Radiografia industriei chimice româneşti: de la avanpostul modernizării ţării la dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă până în anul 1990, industria chimică românească a condus dezvoltarea, fiind avanpostul modernizării ţării, în prezent ea e pe cale de dispariţie: are un deficit enorm, numărul de combinate şi de angajaţi s-a redus drastic, iar producţia e de 11 ori mai mică.

În România, industria chimică a fost foarte bine dezvoltată în vechiul regim, fiind împărţită în trei ramuri mari: chimia gazelor naturale, chimia petrolului şi chimia sării. Până în 1990, acestei industrii i-au fost alocate importante resurse materiale şi umane. Au fost construite 72 de uzine şi combinate care au avut rolul de a prelucra materiile prime la nivel naţional. De asemenea, a fost organizat un sistem de învăţământ performant pentru pregătirea resurselor umane: 12 şcoli profesionale şi 23 licee, 17 facultăţi şi 10 institute de cercetare şi proiectare.

Rezultatul a fost că anul 1990 este anul cu realizări maxime ale producţiei industriei chimice din România, respectiv 469,355 miliarde lei (aproximativ 35 miliarde euro în banii de astăzi), adică 16,9% din totalul producţiei industriale naţionale.

Producţie de 11 mai mică

În 2015, situaţia este cu mult diferită, producţia realizată fiind de doar de 44,386 miliarde lei, adică de aproape 11 ori mai mică faţă de 1990.

Prin urmare, astăzi, România importă produse petrochimice şi chimice în valoare de circa 8 miliarde euro şi exportă numai 2 miliarde euro, deficitul de produse chimice din producţia internă fiind de 6 miliarde euro.

Pe fondul acestei scăderi a producţiei, unele subramuri au dispărut din profilul industriei chimice româneşti: producţia de fibre chimice artificiale şi sintetice, de mase plastice şi producţia de cauciuc sintetic.

De asemenea, numărul de salariaţi din industria chimică s-a redus de la 249.125 în 1990 la 78.300 în 2015.

Cauzele declinului

Această scădere a producţiei şi a numărului de salariaţi a avut loc ca urmare, în primul rând, a inexistenţei unei strategii naţionale privind privatizarea industriei chimice. Lipsa transferului de tehnologie în ultimii ani şi utilizarea unor tehnologii energofage au avut şi ele un aport negativ. De asemenea, de-a lungul timpului a lipsit şi un antreprenoriat românesc performant, care între timp s-a creat. În schimb, unele combinate au fost vândute către cumpărători care au urmărit doar închiderea acestora. Totodată, privatizările au fost întârziate, cu efecte în descurajarea investitorilor profesionişti.

Din cele 72 de combinate chimice care funcţionau în 1990, astăzi au rămas mai puţin de un sfert, industria chimică având parte în ultimii 25 de ani de privatizări în mare parte eşuate şi doar câteva de succes: Azomureş şi Chimcomplex.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite