Exclusiv Soluția de reducere a cheltuielilor ignorată de reforma lui Bolojan: „E bine că se reduc posturile, dar achizițiile?”

Numărul de posturi din administrația locală va fi diminuat cu 20% și vor fi desființate peste 6.000 de posturi de consilieri, prevede un proiect de lege supus dezbaterii publice. Economistul Radu Nechita atrage atenția că există o zonă neexploatată în încercările de a reduce deficitul bugetar.

Premierul Bolojan își îndreaptă privirea spre administrație. FOTO: Mediafax

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat, la finalul săptămânii, în dezbatere publică un proiect de lege ce propune o serie de măsuri menite să crească capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale (UAT) și să optimizeze cheltuielile publice.

Una dintre cele mai importante este diminuarea cu 20% a numărului de posturi din administrația locală.

Va fi redus cu unu numărul de consilieri personali de la cabinetul demnitarului de la nivelul administraţiei publice centrale şi va fi redus numărul de consilieri de la nivelul administraţiei publice locale în funcţie de numărul de locuitori ai fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se arată în proiectul de lege. Măsura ar urma să genereze „o reducere a numărului total de posturi la cabinetul demnitarilor din administraţia centrală şi locală de 6.060 de posturi, ceea ce va educere estimată a cheltuielilor salariale pe ultimele 4 luni ale anului 2025 de 193.920.000 lei şi o economie anuală de 581.760.000 lei ”, se arată în proiect.

Se va diminua numărul de polițiști locali prin două modalități: se limitează numărul acestora la un post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii, şi sectoare ale municipiului Bucureşti şi un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru judeţe, respectiv municipiul Bucureşti; apoi, comunele sub 4.500 locuitori pot înființa poliție locală doar cu finanțare integrală din venituri proprii.

Se vor crea surse de venituri pentru autoritățile locale care vor putea aproba, respinge sau impune taxe locale suplimentare pentru jocurile de noroc. Se va majora cu 100% a impozitului pentru clădirile construite fără autorizație timp de cinci ani.

Economistul Radu Nechita, cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai, a analizat pentru „Adevărul” potențialul impact al acestor măsuri propuse.

„Tăiem niște posturi imaginare, niște posturi care nu există?”

Adevărul: Proiectul prevede că vor fi redus numărul de consilieri de la cabinetele demnitarilor din administrația centrală şi locale, cu circa 6.000 de persoane. Cum vi se pare această măsură?

Radu Nechita: Să vedem dacă cele 6.000 sunt chiar posturi care există acum sau sunt posturi care au fost propuse spre ocupare. Tăiem niște posturi imaginare, niște posturi care nu există?

Trebuie să fim cu ochii pe minge, iar mingea este totalul cheltuielilor publice. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în prima jumătate a anului, totalul cheltuielilor publice este mai mare în primele 6 luni decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Nu știu ce se întâmplă cu aceste măsuri având în vedere că, de fapt, totalul cheltuielilor crește când, de fapt, trebuie redus. Acesta este obiectivul, acesta este mijlocul prin care putem să ieșim din mlaștina în care ne tot cufundăm.

Eu zic da, este o măsură care merge în direcția bună, dar testul eficienței acestei măsuri nu este numărul de posturi desființate, ci cu cât vor scădea cheltuielile publice.

În proiectul de lege mai este prezentată o cifră, reducerea cu 20% a numărului de posturi din administrația locală...

Da, ar fi foarte bine pentru că într-adevăr mulți primari își gestionează primăria ca pe un fel de moșie, ca pe un mecanism de distribuire de sinecuri către fini și cumetri. Creșterea aparatului primăriilor nu are nimic de a face, nu există nicio corelație cu calitatea serviciilor și nici cu creșterea populației din orașul sau satul respectiv. Și, bineînțeles, nu are nimic de a face cu bugetul, cu resursele.

Acestea fiind spuse, aș dori numai să spun că primăriile din România nu au resurse. Au foarte, foarte puține resurse. De ce? Pentru că România este un stat hipercentralizat care strânge, colectează banii și repartizarea lor este decisă nu acolo unde impozitele sunt produse, ci la București. Ceea ce înseamnă că avem o repartizare politică și un fel de clientelism fabricat, întreținut de la centru și un fel din relație de acest gen: primarii adună voturi și primesc bani de la centru în funcție de cât de harnici sunt.

E o relație din aceasta care seamănă un pic cu piramida socială din feudalism, în care regele și nobilii mari asigurau anumite servicii nobililor mici și iobagilor, în schimbul muncii și serviciilor militare furnizate suveranului. Cam așa funcționează statul român pe acest mecanism centralizat cu privire la resurse, nu neapărat urmând niște reguli foarte, foarte transparente, ci într-un mod care lasă o marjă de manevră foarte, foarte mare pentru eșaloanele administrative superioare.

„Ne vom da seama că toate aceste tăieri au un efect dacă totalul cheltuielilor publice scade”

Deci, ar trebui să fie precizat nu numai numărul de posturi desființate cât și suma cu care se face economie în domeniul bugetar respectiv?

Eu sunt încântat că se face economie în domeniul bugetar respectiv, dar pe mine mă interesează totalul cheltuielilor publice. Nu câte economii am făcut într-o anumită zonă bugetară. Am făcut o economie pentru că am cumpărat sticla de vin mai ieftin, a fost la promoție, dar eu am căruciorul meu de cumpărături per total costă 500 de lei, nu 400 de lei. Ce s-a întâmplat? Am economisit sau am cheltuit mai mult? Ori noi asta trebuie să avem în vedere, să nu uităm că noi trebuie sa reducem totalul cheltuitelor publice.

Sigur că da, le reducem făcând economii aici, tăind niște posturi dincolo, evitând niște investiții care sigur sunt foarte utile, dar nu neapărat oportune acum și așa mai departe. Noi ne vom da seama că toate aceste tăieri, reduceri, amânări de cheltuieli publice au un efect pe care îl urmărim dacă totalul cheltuielilor publice scade.

„Prefer să fie mai puțini consilieri locali decât polițiști locali”

Se va reduce numărul de polițiști locali. Pe de o parte, numărul acestora va fi limitat în funcție de populație, iar în localitățile cu mai puțin de 4.500 de locuitori vor ăutea avea poliție locală numai dacă au fonduri proprii pentru finanțare. Cum vi se pare măsura?

Aici am niște păreri nuanțate. Adică, siguranța cetățenilor, apărarea împotriva violenței interne și agresiunilor externe este probabil cea mai justificabilă funcție a statului. În momentul în care tu nu lași să existe poliție locală în sătucele mici asta ce înseamnă? Înseamnă că pe oamenii aceia nu are cine să-i apere în niciun fel. Da, e bine să existe poliție și locală, și națională, și de toate felurile în marile orașe. Dar să știți că s-au înmulțit furturile, spargerile, atacurile în zonele rurale. S-ar putea să avem niște probleme în direcția respectivă.

Adică eu nu aș începe neapărat cu scoaterea polițiștilor locali din sate. Prefer să fie mai puțini consilieri locali sau să fie o primărie mobilă, un fel de birou mobil care să se deplaseze în mai multe sate, decât să n-aibă bieții oameni pe cine să sune dacă se întâmplă ceva sau hoții să fie convinși că satul nu are polițiști locali.

Acestea fiind spuse, da, ar putea în anumite zone să fie prea mulți polițiști locali, nu știu dacă avem nevoie chiar de atâția în marile orașe și, din ce ziceau colegii din presă, în anumite cazuri, salariile la poliția comunitară sunt foarte, foarte interesante. Adică cifrele pe care le-am văzut mă făceau să regret că nu am devenit polițist comunitar.

Se vine și în întâmpinarea administrațiilor locale în sensul că acestea pot să reglementeze și să controleze desfășurarea jocurilor de noroc pe teritoriu propriu, impunând, inclusiv, taxe locale.

Situația este mai complexă și trebuie să fim atenți să nu agravăm o situație care este deja gravă. Eu mi-aș dori, de exemplu, dacă e să reglementăm lucrul acesta, ca la fiecare filială sau loc de jocuri de noroc sau pe fiecare aparat să fie precizat câți bani au fost băgați în aparatul acela și câți au fost dați înapoi sub formă de câștiguri. Oamenii ar vedea atunci că singurii care câștigă din toate aceste jocuri de noroc sunt proprietarii aparatelor și statul.

Și statul, pentru că sumele respective băgate în aparate de către clienți sunt împărțite între proprietarii mașinilor și stat. Aparatele acelea sunt concepute din construcție ca jucătorul să piardă. Deci la fiecare joc pierzi bani pe care îi dai proprietarului aparatului și statului român, sau primăriei, dacă se adoptă această lege. Dar, așa cum ziceam, e o problemă de educație. Mai departe, unii dintre jucători își dau seama că e o problemă, dar sunt într-o stare de dependență. Iar dependența de jocuri de noroc îi aduce pe unii oameni într-o situație de pauperizare și sunt familii distruse de această dependență.

Prin suprataxare, statul respectiv primăria din localitate vor lua o suma mai mare din banii oamenilor. Asta înseamnă că dependenții de jocuri de noroc vor fi loviți și mai tare pentru că vor plăti și mai mult și vor câștiga și mai puțin decât înainte.

Nu știu dacă această problemă socială și de educație psihologică poate fi rezolvată strict prin taxare. Iar ideea că „hai să taxăm jocurile de noroc” este corectă parțial, dar dacă ne uităm la consecințe, vedem că, de fapt, în ultimă instanță, taxele respective sunt plătite de jucători.

Dar măcar intră banii în administrația locală...

Dacă ne gândim că în loc să meargă la București să fie redistribuiți pe cine știe ce, este preferabil ca banii locali să fie gestionați local. Și aici este un pas în direcția bună, mai multă autonomie locală, nu numai sub formă de cheltuieli pe care trebuie să le asume primăriile, dar și sub formă de venituri.

Ca principiu, sunt favorabil ideii de mutare a veniturilor la nivel local, dar să credem că asta rezolvă: 1. problema bugetelor locale; 2. problema dependenței de jocurile de noroc, este o iluzie în care nu mi-aș dori să cădem.

Sursa uriașă de venituri care nu este valorificată de proiectul guvernului

Dacă analizăm proiectul de lege, observăm că probabil cea mai importantă măsură este cea privind reducerea cu 20% a numărului de posturi plus aceste măsuri de optimizare a obținerii de venituri. Ne scapă ceva din vedere, o măsură de a economisi mai mult respectiv de a obține venituri mari la administrația locală?

În ultimă instanță, acum, la situația în care suntem în prezent, variabila relevantă este totalul cheltuitelor publice. Da, să muți veniturile de la București în administrația locală este un lucru bun, să reduci anumite posturi aici, să tai niște cheltuieli dincolo sunt iarăși elemente pozitive.

Testul, însă, îmi pare rău, dar trebuie să reamintim că singurul criteriu suprem de evaluare a acestor măsuri este evoluția totalului cheltuielilor publice: au crescut, au rămas la fel sau au scăzut acestea?

Există o estimare în propunerea legislativă, anume, se va face o economie anuală de 581 de milioane de lei...

Da, dar eu pot economisesc niște bani aici și să-i cheltui dincolo. Poate că vor economisi 580 de milioane de lei aici, dar vor cheltui cu 1.580 de milioane în plus dincolo. Atunci, n-am economisit 580, am cheltuit în plus cu 1000.

Sigur că nu există o linie în bugetul statului care să fie descrisă drept „risipă guvernamentală”. Nu există așa ceva. Risipa este ascunsă din spatele unor justificări care de fiecare dată par foarte credibile. Nicăieri nu scrie „salarii nesimțite” sau partea normală și partea nesimțită a salariului. Nicăieri nu va scrie așa ceva. Nu scrie nicăieri „preț normal” respectiv „suprafacturare pentru parandărătul nuștiucui” la contractele de achiziție. Nu există. Toate sunt puse la grămadă, la pachet. Iar munca aceasta de triere este extrem de dificilă pentru că cei care fac aceste cheltuieli au interesul sa le ascundă. Și până acum nimeni nu a avut curiozitatea, interesul, motivația, posibilitatea politică și puterea de muncă necesară pentru a verifica la nivel de detaliu. De ce a costat renovarea primăriei 50.000 de euro? Ce ai făcut? O zugrăveală de 150.000 de euro sau de jumătate de milion? De ce a costat atât? Anul trecut ai schimbat bordurile, de ce le schimbi iar? Pe mine nu mă interesează că s-au respectat regulile licitației, lucrarea a fost executată exemplar. Eu vreau să știu ce s-a întâmplat cu lucrarea de acum doi ani.

Efectul trasparentizării achizițiilor publice

Într-adevăr, astfel de prevederi cu privire la achiziții nu sunt prezente în proiectul de lege...

Am discutat cu persoane care sunt implicate în activitatea Curții de conturi. Mi s-a spus că de multe ori contractele „miroseau a fraudă, a prostie abisală, a rea-intenție, a furt”. Dar ei nu pot să verifice, deci cei de la Curtea de Conturi verifică niște proceduri, dacă există documente justificative sau lucruri de genul ăsta. Dar chiar și așa, chiar când verificăm doar legalitatea și oportunitatea sau mai știu eu, existența în sine a prestației, chiar și a așa discutăm de neregularități care se cifrează în miliarde și miliarde de lei.

Cum s-ar putea găsi aici o soluție?

Soluția este că există proceduri prin care să pot descuraja astfel de comportamente. De exemplu, dacă toate documentele de achiziție și toate devizele sunt publice. Pentru că atunci, măcar adversarii politici vor avea interesul să se uite peste documente pentru a afla ce potențiale ilegalități a făcut primarul și le vor folosi în campania electorală. Primarul, știind că se fac verificările acestea, va încerca să evite să furnizeze muniție electorală  adversarului politic. Deci, cumva, știind că ești sub microscop în permanență, știind că există o transparență pe achiziții, pe cheltuieli, pe așa mai departe, te gândești de două ori când vrei să comiți o ilegalitate.

În plus, jurnaliștii de investigație își pot face mai ușor meseria și asta ajută la identificarea fraudelor în timp util. Va fi mai facilă sesizarea diverselor organe ale statului, care, în plus, se pot și autosesiza atunci când este ceva evident scandalos. Pot sesiza cei interesați, nu știu, firma care a pierdut licitația sau un simplu contribuabil.

Existența acestei transparențe reduce motivația, pentru că te temi că te prid; mărește probabilitatea să fii prins, dacă totuși o comiți; mărește probabilitatea să fii sancționat, dacă te ocupi cu așa ceva.

Deci sunt lucruri pe care nu trebuie să le inventăm noi, se fac în alte parte, iar surse de inspirație pot fi găsite de exemplu prin Estonia sau prin țările nordice.

Din acest motiv, hotărârea de a modifica declarațiile de avere și altele asemenea nu merg în direcția bună, tocmai pentru că sunt mai ușor de disimulat pe averea soției sau a copiilor diverse sume și foloase necuvenite.