Sindicatele şi patronatele, apel comun fără precedent în faţa epidemiei de coronavirus: Guvernul trebuie să aloce rapid fonduri
0Guvernul trebuie să acceseze rapid liniile de finanţare deschise de Uniunea Europeană (UE), Banca Mondială (BM) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi să realoce fondurile pentru diminuarea efectelor epidemiei, arată o declaraţie comună a sindicatelor şi patronatelor din România.
Acestea lansează o declaraţie comună cu privire la criza economică şi socială cauzată de COVID 19, prin care solicită responsabilitate, acţiune comună/coordonată şi solidaritate pentru protejarea angajaţilor, companiilor şi economiei de efectele epidemiei.
Declaraţia comună a Confederaţiei Patronale Concordia, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Blocului Naţional Sindical şi a Confederaţiei Naţionale Sindicală „Cartel Alfa”:
„România întâmpină o provocare extraordinară de la izbucnirea coronavirus şi este clar că ne aflăm abia la început. Protejarea societăţii cere o extraordinară acţiune, responsabilitate şi solidaritate din partea tuturor celor implicaţi. În acest context, sunt necesare politici urgente şi excepţionale pentru a menţine funcţionarea esenţială a economiei şi protejarea angajaţilor în viitorul imediat, cât şi pentru a ne asigura că, odată ce răspândirea virusului se află sub control, ecosistemul economic rămâne funcţional.
Responsabilitate
Obiectivul imediat al autorităţilor publice trebuie să fie acela de a asigura un echilibru corect între conservarea sănătăţii publice prin reducerea răspândirii virusului şi menţinerea activităţii economice cât mai aproape de nivelul normal.
Acest aspect cere implicarea tuturor actorilor economici, inclusiv a întreprinderilor, lucrătorilor şi consumatorilor, de a acţiona responsabil pentru reducerea răspândirii virusului.
Companiile trebuie să acţioneze cu responsabilitate în legătură cu activităţile desfăşurate şi protecţia lucrătorilor.
Angajaţii trebuie să acţioneze cu responsabilitate faţă de activitatea lor de la locul de muncă.
Clienţii trebuie să acţioneze responsabil faţă de conaţionalii lor, astfel încât cantităţile de bunuri să fie suficiente faţă de toată lumea, precum şi faţă de personalul care îi serveşte.
Responsabilitatea comună a angajatorilor şi angajaţilor trebuie să fie baza acţiunilor pentru asigurarea continuităţii activităţi economice, cu înţelegerea situaţiei excepţionale de către ambele părţi.
Acţiune comună/coordonată
Partenerii sociali trebuie consultaţi şi implicaţi în elaborarea şi implementarea măsurilor naţionale. Trebuie depuse toate eforturile pentru sprijinirea angajaţilor/lucrătorilor, întreprinderilor, activităţilor economice şi serviciilor publice pentru a face faţă crizei, astfel încât activităţile să poată fi reluate după încetarea crizei, să poată fi menţinute locurile de muncă, pentru a reduce riscul şomajului şi pierderii de venituri.
Măsurile implementate trebuie să îi sprijine pe cei care au nevoie, fie că riscă întreruperea activităţii, fie că sunt în prima linie a acţiunilor de sprijin a populaţiei în perioada de criză.
În relaţiile de muncă, sunt necesare măsuri temporare care să ţină cont de natura impactului crizei provocate de epidemia asupra sectoarelor:
- Sectoare unde este necesară restrângerea activităţii pe fondul scăderii cererii
- Sectoare unde s-a intensificat activitatea şi este nevoie de forţă de muncă suplimentară
Guvernul trebuie să acceseze rapid liniile de finanţare deschise de Uniunea Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional şi să realoce rapid fondurile pentru diminuarea efectelor epidemiei în plan economic şi social. Astfel, este nevoie de rectificare bugetară în regim de urgenţă, iar fondurile realocate să fie destinate expres pentru sprijinul lucrătorilor, indiferent de tipul relaţiei de muncă, şi al angajatorilor.
Companiile sunt responsabile de asigurarea sănătăţii şi securităţii angajaţilor. Pentru a exercita această atribuţie, trebuie să aibă acces la echipamente de protecţie şi dezinfecţie. Este de înţeles impulsul autorităţilor publice de a înmagazina cantităţi mari de astfel de echipamente, dar o parte semnificativă trebuie lăsate să circule în piaţă.
Statul trebuie să pună rapid la dispoziţie instrumente financiare dedicate, sub formă de garanţii, împrumuturi, granturi, pentru a asigura funcţionarea economiei şi păstrarea locurilor de muncă.
Solidaritate
Pentru a răspunde provocării coronavirus şi pentru a depăşi această perioadă dificilă cu costuri individuale/personale limitate şi cu întreprinderi capabile şi pregătite să restabilească rapid standardele de viaţă, este necesar să ne bazăm pe încredere la nivelul întregii societăţi.
Facem apel la toţi cei implicaţi să acţioneze cu simţ de răspundere, să evite deteriorarea ecosistemului economic şi social, la nivel naţional şi european”.