Proprietarul Euroins spune că firma de reasigurare cu care a încheiat contractul este solvabilă

0
Publicat:

Eurohold, proprietarul Euroins dar și al firmei cu care a încheiat contractul de reasigurare Euroins Insurance Group, spune că aceasta din urmă este solvabilă.

Perete pe care este montată sigla Euroins
Eurohold este proprietarul Euroins și al firmei de reasigurare EIG

„Еurohold Bulgaria AD, proprietarul Euroins Insurance Group AD (EIG), anunță că a consolidat recent poziția financiară a Euroins România, unitatea EIG, care are acum un raport SCR (Cerința de Capital de Solvabilitate) de 160% și un MCR (Cerința de Capital Minim) de 300%”, a informat vineri compania.

Potrivit acesteia, în 2022, Euroins România a achitat despăgubiri pentru 160.000 de dosare de daună pentru accidente produse în România și în străinătate, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei.

Euroins România precizează că are acorduri de plată directă cu peste 1.000 de service-uri auto din România, cărora termenul mediu de plată este între 5 și 10 zile, mult mai rapid decât obligația legală de plată în 30 de zile.

Aproape 80% dintre acțiunile în instanță în care este implicată societatea Euroins România sunt îndreptate împotriva unui număr foarte mic de service-uri și clienți ai acestora, și toate au ca obiect de litigiu operațiuni de reparații facturate la valori de peste 3 ori peste prețurile medii de piață.

Ne exprimăm îngrijorarea și surprinderea față de nesiguranța creată în ultimele săptămâni de diverse situații și elemente speculate în spațiul public și care afectează negativ nu doar Grupul și filiala noastră din România, ci și întreaga industrie de asigurări din România. Într-un stat european guvernat de legi naționale și europene, este regretabil că unul dintre jucătorii cheie hotărâți să contribuie la stabilitatea pieței asigurărilor, cu asemenea indicatori financiari, a devenit ținta speculațiilor din cauza neajunsurilor create de doar câteva persoane care, prin practicile lor, au afectat și continuă să afecteze pe toți și mai ales pe cetățeni. Suntem încrezători că autoritățile statului român au capacitatea de a discerne și analiza toate acțiunile întreprinse de compania noastră încă de la intrarea pe piața românească în 2007 pentru a întări și consolida Euroins”, a declarat Kiril Boshov, președintele Consiliului Director al Eurohold, acționarul Euroins Romania SA.

În 2022, Euroins România a plătit peste 300 de milioane de lei reprezentând impozite și contribuții către diferite autorități și instituții, inclusiv aproape 70 de milioane de lei reprezentând finanțare (contribuție specială) acordată FGA pentru acoperirea pagubelor cauzate de falimentul City Insurance.

Euroins România a semnat recent un nou acord de reasigurare cu EIG Re EAD, un reasigurător cu 20 de ani de experiență care face parte din EIG Group, ceea ce reprezintă o măsură comună pentru toate marile grupuri de asigurări, dintre care unele operează și pe piața românească. EIG RE face parte, de asemenea, din Grupul Eurohold, care are venituri anuale de peste 3 miliarde de euro și active de 2 miliarde de euro. Valoarea totală a riscului reasigurat transferat către EIG Re este de 1,5 miliarde lei (peste 300 milioane euro).

În ceea ce privește auditurile în curs de desfășurare pentru activitatea de reasigurare a Euroins România, Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) efectuează propriul audit, în timp ce acționarii (BERD și Eurohold) au angajat una dintre cele mai mari companii actuariale din lume pentru a efectua un audit independent al activității de reasigurare.

Eurohold, apel către firmele de asigurare RCA să nu crească tarifele

Eurohold consideră că în contextul general actual, întrucât operam cu toții pe o piață matură, ar fi o opțiune înțeleaptă pentru orice companie de asigurări să se abțină de la creșterea prețurilor în lipsa unor motive raționale temeinice, pentru a încerca să protejeze cât mai bine consumatorii români. În acest sens, atitudinea unor persoane și publicații, care creează dezbateri artificiale pe piață, este surprinzătoare, deoarece acţionează spre creșterea insecurității consumatorilor și a prețurilor primelor RCA, ceea ce poate duce la o criză economică fără temei real.

„În concluzie, conducerea Eurohold își exprimă respectul față de toate autoritățile române, autoritățile de reglementare și piața în ansamblu. Conducerea holding-ului este preocupată de acțiunile mai multor experți din sectorul asigurărilor și de competența și profesionalismul acestora. Conducerea Grupului speră ca astfel de experți, care încearcă să destabilizeze piața asigurărilor din România prin interpretări personale, să suporte rigorile legii”, se arată în document.

Suspiciuni că, prin acordul cu EIG, Euroins ar transfera 87% din riscuri

În urmă cu câteva zile, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care a devenit acţionar minoritar al Euroins în urma unui acord semnat în 2021, dar avizat de ASF anul acesta, în februarie, a anunțat că a iniţiat realizarea analizei actuariale independente în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al asigurătorului.

Scrisoarea trimisă de directorul BERD preşedintelui ASF aduce aceste precizări despre măsurile luate, după raportul de control al autorităţii de supraveghere de luna trecută.

BERD promite să comunice ASF rezultatele analizei, pe care o doreşte finalizată până pe 31 martie 2023.

Surse avizate au declarat ulterior pentru „Adevărul” că Euroins ar vrea să transfere către reasiguratorul Euroins Insurance Group 87% din riscuri, pentru că în prezent nu ar fi solvabil. „Euroins Insurance Group (EIG), acel reasigurător, are excedent de SCR (cerința de solvabilitate) de 2, 5 milioane de euro. Altfel spus, capacitatea lui de a prelua riscuri este de 2,5 milioane de euro. Euroins vrea să transfere către EIG 87% din riscuri pentru 2023 și 93% din sold (daune deja întâmplate). Acum, rezerva Euroins e de aproximativ 1,5 miliarde de lei (300 mil euro). În al doilea rând, primele brute subscrise de EIG sunt de peste 30 de ori mai mici decât cele ale Euroins (ale cărui riscuri vrea să le preia)”, a declarat sursa citată. 

În ceea ce privește contractul prin care Euroins va transfera către EIG 87% din riscuri, sursele au afirmat că acesta „presupune ca, atunci când se face decontarea, dacă încasările Euroins sunt mai mari decât plățile de daune diferența se duce la EIG, iar dacă plățile sunt mai mici decât daunele, plătește EIG diferența, ceea ce presupune că Euroins ar putea scoate niște bani, mulți, doar din diferențele zilnice dintre încasări și plăți”.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite