Apple pregăteşte un serviciu de radio online, care ar concura cu Pandora

Apple pregăteşte un serviciu de radio online prin care utilizatorii vor putea asculta muzică în funcţie de gusturi, în competiţie cu Pandora Media, au declarat pentu Bloomberg surse apropiate situaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Apple a discutat cu marile case de discuri pentru a cumpăra drepturile de autor necesare, au afirmat sursele citate, informează Mediafax.

Discuţiile sunt în stadiu incipient şi nu au ajuns încă la chestiuni concrete, precum termenii unui eventual acord, a precizat una dintre surse.

Lansarea de săptămâna viitoare a noului model iPhone nu va face referiri la serviciul de muzică.

Acţiunile Pandora au scăzut pe bursa de la New York cu 17% în urma apriţiei informaţiilor, cea mai abruptă scădere din martie. Titluriel Apple au urcat cu 0,6%, la peste 680 dolari.

Apple este cel mai mare distribuitor de muzică din lume, magazinul iTunes având peste 400 milioane de utilizatori.

Noul serviciu ar permite utilizatorilor să creeze propriile posturi de radio online, definite după artiştii, melodiile sau genurile de muzică preferate.

Apple încearcă să ajungă la un acord direct cu casele de discuri pentru a obţine drepturi extinse asupra conţinutului distribuit prin acest serviciu, potrivit Wall Street Journal. Totodată, serviciul ar putea fi finanţat parţial prin reţeaua de publicitate a Apple, notează WSJ.

Pandora plăteşte o taxă fixă de licenţiere determinată de autorităţile SUA din domeniu, iar contractul companiei are anumite limitări, inclusiv cât de des poate fi ascultată fiecare melodie. Alte servicii concurente, precum Spotify sau Clear Channel Communications, operează în baza unor contracte similare.

Pe lângă lansarea serviciului de radio, Apple vrea să reorganizeze iTunes înainte de sfârşitul acestui an, au declarat în iunie surse apropiate situaţiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările