Sculptura în plante dă viaţă unei grădini moderne

Ars topiaria, cum mai este cunoscut acest stil de amenjare, datează din antichitate. Pentru amatori, specialiştii recomandă arbuşti de mici dimensiuni şi forme simple şi uşor de realizat.

Cunoscută încă din Antichitate, când grădinarii căutau să imite sculpturile marilor artişti, „ars topiaria” s-a dezvoltat mai ales în timpul Renaşterii, în grădinile englezeşti şi cele franţuzesti. „Pot fi modelaţi aproape toţi arbuştii care au o coroană ramificată şi frunze persistente”, spune Cristina Vlad, administrator Kalon Garden.
 
Formele rotunde, pentru începători

Obţinerea decorului dorit necesită timp, îndemânare şi practică. Pentru realizarea unei asemenea sculpturi sunt necesari cinci ani de zile. Atât durează până când arbustul de 20 de centimetri ajunge la înălţimea potrivită.. „Dacă sunteţi începător, alegeţi arbuşti de mărime mică şi forme simple şi uşor de realizat,” spune Cristina Vlad. Viitorul „sculptor”  în plante trebuie să ştie că este mai uşor să obţină forme rotunde decât unghiuri drepte.

„La început se construieşte scheletul metalic al viitoarei plante topiare, apoi se plantează arbustul, iar lăstarii sunt conduşi pe scheletul metalic până când acesta este complet îmbrăcat”, explică procedeul Carmen Petre, director de marketing Corona Garden. Forma astfel obţinută se păstrează prin tunderi atente ori de câte ori este nevoie.

„Vlăstarii tineri se taie de două până la şase ori pe an, la începutul primăverii pentru a le da forma geometrică şi la începutul toamnei pentru întreţinere”, detaliază Cristina Vlad. Sunt câteva elemente de care trebuie să ţineţi cont: planta nu se taie niciodată în perioada de ger sau în plină caniculă şi întotdeauna operaţiunea se face începând de sus spre baza plantei şi din centru spre exterior.

„ Plantele topiare se pot utiliza aproape în orice tip de gradină, mai puţin în cele rustice, naturale, în care intervenţia omului aproape că nu se observă. Ele pot fi plantate chiar şi în containere sau ghivece”, spune Cristina Vlad. Totuşi, acest tip de amenajare este cel mai des întânit în grădinile de tip franţuzesc.

Acestea se caracterizează prin simetria formelor. Predomină figurile geometrice, alinierile de arbori, aleile largi, ritmate prin statui şi arbuşti topiari. „Nimic nu este la întâmplare, nimic nu este neglijat, totul este gândit după reguli bine stabilite,” explică  Cristina Vlad. „Se intervine mult asupra plantelor, se întâlnesc în grădinile franceze adesea garduri vii ce creează labirinturi, arabescuri”, completează Carmen Petre.

Grădina englezească, uşor de amenajat

Grădina englezească este mai uşor de amenajat. Liniile sunt libere şi vegetaţia, în aparenţă sălbatică, dă impresia de natural. Al treilea tip standard de amenajare a grădinilor este cel japonez, care este şi cel mai costisitor. „Chiar şi pentru o grădină de mici dimensiuni, de 15-20 metri pătraţi, costurile pot depăşi  3.000 euro”, spune Cristina Vlad. „Conform filozofiei japoneze, fiecare grădină trebuie creată în jurul unei teme”, detaliază Carmen Petre.

 Alte două tipuri de amenajări fac parte din arhitectura germană, care modifică peisajul natural, imprimându-i forme stricte, exacte, iar la polul opus se află stilul italian, reprezentat prin combinaţii de forme, dar în care se lasă mai mult spaţiu naturii să se manifeste.