România vrea să fie admisă în Alianța Globală Eoliană Offshore. „Am parcurs pașii necesari”

0
Publicat:

Guvernul a aprobat, miercuri, memorandumul cu privire la „Aprobarea asocierii României la Alianța Globală Eoliană Offshore (GOWA), sub egida Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA)”.

Guvernul a adoptat un memorandum privind asocierea României la GOWA Foto: Shutterstock
Guvernul a adoptat un memorandum privind asocierea României la GOWA Foto: Shutterstock

La începutul lunii ianuarie, cu ocazia ceremoniei de deschidere a celei de-a XIII-a sesiuni a Adunării Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), am solicitat ca țara noastră să fie admisă ca membru în Global Offshore Wind Alliance (GOWA). Am parcurs pașii necesari pentru admitere, iar astăzi (12 aprilie n.r.) a fost aprobat Memorandumul cu privire la „Aprobarea asocierii României la Alianța Globală Eoliană Offshore (GOWA), sub egida Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA)”.”, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, asocierea la GOWA poate oferi României avantajele corespunzătoare sprijinului pentru furnizarea de asistență tehnică în vederea inițierii demersurilor de extindere a producției de energie eoliană offshore la nivel național și/sau regional, precum și accesului la cunoștințe și bune practici privind aspectele tehnice, financiare și de reglementare care vizează energia eoliană offshore.

România este o țară cu potențial semnificativ de resurse eoliene offshore în regiunea Mării Negre. Conform unui studiu al Băncii Mondiale, potențialul teoretic este estimat la 76 GW, din care 22 GW pentru turbine cu fundație fixă si 54 GW pentru turbine cu fundație plutitoare.”, arată oficialul.

Conform datelor transmise de Guvern, alăturarea României la Alianţa Globală Eoliană Offshore (GOWA), organizaţie internaţională care promovează accelerarea producţiei şi utilizării energiei eoliene offshore în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pe scară largă, va aduce beneficii importante în ceea ce priveşte decarbonarea sectorului energetic şi accelerarea implementării energiei eoliene offshore.

Totodată, o eventuală asociere a României la GOWA ar fi în concordanţă cu Strategia Uniunii Europene privind valorificarea potenţialului energiei din surse regenerabile offshore pentru un viitor neutru climatic.

Pentru dobândirea statutului de membru al GOWA de către România, aşa cum a fost indicat de către Secretariatul IRENA, sunt prevăzute o serie de angajamente care trebuie luate în considerare precum: stabilirea unor obiective naţionale, prin integrarea energiei eoliene offshore într-o strategie naţională privind clima/energia şi/sau prin contribuţii determinate la nivel naţional, precum şi dezvoltarea unei strategii naţionale referitoare la energia eoliană offshore.

Viitorii membri ai GOWA vor semna un document de apel la acţiune şi vor comunica un angajament individual.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite