BERD, devenit acţionar al Euroins, cere ASF reguli mai echitabile pentru gestionarea despăgubirilor

0
0
service auto

BERD, devenit acţionar al Euroins, a cerut ASF să revizuiască legislaţia astfel încât să fie implementate reguli mai echitabile pentru gestionarea despăgubirilor, având în vedere faptul că preţul de referinţă nu impune şi standardizarea manoperei percepute de service-uri.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a semnat un acord pentru achiziţionarea unui pachet de acţiuni minoritare în Euroins Insurance Group, unul dintre cele mai mari grupuri independente de asigurări generale din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est.

BERD investeşte 30 de milioane de euro printr-o nouă majorare de capital, în timp ce Еurohold, compania mamă a grupului de asigurări, oferă o injecţie de capital suplimentară de 12 milioane de euro.

Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea şi creşterea celei mai mari entităţi din cadrul grupului, Euroins România Asigurare Reasigurare. Finanţarea va susţine, de asemenea, operaţiunile şi creşterea grupului în Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Polonia şi Ucraina. 

Mark Davis, director regional BERD pentru România şi Bulgaria: „Suntem încântaţi să colaborăm cu Euroins şi astfel să oferim asigurări de înaltă calitate, complexe şi de încredere în România şi în întreaga regiune.

De asemenea, suntem încântaţi să discutăm cu Autoritatea de Supraveghere Financiară a României (ASF) cu privire la procesul de decontare directă în beneficiul consumatorilor şi al sectorului asigurărilor din România.”

BERD colaborează cu ASF pentru a elabora noi reglementări pentru gestionarea cererilor de despăgubire. Obiectivul BERD este să contribuie la crearea unui sistem mai echitabil pentru toate părţile implicate, inclusiv clienţi, ateliere şi companii de asigurări, promovând în acelaşi timp interesul asigurătorilor mondiali şi atragerea de capital în industria de asigurări.

„Suntem bucuroşi să devenim parteneri ai BERD, una dintre cele mai importante instituţiile financiare internaţionale. Participarea BERD va consolida poziţiile de solvabilitate ale grupului şi va sprijini creşterea Euroins Insurance Group. Investiţia vine într-un moment important pentru cea mai mare companie a grupului - Euroins România. În ultimele 12 luni, Euroins a atras peste 300 de milioane de lei în creşteri successive de capital. Astfel, Euroins România este o companie stabilă, inovatoare, orientată spre client şi spre diversificare pe o piaţă locală complexă.”, a declarat Kiril Boshov, preşedintele consiliului de administraţie al Еurohold.

„Această investiţie confirmă faptul că Euroins România, cea mai mare companie din EIG, se dezvoltă pe piloni solizi, că toate schimbările făcute până acum ne fac un partener puternic şi de încredere - mai ales în contextul ultimelor săptămâni şi al schimbărilor care au loc în industria locală. Această injecţie de capital ne ajută să continuăm repoziţionarea companiei, să ne dezvoltăm în toate segmentele şi să inovăm mai mult. Cu noua noastră mentalitate de repoziţionare pe piaţa asigurărilor, vom continua să investim resurse, timp şi energie pentru a ne optimiza structura şi procedurile interne şi să continuăm să promovăm segmentul non-RCA al afacerii.

Schimbarea pe care am propus-o nu este rapidă şi nici uşoară, dar trebuie să ne păstrăm direcţia, în acelaşi timp fiind deschişi la nevoile clienţilor şi partenerilor noştri. Tot sprijinul de care ne bucurăm astăzi este încă o dovadă că suntem una dintre cele mai importante voci din industrie şi ne motivează să devenim un exemplu de bune practice.", a declarat Tanja Blatnik, Director General al Euroins România.

Investiţia BERD va ajuta, de asemenea, Euroins să creeze valoare adăugată prin îmbunătăţirea guvernanţei corporative, a digitalizării şi a diversificării produselor, de la asigurarea auto obligatorie la asigurările de sănătate, călătorie, accidente casnice, incendii şi proprietate.

De asemenea, recent, BERD a cofinanţat achiziţia de către Еurohold a activităţii grupului CEZ în Bulgaria

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri