Şef la Cisco: România este azi mai tare decât Germania pentru business
0
România este astăzi mult peste Germania şi peste alte ţări dezvoltate din Vest, mai ales din perspectiva unei ţări în care se face business, cel puţin asta susţine Bernd Heinrichs, managing director Internet of Everything în cadrul grupului Cisco.
„Este impresionant cât de mult s-a schimbat România în ultimii ani, mai ales în domeniul IT. Companiile s-au schimbat extrem de mult în ultimii doi ani, de exemplu, de la ultima mea vizită aici. România este mai tare azi decât Germania şi decât multe alte state dezvoltate din Vest. România este mult mai antreprenorială şi oferă posibilitatea companiilor de a se dezvolta mai uşor decât în alte state", a spus Heinrichs într-un interviu acordat wall-street.ro.
Potrivit acestuia, pentru a avea un business în România nu este nevoie de atât de mulţi bani precum este nevoie pentru a face unul într-o ţară din Vest. „Ca să ai azi un business în domeniul IT aici este mult mai ieftin decât unul în Vestul Europei. Se simte o dorinţă, în special în rândul tinerilor antreprenori, de a porni start-up-uri promiţătoare", a mai arătat managing directorul Cisco pe domeniul Internet of Everything.