţiilor de turism. „Printre priorităţile noastre se numără finalizarea unor cazuri importante precum cele privind piaţa asigurărilor, agenţiile de turism, licitaţii, comercializarea cu amănuntul a produselor de larg consum”.
 
În 2018 vor fi demarate şi procedurile pentru înfiintarea Consiliului de Supraveghere în domeniul Naval, organism în subordinea Consiliuluo Concurenţei, similar cu Consiliul de Supraveghere în domeniul Feroviar.
„Vom continua colaborarea cu toate autorităţile pentru crearea unui mediu concurenţial sănătos. De asemenea, O prioritate continuă a CC o reprezintă dialogul cu mediul asociativ. În acest sens, trebuie reliefată colaborarea cu Asociaţia pentru Competitivitate, organizaţie neguvernamentală profesională în domeniul concurenţei. Împreună, am organizat în parteneriat cu portalul juridice.ro şi SNSPA o conferinţă, cu largă audienţă online, în tematica achiziţiilor publice. Protocolul bilateral agreat recent prevede o agendă anuală de colaborări de acest gen, inclusiv la nivel local, acolo unde nevoia de creştere a gradului de cunoaştere a regulilor de concurenţă este pregnantă”, a declarat Chiriţoiu. 
 
Toate sectoarele economice care afectează cetăţenii sunt verificate de Consiliul Concurenţei
 
Autoritatea de concurenţă are în derulare 57 de anchete, inclusiv pe piaţa gazelor, servicii bancare şi drepturi de autor. Potrivit informaţiilor furnizate la solicitarea “Adevărul”, la sfârşitul lunii noiembrie, autoritatea de concurenţă avea în derulare, 47 investigatii de încălcare şi 11  investigatii sectoriale (gaze, retail carburanti, sare deszapezire, ape minerale, drepturi autor, servicii bancare, iluminat public,  apa - canalizare, comerţ on line, ciment, lemn).
 
Anul trecut, autoritatea a finalizat investigaţiile sectoriale privind piaţa serviciilor medicale, piaţa primară a lemnului, piaţa serviciilor multiplay, privind gestionarea resurselor de apă de suprafaţă, precum şi studiul privind transportul feroviar de călători.
 
Pe de altă parte, în 2017, autoritatea de concurenţă a aplicat amenzi de aproximativ 2,8 mil euro, din care 1,75 milioane euro – Intrarom şi Siveco – pentru trucarea unei proceduri de achiziţie publică organizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) în anul 2008, pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere şi dezvoltare a sistemului informatic. Valoarea estimată a acordului-cadru a fost de 12.000.000 euro, fără T.V.A., şi aproape 800.000 euro pentru 11 companii pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale piaţa exploatării repartitoarelor de costuri pentru încălzire.
 
Tot anul trecut, investigaţia privind posibile practici anticoncurenţiale ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR) s-a finalizat după ce notarii şi-au asumat o serie de angajamente legate de onorariile minime percepute, publicitatea individuală, modalitatea de încasare a onorariilor, atragerea clientelei, respectiv racolarea personalului în cadrul birourilor notariale. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările