În MCS2 se stă cel puţin doi ani şi în cazul Bulgariei aranjamentul de „consiliu monetar“ (currency board) poate fi menţinut pe perioada acestui stagiu până la aderarea efectivă. Bulgaria a făcut cererea de intrare în MCS2 în 2018, iar Croaţia în 2019.

De ce Bulgaria şi Croaţia au făcut (au putut să facă) acest pas şi de ce nu România? Răspunsul poate avea o formulare scurtă şi una mai elaborată.

Răspunsul scurt este oferit de indicatori cheie: balanţe externe şi bugete publice pe un şir relevant de ani. Astfel, din 2013 Bulgaria a avut surplusuri de cont curent, mărimea fiind de 4% din PIB în 2019 (de la deficite de două cifre înainte de 2009). Croaţia a mers pe aceeaşi linie, începând cu 2014, având  surplus de cca. 3% în 2019 (de la deficite de două cifre înainte de 2009). Privind bugetul public, acesta a fost în Bulgaria cu surplus de cca. 2% din PIB în 2019, în timp ce în Croaţia a fost în echilibru anul trecut.

În 2019, deficitul bugetului public în România a fost de 4,3% din PIB (standarde ESA), iar deficitul de cont curent de cca. 4,6% din PIB (drept însă că mult sub deficitele de două cifre din 2007-2008, când economiile din Est fuseseră prinse în vria creditării cu intrări mari de capital extern). Deficitul primar şi deficitul structural al bugetului public în România au fost între cele mai adânci din UE în 2019. În plus, există presiuni mari de cheltuieli permanente pe buget. Cu asemenea date, orice discuţie de intrare în ERMII pentru România era un demers lipsit de credibilitate. De remarcat că toate economiile nou intrate în UE începând cu 2004 şi care nu fac parte din zona euro au cifre mai bune decât România la indicatorii menţionaţi. România stă bine la datoria publică (cca. 35% în 2019, faţă de 20% în Bulgaria şi peste 75% din PIB în Croaţia).

Să încercăm acum un răspuns mai bogat la întrebarea pusă mai sus. În acest sens este de menţionat Raportul de fundamentare a unui plan de acţiune pentru aderarea la zona euro, care a fost elaborat de o comisie naţională în 2018 şi care este document public. Din Comisia Naţională au făcut parte reprezentanţi ai tuturor partidelor politice din Parlament, ai Administraţiei Prezidenţiale, înalţi oficiali guvernamentali şi ai BNR, ai Academiei Române, reprezentanţi ai sindicatelor şi cercurilor de afaceri, ai societăţii civile. În Raport şi în planul de acţiune (PA) se subliniază, între altele:
 
  • aderarea la zona euro aduce beneficii economice şi are semnificaţie geopolitică, dar reclamă pregătire; la zona euro nu se poate adera în orice condiţii;

  • aderarea la zona euro cere finanţe publice solide, deficite mult diminuate, un grad adecvat de robusteţe a economiei;

  • economia are nevoie de competitivitate, de deficite externe reduse, de un nivel al cursului de schimb la intrarea în MCS2 care să permită economiei să reziste presiunilor concurenţiale din zona euro, mai ales dată fiind lipsa instrumentelor de partajare a riscurilor;

  • intrarea în ERM2 este un obiectiv nu mai puţin exigent decât aderarea la zona euro şi cere finanţe publice sănătoase, o consolidare bugetară durabilă (respectarea MTO, adică deficit sub sau egal cu -1% din PIB), care să sprijine convergenţa reală în mod sustenabil;

  • Este necesară o creştere a veniturilor fiscale/bugetare care să ajute consolidarea bugetară şi asigurarea de bunuri publice de bază;

  • Intrarea în MCSII cere convergenţă juridică/legislativă şi un statut corespunzător al Băncii Centrale.

Raportul de fundamentare şi planul de acţiune care îl însoţeşte fac recomandări privind nevoia de a reduce deficitele pentru a avea şanse de intrare în MCS2 şi de aderare. Planul ar fi trebuit să înceapă să fie pus în aplicare din 2019. Din păcate, cele două documente au rămas mai mult un exerciţiu de diplomaţie publică; câştig de cauză au avut în schimb iniţiative cu implicaţii nefaste asupra bugetului public şi altor criterii de convergenţă cu zona euro.
 
În Bulgaria şi Croaţia, un consens politic a fost acompaniat de programe concrete, un dialog permanent cu BCE şi CE privind paşii de urmat. Mai ales că era tot mai clar că intrarea în MCS2 va presupune şi intrarea în Uniunea Bancară. Dar ce contează, în ultimă instanţă, este că au existat credenţiale economice pentru a se admite solicitarea celor două ţări de intrare în MCS2. Ai spune că, pentru Bulgaria, echilibrul bugetului public este facilitat de consiliul monetar (ce nu permite emisiune monetară decât contra active externe) şi ca mijloace macroprudenţiale (introduse după 2012 în UE) ajută la limitarea deficitelor externe. Dar ce ia ochiul este că balanţa externă a fost tot mai puternică în ultimii ani – prin încasări mari din turism (că export intern) şi ameliorarea balanţei comerciale, absorbţie de fonduri europene. Şi Croaţia încasează mult din turism şi vedem ce înseamnă un sector economic foarte bine pus la punct. Croaţii leagă aderarea la zona euro şi de gradul de euroizare a economiei foarte înalt. În contrast, în România, dezechilibrele comerciale (traded goods) au fost tot mai pronunţate trecând de 6-7% din PIB în ultimii ani; aceste dezechilibre au reflectat politici macroeconomice prociclice (ce au stimulat cererea internă) şi declinul competitiv al unor sectoare (ex: industria agrolimentară, cea a confecţiilor etc.). De notat că în 2019 deficitul bugetar a fost aproape similar cu cel de cont curent.
 
Dinamica construcţiilor bugetare în cele două ţări a ajutat intrarea în MCS2. Veniturile lor bugetare şi fiscale sunt considerabil mai mari decât în România; veniturile fiscale în Bulgaria au fost de cca. 30% din PIB şi în Croaţia de cca. 37% din PIB în 2019 – nivelul din România fiind în jur de 27% din PIB, printre cele mai scăzute în UE. La noi nu numai că veniturile fiscale sunt foarte joase, dar s-a şi procedat la o suită de scăderi de impozite şi taxe când se profilau creşteri de salarii pentru a atenua emigraţia; s-a ignorat impactul asupra echilibrului bugetar. Înţelept ar fi fost să se procedeze la măsuri de creştere a veniturilor fiscale/bugetare.
 
O temă de meditaţie este că, după 2010, Bulgaria şi Croaţia au devenit exportatori neţi de capital, într-un fel repetând experienţa unor economii asiatice după criza din 1997-1998. Cât de firească este o asemenea ipostază este de discutat. Deoarece exportul de capital poate avea suflu dacă are la bază dezvoltarea continuă de avantaje competitive, câştiguri de productivitate considerabile. Dar pentru ţinta de acum, de intrare în ERMII, această situaţie pare să fi ajutat. Trebuie spus însă că plecarea de resurse din cele două economii era inevitabilă în condiţiile în care există investiţii străine importante, care înseamnă repatriere de profituri; este aici o diferenţă faţă de economiile asiatice care au încercat să stimuleze exporturile, să construiască avantaje competitive şi să acumuleze rezerve valutare prin menţinerea unor cursuri de schimb subevaluate în mod deliberat, ceea ce este greu de practicat în condiţiile Pieţei Unice din UE.
 
Bulgaria şi Croaţia au intrat în MCS2 şi este de văzut cât timp vor funcţiona în acest regim. Cele două ţări au de întreprins în continuare paşi care privesc legislaţia contra spălării de bani (apropos de scandaluri în diverse ţări din UE), convergenţa juridică, guvernanţa întreprinderilor de stat, mediul de afaceri etc.
 
Cehia, mâine dacă ar vrea, ar putea să adere la zona euro (deşi trebuie să stea formal cel puţin doi ani în MCS2), dar nu a luat o decizie în acest sens. Ungaria şi Polonia au cifre macro de ansamblu şi grad de competitivitate mai bune ca ale României, dar stau în expectativă din varii motive.
 
Dialogul României cu BCE şi CE în privinţa MCS2 putea să aibă loc dacă un program de corecţie macroeconomică ar fi fost în derulare. Dar politici macro prociclice şi deficite externe tot mai mari în anii recenţi (în pofida unor venituri crescute din servicii şi remiteri considerabile din  străinătate) au singularizat poziţia României în regiune în sens negativ şi au redus şansele unui dialog fructuos cu BCE şi CE. Nu au ajutat nici propunerile legislative care ne îndepărtau de cadrul normativ din zona euro.
 
România a reiterat dorinţa de aderare la zona euro prin programul de convergenţă adoptat de Guvern în 2020, ceea ce înseamnă intrarea în prealabil în MCS2. Dar atât timp cât nu vom pune ordine în finanţele publice, nu vom găsi mijloace să avem deficite externe mai mici, un dialog concret cu BCE şi CE este dificil. Avem şi povara şocului pandemiei şi nu ştim care vor fi urmările concrete, într-o economie ce va fi slăbită mai mult timp chiar dacă va avea loc o revenire pe creştere. Trebuie subliniat că veniturile bugetare trebuie să crească şi pentru că şocuri vor mai fi (vezi şi efectele schimbării de climă), ceea ce obligă la crearea de spaţiu fiscal, care acum este neglijabil.
 
România nu mai respectă niciun criteriu de convergenţă nominală (cum au subliniat analizele CE şi BCE în iunie a.c.), este singurul stat din UE supus procedurii de deficit excesiv (EDP), presiunile pe bugetul public sunt în continuare foarte mari. Şi sunt măsuri în alte domenii (de convergenţă juridică, funcţionare a sectorului public etc.) de realizat.
 
Raportul de fundamentare şi PA arătau că intrarea în MCSII şi ţinta de aderare la zona euro pot încuraja reforme structurale, pot conduce la reducerea dezechilibrelor. Lucrurile nu au mers însă cum trebuie. Documente ale BNR şi ale Consiliului Fiscal au subliniat că deficitele mari împiedică mersul către MCSII, că este nevoie de o schimbare de abordare. În fapt, reducerea deficitelor ar trebui să aibă loc fiindcă aşa dictează bunul simţ economic! Desigur, nu este vorba de reducerea deficitului bugetar în acest an, având în vedere impactul pandemiei.

Dacă vrem să facem pasul de intrare în MCSII, este obligatoriu să avem o corecţie macroeconomică durabilă odată impactul pandemiei surmontat. Această corecţie implică, între altele, creşterea de venituri bugetare (o bază de impozitare mai largă prin transparentă, declararea tuturor veniturilor şi averilor, eliminarea de exceptări, combaterea fermă a evaziunii fiscale), raţionalizarea de cheltuieli. Cu absorbţie intensă de resurse europene putem sprijini reformele structurale şi corecţia macroeconomică necesară. Trebuie să limităm deficitele externe, să avem în vedere competitivitatea economiei, mai ales a sectoarelor de tradables.