Rusia vrea să înfiinţeze o societate comercială pentru exportarea îngrăşămintelor

0
Publicat:

Rusia ar putea înfiinţa o societate comercială unificată pentru exportarea îngrăşămintelor, în încercarea de a-şi majora influenţa asupra preţurilor pe pieţele mondiale, transmite Bloomberg.

Rusia este cel mai mare producător mondial de îngrăşăminte, Foto: Shutterstock
Rusia este cel mai mare producător mondial de îngrăşăminte, Foto: Shutterstock

Ideea a fost propusă în iulie de Dmitri Mazepin, fondatorul producătorului de îngrăşăminte Uralchem PJSC, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, informează Agerpres.

Potrivit acestor surse, de atunci, ideea a fost discutată cu ministrul Industriei, Denis Manturov, şi premierul Mikhail Mishustin, dar încă nu a fost luată o decizie, susţin sursele.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului nu a răspuns solicitărilor de a comenta informaţia, în timp ce biroul de presă al Uralchem a precizat că nu are cunoştinţă de propunere.

Rusia este cel mai mare producător mondial de îngrăşăminte, fiind responsabilă pentru aproximativ 15% din consumul anual global. Deşi companiile de îngrăşăminte nu au fost incluse în sancţiunile internaţionale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei, în urma importanţei lor pentru securitatea alimentară globală, porturile baltice au oprit manipularea acestor produse, contribuind la scăderea livrărilor.

Exodul din Rusia al firmelor maritime globale, al unor bănci şi companii de asigurări internaţionale fac mai dificilă trimiterea de mărfuri peste hotare.

Unii producători de îngrăşăminte nu sunt îngrijoraţi că afacerile lor ar putea fi afectate. Exporturile celor mai multe tipuri de îngrăşăminte s-au redresat deja la nivelul de dinaintea războiului, astfel încât producătorii nu văd cum i-ar putea ajuta propunerea, susţin sursele.

O societate comercială unificată ar da Guvernului rus mai mult control asupra veniturilor din export şi ar permite Moscovei să exercite o influenţă mai mare asupra preţurilor pe pieţele mondiale.

Rusia a cerut condiţii mai uşoare de export pentru producătorii săi de îngrăşăminte, în negocierile pentru restabilirea acordului de export de cereale, care a permis Ucrainei să livreze prin Marea Neagră.

În prezent companiile tranzacţionează bunurile lor prin Elveţia şi alte ţări terţe. Anterior, Rusia a avut cu Belarus o alianţă privind comerţul cu potasiu, ceea ce i-a permis să controleze preţurile şi 40% din vânzările globale de nutrienţi prin plafonarea producţiei. Preţul potasiului s-a prăbuşit când s-a renunţat la alianţă, în 2013.

Îngrășămintele rusești au umplut Europa

În urmă cu câteva zile, ziarul german Bild relata că importurile de îngrășăminte rusești în UE au crescut de cinci ori într-un an.

Îngrășămintele rusești au umplut piața germană, în timp ce costul producției lor în lumina refuzului achizițiilor de gaz din Federația Rusă, a crescut în Germania cu 150%, a relatat ziarul Bild.

Publicația scrie că exportul de îngrășăminte nu este supus sancțiunilor UE.

Și într-un moment în care gazul este ieftin în Rusia, refuzul achiziționării de gaz rusesc pentru industria chimică [Germania] are consecințe fatale: prețurile gazelor au crescut cu 40%, costul producerii îngrășămintelor sub eticheta Made in Germany - cu 150%”, spune articolul.

,,Rezultatul este că producția de îngrășăminte cu consum mare de gaze (azot și amoniac) a devenit nerentabilă. În același timp, importurile de îngrășăminte rusești în UE, conform datelor industriei, au crescut de cinci ori pe parcursul anului", a remarcat ziarul.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite