Şi ştiţi că pomana nu vine oricum, ci pe bază de proiecte care, de data asta, vor fi analizate extrem de atent, atât în perspectiva iniţială a fezabilităţii, cât şi în verificare rapoartelor de conformitate pentru fiecare fază de execuţie. Şi asta cu două noi condiţionări: de la 1 ianuarie, sunt oficial aplicabile regulile (foarte severe) de condiţionare a acordării banilor europeni de respectarea drepturilor omului în oricare dintre Statele Membre; atât OLAF, cât şi Biroul nou activat al Procurorului General european, se vor ocupa de verificarea cheltuirii corecte a banilor europeni, cu atât mai serios cu cât, spre deosebire de ce se petrecea până acum, "banii europeni" care alimentează fondurile destinate refacerii economiilor din UE sunt doar în parte "europeni", adică vin din visteria comunitară, cealaltă parte fiind împrumutată şi care, la un moment dat, va trebui returnată.  
 
De aici, o concluzie de nivel elementar: accesul la fonduri va fi mai dificil şi mai trecut prin filtre de control mai severe decât până acum, iar criteriul esenţial prin prisma căruia se va judeca acordarea sumelor respective va fi legat de integrarea, acordarea proiectului în cauză de marile linii prioritare pe care Europa le aliniază în această perioadă în care, de calitatea procesului de recuperare economică, depinde supravieţuirea proiectului european aflat în faţa oportunităţii enorme de a putea profita de acordul cu China şi intra în faza dezvoltării exponenţiale a unora dintre sectoarele economice care sunt acum argument incontestabil al "avantajului european".
 
Dar, înainte de toate, pentru ca proiectul să aibă o şansă de succes, trebuie găsit extrem de repede un răspuns la prima întrebare, fundamentală, inevitabilă şi cumplit de dificilă: ce tip de Europă vrem să avem începând cu primul an (oricând va fi el) de recuperare post-pandemie? Există oare un model social şi economic agreat pentru viitoarea Europă, o viziune concretă a Statelor Membre asupra pieţelor de muncă în general şi, în special, asupra remodulării celor realmente performante din ţările cu adevărat motor de dezvoltare, cele care, foarte credibil, se vor organiza în sub-sisteme care să înainteze cu viteză separată?
 
Nu ar trebui să constituie nici un fel de surpriză ştirea că, cel puţin la Bruxelles şi în acele câteva capitale care contează, aceste întrebări au fost discutate în profunzime şi s-a lucrat foarte serios la variante de program diferite dintre care a devenit prioritar unul care se impune acum ca prioritate oficială a preşedinţiei portugheze în curs şi, foarte probabil, va domina lucrările ulterioare ale instituţiilor europene, degajate definitiv de permanenta presiune negativă a britanicilor care n-ar fi fost niciodată de acord cu Europa unor programe sociale comune. 
 
Programul central al preşedinţiei portugheze este acela al Europei sociale, într-adevăr esenţial dacă întreg complexul instituţiilor europene împreună cu guvernele Statelor Membre vrea să rămână credibil ducând mai departe şi amplificând acest prim gest de unitate şi solidaritate socială din UE, adică politica comună în privinţa agreării şi repartizării vaccinurilor anti-Covid. 
Trebuie să aşezăm modelul european în centrul agendei UE: pandemia şi consecinţele sale dezastruoase asupra mijloacelor de subzistenţă ale oamenilor vin să sublinieze importanţa acestui demers.

Antonio Costa, Prim-Ministru al Portugaliei
Demersul sugerat de portughezi implică cinci teme de acţiune: o Europă a rezilienţei, socială, mai verde, digitală şi mondială.
 
Va exista, pe 7-8 mai, un Summit al Europei Sociale, dar şi o Conferinţă europeană asupra drepturilor lucrătorilor (3 martie), o alta privind definirea noilor strategii în ce priveşte persoanele cu handicap, dar şi, extrem de important, o Conferinţă la 10 ani de la semnarea Convenţiei de la Istanbul privind interzicerea oricăror acte de violenţă împotriva femeilor şi, în fine, pe 21 iunie, o altă Conferinţă dedicată problematicii specifice a persoanelor fără adăpost.
 
Se va încerca pregătirea unui document comun european denumit "Noua agendă a consumatorilor" post-Covid care urmăreşte definirea de măsuri concrete şi rapide pentru facilitarea tranziţiei verzi şi numerice acţionând împotriva practicilor ilegale online, cu garantarea unei protecţii general şi egal europene valabilă pentru toţi consumatorii şi cu garantarea unui ciclu de viaţă mai îndelungat al produselor.
 
În acelaşi timp, ca o măsură foartă discutată şi aşteptată, portughezii promit că vor încerca să mai departe cu negocierea acelei directive pentru un cadru european de garantare a unui salariu minimum echitabil, cu noi garanţii pentru copii şi un sistem comun european de coordonare a sistemelor de securitate socială, ceea ce nu se reuşise sub preşedinţia germană.
 
Avem oare programe specifice în acest sens pentru a solicita susţinerea lor financiară? Cu scuzele de rigoare, poate nu sunt bine informat, dar nu am auzit vreun europarlamentar român să propună din timp celor de acasă demararea unui program specific care să intre în aria deosebit de largă presupusă de această Europă socială. Oare de ce? 
 
Este adevărat că există acum o iniţiativă (oare a câta la număr?) pentru transformarea iubitei noastre Românii într-o ţară în fruntea împlinirilor "societăţii digitale" care, foarte rapid, să devină bun accesibil pentru toţi, inclusiv pentru cei mai tineri locuitori. Bine ar fi să se facă vreodată, precedentul moment de speranţă a fost haloimisul naţional cu tabletele pentru şcolari. Ştiţi ce-a ieşit. Dar, în afara posibilităţilor aproape nelimitate care se deschid pentru afaceri ultra-profitabile în regim de urgenţă, există oare vreo proiecţie asupra fezabilităţii reale a programului dacă nu este legat logic de unul de dezvoltare a societăţii româneşti, inclusiv în zona prioritară a şcolilor mizere, dărăpănate şi cu closet în curte? Nu de acolo ar trebui începută, în fine, mutaţia spre România educată viitoare? 
 
Nu ne împiedică nimeni să facem programe pentru a accesa banii din sectorul respectiv (nu construcţia de colete, ci România digitală). Căci bani sunt, programul a fost aprobat pe 14 decembrie, se numeşte "Europa Digitală", beneficiază de o aplicare de 7,588 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Îl găsiţi descris aici, foarte uşor de comparat cu cel românesc pus în dezbatere publică. Desigur că "democraţia digitală despre care vorbesc portughezii este esenţială, dar mai întâi trebuie rezolvată - dacă tot vorbim de democraţie - problema electrificării complete a României. Profund jenant să te gândeşti la asta, dar fenomenul la fel de real la noi ca într-o ţară subdezvoltată. Dacă nu se va face asta, toată discuţia ulterioară este fie un nou basm cu cocoşul roşu, fie o nouă poartă spre adâncirea discrepanţelor sociale profunde. Discrepanţe care s-au transformat în această ultimă perioadă, în uşi ferecate în faţa unei categorii sociale, copii şi părinţi, victimele unui nou tip de defavorizare, cea produsă de sărăcie sursă a abandonului şcolar în creştere şi a creşterii numărului de persoane trăind la limita sau chiar sub nivelul de sărăcie.
 
Poate această deschidere produsă spre redefinirea modelului social ar fi utilă şi în România lui 2021. Deja, veţi vedea, şi alte ţări, din grupul de sud, vor pune astfel problema şi semnele sunt că ea devine urgentă şi a depăşit lighenaşul unde se zbat partidele politice. Vă mai amintiţi de doctrina "capitalismul social"? Acum se rafinează şi evoluează înspre un concept nu de uniformizare socială, ci de democratizare a accesului la şase. Am avea nevoie de aşa ceva, în paralel şi în condiţii egale cu ceilalţi, căci asta ar fi Europa socială?
 
P.S. Dacă chiar ne-ar interesa, portughezii propun printre priorităţi căile ferate, iar discuţia fundamentală este favorizarea reţelei europene de transport feroviar de mare sau foarte mare viteză, cu conectare la reţeaua de cale ferată parte din Noul Drum al Mătăsii. Poate nu lăsăm să se închidă şi această fereastră de oportunitate, poate necesară României, unde viteza medie a trenurilor de pasageri este de 45 km/h şi cea a trenurilor de marfă este de 20 km/h (sursa: Hotnews 3 ianuarie 2020).