Se scumpeşte apa de la robinet. Ce tarife va practica societatea Apa Canal Ilfov începând din aprilie
0Apa de la robinet, furnizată de societatea Apa Canal Ilfov, va fi din nou scumpită din luna aprilie, la numai 3 luni de la ultima majorare de preţ.
Astfel, de la 1 aprilie preţul unui metru cub de apă potabilă va creşte de la 4.43 lei fără TVA/mc la 5.07 lei fără TVA/mc, tariful de canalizare şi epurare fiind şi el majorat de la 4.71 lei fără TVA/mc la 5.39 lei fără TVA/mc.
Această nouă scumpire vine la doar 3 luni de când societatea Apa Canal Ilfov a majorat tarifele cu 50% în cazul apei de la robinet şi le-a dublat pentru canalizare, percepând în luna decembrie un tarif de 4,43 lei faţă de 3,03 lei în noiembrie 2021 (pentru apă potabilă), şi de 4,71 lei faţă de 2,33 lei/mc fără TVA în luna precedentă (pentru canalizare).
Ca şi la ultima scumpire, societatea Apa Canal Ilfov (cea care a avertizat că localnicii care nu se vor racorda la reţeaua publică de canalizare vor fi amendaţi conform legii) anunţă că scumpirile nu sunt operate din proprie iniţiativă, ci sunt o condiţionalitate impusă prin POIM pentru finanţarea proiectelor de extindere a reţelei de apă şi canalizare din judeţ.
„Decizia de majorare a tarifelor nu este o decizie arbitrară a Operatorului Apă Ilfov sau a Autorităţilor Locale beneficiare, ci este o conditionalitate pentru finanţarea proiectului major în cadrul POIM. Astfel, în conformitate cu Analiza cost-beneficiu care a fost întocmită în baza dispoziţiilor Hotărârii de Guvern 677/2017 privind aprobarea Metodologiei de analiză cost-beneficiu pentru investiţiile în infrastructura de apă, cât şi în conformitate cu prevederile Contractului de Finanţare, Operatorul are obligaţia aplicării unei Strategii tarifare.
Strategia tarifară a fost determinată în cadrul Analizei cost – beneficiu, astfel încat să asigure, în principal, sustenabilitatea Proiectului (POIM), tarifele fiind ajustate atât în termeni reali, cât şi pe baza inflaţiei.
Neaplicarea tarifelor în conformitate cu Strategia tarifară aprobată este prezentată ca o situaţie gravă de neîndeplinire a condiţionalităţilor finanţării nerambursabile, consecinţa directă fiind rezilierea contractului de finanţare. Rezilierea contractului de finanţare înseamnă pierderea oportunităţilor de finanţare din fonduri U.E. şi implicit a celor de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Ilfov”.